Comisia Iordache începe azi modificarea Codurilor penale. Cele mai controversate propuneri
Postat la: 02.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Potrivit ordinii de zi, după vacanţa de 1 mai, parlamentarii care fac parte din Comisia specială pentru legile justiţiei vor dezbate asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală şi Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Florin Iordache a negat recent că vreo modificare adusă Codurilor Penale l-ar viza direct pe liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinând că aceste pachete de legi sunt făcute pentru întreaga societate. Precizările au fost făcute în contextul în care una dintre prevederile cuprinse în propunerile de modificare a codurilor penale prevede că, în cazul în care unul din judecători sau asistent judiciar este împiedicat să semneze motivarea, cauza se repune pe rol pentru a fi soluţionată de un alt complet de judecată. Liviu Dragnea a contestat anul trecut decizia de condamnare în dosarul "Referendumului" susţinând că motivarea nu a fost redactată în 30 de zile de la pronunţare, iar la data la care aceasta a apărut, preşedintele completului care a soluţionat cauza era deja pensionar.
În cadrul dezbaterii asociaţiile profesionale vor putea depune amendamente, urmând ca membrii comisiei să decidă dacă le vor susţine sau nu. „Toţi cei interesaţi să poată participa şi pe de altă parte să depună amendamente. Eu v-aş propune să spuneţi pe cine trebuie să invităm. Să invităm din partea CSM, secţia judecători şi procurori ÎCCJ, PÎCCJ; Asociaţia Maistraţilor, Forumul Judecătorilor care ne-a trimis o solicitare, Coaliţia românilor, Uniunea Naţională a Barourilor, reprezentanţi ai mediului academic. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim deschişi. Iar ca mod de lucru, începând cu data de 2 mai să începem dezbaterile în Comisie", le-a propus Florin Iordache, preşedintele comisiei, colegilor săi înainte de vacanţă.
Deputatul USR Ion Stelian a propus ca perioada de consultare publică să fie cuprinsă între două săptămâni şi 30 de zile. "Noi facem solicitarea ca partidul nostru să facă invitaţii din mediul academic", a spus Stelian. Întrebat de Cătălin Predoiu de la ce texte se pleacă şi care este situaţia, Florin Iordache a răspuns: "Ţinând cont că cele două, Codul Penal şi de Procedură Penală, sunt cele mai complete şi conform regulamentului şi procedurile parlamentare, în iniţiativele care vor primi raportul de adoptare cuprindem şi amendamentele Ministerului Justiţiei". "Nu ştim cine face amendamentele de la Ministerului Justiţiei. Să trimitem invitaţii la cele patru facultăţi de drept penal din ţară, deoarece ei au expertiză în acest sens", a replicat Predoiu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Europa va avea si un "vatican musulman" - un stat in stat precum cel catolic. Unde va fi amplasat si ce presupune acest fapt
Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, a anunțat planurile de creare a unui microstat musulman suveran în capitala Tirana, sub conducerea sectei Sufi Bektashi, cunoscută pentru promovarea "armoniei religioase și dialogului".
-
Klaus Iohannis pleacă în SUA cu avionul privat de lux în plin scandal legat de candidatura sa la Senat pe listele PNL
Președintele Klaus Iohannis va zbura la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, transmite publicația specializată Boarding Pass. Șeful statului folosește aeronava de lux deși el e în centrul unei controverse politice majore după ce PNL a depus un amendament care i-ar da voie lui Iohannis să candideze la Senat, în ciuda prevederilor Constituției.
-
Ryan Routh a lăsat un bilet in care recunoaste: "A fost o tentativă de asasinat impotriva lui Donald Trump dar v-am dezamagit!"
Un document judiciar prezentat luni de procurorii federali arată că Ryan Routh, suspectul în aparenta a doua tentativă de asasinat împotriva fostului președinte Donald Trump, a redactat un bilet scris de mână care spunea că „a fost o tentativă de asasinat" asupra fostului președinte.
-
O civilizație sofisticată și necunoscută de acum 13.000 de ani deținea abilități tipice cu civilizațiile mai avansate care au apărut mai târziu în istorie
Göbekli Tepe, situat în Anatolia de astăzi, Turcia, reprezintă mult mai mult decât un simplu artefact istoric; este o rămășiță a unei civilizații sofisticate și nerecunoscute anterior. Această afirmație este susținută de zece argumente convingătoare care sfidează narațiunile istorice predominante.
-
Macron spune explicit că războiul din Ucraina este pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale!
Emmanuel Macron a subliniat că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia" în urma războiului din Ucraina și a pledat pentru „o nouă ordine internaţională", duminică, la Paris, în cadrul „Întâlnirii pentru pace" organizate de comunitatea religioasă Sant'Egidio.
-
Viața dincolo de moarte a unei avocate: "Experiența mea a fost total diferită față de ceea ce m-a învățat Biserica"
Nanci Danison, o avocată din Ohio, a experimentat moartea pe o masa de operație în 1994. Experiența sa i-a revelat adevăruri uimitoare despre viața de după moarte. Acum, la 74 de ani, își împărtășește dezvaluirile.
-
Yuval Noah Harari: Suntem în faza amiba a inteligențelor artificiale. Dacă ChatGPT este amiba, cum va arăta Tyrannosaurus Rex AI?
Yuval Noah Harari a vorbit din nou despre Inteligența Artificială, atrăgând atenția că aceasta ar putea prelua controlul umanității în următorii 10 - 20 de ani. Harari a fost invitat la podcastul Diary of a CEO, care are aproape 7,5 milioane de urmăritori, unde a spus că Inteligența Artificială ar putea deține controlul până în 2034.
-
PSD a decis să voteze împotriva proiectului de lege „Iohannis senator". PNL a decis ca BEC sa se pronunte
PSD a decis să voteze împotriva proiectului de lege „Iohannis senator", propus de PNL în Parlament, potrivit unor surse politice.
-
În organismulul uman au fost găsite peste 3.600 de substanțe contaminante care provin din ambalajele alimentelor
În corpul uman au fost găsite substanțe sunt deja cunoscute ca fiind periculoase pentru sănătatea umană, deși se știu încă foarte puține despre multe altele. Descoperirea a fost publicată în „Journal of Exposure Science & Environmental Epidemiology" de către cercetătorii de la Food Packaging Forum.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Sănătate doar contra cost: Pacienții asigurați, obligați să plătească pentru servicii medicale
- 2.Ciolacu a stat capră la Ursula de pomană: Posturile de comisar european râvnite de România deja s-au împărțit la cei care au sfidat-o pe sefa UE
- 3.„Elena, tu ești Kamala de Câmpulung". Imnul de campanie compus pentru Elena Lasconi, care face furori pe internet VIDEO
- 4.CSAT pregateste România de război: a decis să crească achiziția de muniție și a aprobat planul de înzestrare a Armatei
- 5.Călin Georgescu, fosta propunere de premier AUR, în război cu George Simion: „E proxy pentru PSD! "
- 6.Europarlamentarul Dan Nica: "Am fost furați de 200 de miliarde de euro prin speculă în domeniul energiei"
- 7."Ordonanța austerității" - luăm de la bugetari ca să dam le pensionari! Noile prevederi genereză un cutremur în sistemul de stat
- 8.Cartea lui Nicolae Ciucă a ajuns la editură. Surpriză: Nu se va numi "Un ostaș în slujba țării"
- 9.S-a suit "scroafa"-n sondaj! Lui Simion ii tremură fundu' că-l agresează sexual-electoral madam Șoșoacă
- 10.Legătura strânsă dintre alegerile prezidențiale din SUA și cele din România. Două scenarii posibile după scrutinul de pe 5 noiembrie din State
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu