Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Rusii afirma ca l-au ucis pe liderul Statului Islamic

Postat la: 16.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministerul rus al Apararii verifica informatiile potrivit carora l-ar fi ucis pe liderul Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, la sfarsitul lui mai, intr-un atac aerian in apropiere de orasul sirian Rakka, transmit, vineri, agentiile ruse de presa.

Atacul aerian, care a vizat o intalnire a liderului ISIS, a avut loc pe 28 mai, a precizat Ministerul rus al Apararii. "Potrivit unei informatii care este verificata acum prin diverse canale, liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, care a fost eliminat in atac, era prezent la intalnire", a anuntat ministerul, potrivit RIA Novosti. Locul unde se afla al-Baghdadi este necunoscut, insa se crede ca s-ar fi aflat la Mosul, in Irak, inainte ca o coalitie condusa de Statele Unite sa lanseze o ofensiva in vederea recuceririi orasului, la sfarsitul lui 2016.

Ministerul a anuntat ca atacul a vizat o reuniune a liderilor Statului Islamic care discuta despre retragerea din Rakka, capitala de facto a gruparii jihadiste, potrivit The Associated Press. Intr-un comunicat publicat de portalul de propaganda Sputnik, ministerul afirma ca 30 de comandanti si pana la 300 de combatanti participau la reuniunea de la Rakka, potrivit BBC. Aceasta nu este prima oara cand este anuntata uciderea liderului jihadist.

Singura aparitie publica a lui al-Baghdadi, de cand si-a proclamat "califatul", a fost surprinsa intr-o inregistrare video din iunie 2014, la o predica pe care a sustinut-o la Mosul, dupa ce a preluat controlul asupra orasului. De atunci gruparea a suferit importante pierderi de teren si a fost vizata atat de bombardamente ruse, cat si americane si ale aliatilor americanilor. In martie, secretarul de Stat Rex Tillerson anunta ca "aproape toti" locotenenteii lui al-Baghdadi au fost ucisi.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE