Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Statele Unite ar putea monta sisteme antibalistice suplimentare, pentru contracararea Coreei de Nord

Postat la: 03.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Administraţia Donald Trump intenţionează să amplaseze sisteme antirachetă suplimentare pe Coasta de Vest a Statelor Unite, în contextul ameninţărilor Coreei de Nord, afirmă doi membri ai Congresului citaţi de agenţia Reuters.

Pe Coasta de Vest a SUA ar urma să fie instalat inclusiv un sistem antibalistic de tipul Terminalului pentru Apărare la Mare Altitudine (THAAD), similar cu cel proiectat pentru Coreea de Sud. Coreea de Nord a efectuat o serie de teste nucleare şi balistice, ameninţând Statele Unite cu un atac. În urmă cu câteva zile, regimul Kim Jong-Un a testat o rachetă intercontinentală cu raza de acţiune de 13.000 de kilometri.

În acest context, Agenţia americană pentru Apărarea Antirachetă (MDA) intenţionează să instaleze sisteme balistice suplimentare în vestul Statelor Unite, a declarat congresmanul Mike Rogers, membru al Comisiei Forţelor Armate din Camera Reprezentanţilor. "Analizăm diverse locaţii; MDA va face recomandări privind criteriile locaţiilor şi impactul asupra mediului", a explicat congresmanul republican.

Iniţiativa de instalare a unor sisteme antirachetă THAAD, produse de compania Lockheed Martin, a fost confirmată de congresmanul democrat Adam Smith. Sistemul THAAD este instalat în baze terestre şi poate intercepta rachete cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune. În afară de elementele de interceptare THAAD din Coreea de Sud şi de pe Insula americană Guam, situată în Oceanul Pacific, Statele Unite au încă şapte sisteme similare. Unele sunt montate în Fort Bliss, Texas, dar celelalte locaţii sunt secrete.

În prezent, teritoriul continental american este apărat de Sisteme terestre cu rază medie de acţiune (GMD) instalate în statele Alaska şi California. De asemenea, există nave dotate cu sisteme antibalistice Aegis. Agenţia pentru Apărarea Antirachetă (MDA) a înştiinţat Congresul în iunie că va furniza încă 52 de sisteme de interceptare THAAD armatei americane în perioada octombrie 2017 - septembrie 2018.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE