Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Putin este convins că americanii se vor amesteca în alegerile prezidenţiale din Rusia

Postat la: 09.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat joi Statele Unite că vor să provoace probleme la viitoarele alegerile prezidențiale din Rusia, ca răspuns la presupusul amestec al Moscovei în scrutinul prezidențial american din 2016, transmite Reuters, citând agenția de presă RIA Novosti.

De asemenea, liderul de la Kremlin a spus că acuzațiile de dopaj care au dus la interzicerea participării unor sportivi ruși la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, de la Pyeongchang, par să aibă ca scop perturbarea alegerilor prezidențiale din Rusia, din martie anul viitor.

În urmă cu o săptămână, Facebook a dezvăluit că aproximativ 20 de milioane de utilizatori din SUA ai rețelei de socializare Instagram au văzut postări create de operatori ruși pentru a influența alegerile prezidențiale americane din 2016. Pe Instagram, serviciu care aparține Facebook, circa 120.000 de postări au fost create de operatori identificați ca fiind ruși. Ele au fost văzute de 16 milioane de utilizatori începând cu octombrie 2016 și de circa patru milioane înainte de această dată, potrivit Agerpres.

Acești utilizatori se adaugă celor 126 de milioane de utilizatori de Facebook care au văzut în news feed-ul lor articole create de compania rusă Internet Research Agency, având legături cu serviciile ruse de informații, pentru a influența alegerile. În total, aproximativ 150 de milioane de persoane au fost astfel afectate de campania rusă de dezinformare de pe cele două platforme.

La aproape un an de la alegerile prezidențiale din SUA, aceste companii încep să furnizeze date privind această campanie de influențare a opiniei publice. Twitter și Facebook subliniază totuși că respectivele materiale nu reprezintă decât o proporție infimă din toate materialele publicate.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE