Prințul moștenitor saudit promite că asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi vor fi aduși în fața justiției
Postat la: 25.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a promis miercuri că ucigașii jurnalistului Jamal Khashoggi vor fi aduși în fața justiției, în primele sale comentarii publice după ce asasinarea ziaristului disident a declanșat reacții de condamnare la nivel internațional, scrie Reuters.
Adoptând un ton sfidător, prințul Mohammed bin Salman le-a declarat investitorilor străini sosiți la un important forum de afaceri desfășurat la Riad că toată vâlva generată de uciderea lui Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul nu va face să deraieze procesul de reformă al regatului.
El a făcut aceste comentarii la doar câteva ore după ce președintele SUA Donald Trump a fost citat de Wall Street Journal spunând că prințul moștenitor, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, poartă principala responsabilitate pentru operațiunea care a dus la moartea lui Khashoggi.
„Vom dovedi lumii că cele două guverne (cel saudit și cel turc) cooperează pentru a pedepsi orice criminal, orice vinovat, și că în final justiția va prevala", a afirmat prințul Mohammed, în aplauzele asistenței.
„Incidentul care a avut loc este foarte dureros, pentru toți saudiții... Nu poate fi justificat", a mai spus el.
Prințul Mohammed a dat asigurări că Arabia Saudită și Turcia vor lucra împreună „pentru a obține rezultate" într-o anchetă comună și a descris cooperarea dintre cele două țări drept „specială", în pofida criticilor venite din partea Ankarei în acest caz.
De altfel, Erdogan a vorbit cu prințul Mohammed miercuri, iar cei doi au discutat despre pașii necesari pentru a aduce la lumină toate aspectele referitoare la moartea lui Khashoggi, a declarat o sursă din cadrul președinției turce, potrivit Reuters.
Însă, poate în cea mai directă dovadă a relațiilor tensionate, unul dintre consilierii lui Erdogan a scris într-un ziar turc că prințul Mohammed are „mâinile pătate de sânge".
Autoritățile saudite nu au dorit să răspundă cererilor de a comenta declarațiile lui Trump sau ale consilierului lui Erdogan, însă prințul moștenitor Mohammed a prezentat o imagine diferită a relațiilor cu Turcia.
„Sunt acum unii care încearcă să profite de această situație dureroasă pentru a crea o scindare între Arabia Saudită și Turcia. Vreau să le transmit mesajul că nu vor reuși să facă acest lucru, nu atât timp cât vor fi un rege pe nume Salman bin Abdulaziz și prinț moștenitor numit Mohammed bin Salman în Arabia Saudită, iar în Turcia un președinte numit Erdogan", a spus el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Regimul Trump prăbușeste turismul si izolează America. Taxă suplimentară de cel puțin 250 de dolari pentru vizitele în SUA. Plata va fi solicitată la momentul eliberării vizelor
Vizitatorilor straini ai SUA le va trebui sa plateasca o noua „taxa de integritate a vizei" de cel puțin 250 de do ...
-
Vin miliarde de dolari dinspre SUA spre Europa. Investitorii americani au cumpărat într-o lună obligaţiuni de aproape 100 de miliarde de euro
Datoria suverana a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor straini in luna mai, cee ...
-
Donald Trump se laudă că a "eliberat" Siria. Giganții din SUA se bat acum pe resursele energetice ale țării
Companiile americane Baker Hughes, Hunt Energy si Argent LNG vor elabora un masterplan pentru redresarea sectorului ener ...
-
Războiul Germano - Rus e pe cale să înceapă oficial: "Folosirea rachetelor Taurus de către Ucraina ar însemna participarea Germaniei în război"
Daca Ucraina va folosi rachete germane Taurus sau unele modele modificate ale acestora 'sub alte denumiri', atunci perso ...
-
„Doctrina Trump". De ce crede echipa președintelui că SUA pot câștiga rapid orice război și care sunt riscurile
Vicepreședintele american J.D. Vance a prezentat recent atacurile ordonate de Donald Trump asupra infrastructurii nuclea ...
-
Moment de-a dreptul rușinos pentru Macron: Armata franceză pune capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest şi Centrală
Armata franceza a pus capat joi prezentei sale militare permanente in Africa de Vest si Centrala, intr-o ceremonie solem ...
-
BBC: Israelul distruge mii de clădiri civile din Gaza prin demolări controlate
Israelul a demolat mii de cladiri in Gaza de la retragerea din acordul de incetare a focului cu Hamas, in luna martie, i ...
-
Firmele americane și europene încheie un acord major privind gazele naturale, în contextul în care negocierile comerciale au ajuns într-un punct critic
Una dintre cele mai mari companii energetice din Europa a semnat un acord pe mai multe decenii pentru a cumpara gaze nat ...
-
30 de state au inceput procedurile de sanctionare a Israelului pentru genocidul din Gaza
O coaliție formata din 30 de state, inclusiv China, Brazilia, Turcia, Indonezia, dar și cinci țari europene, Spania, Irl ...
-
Grupurile de interes oculte sunt mai puternice decât președintele Donald Trump
Autor: Paul Craig Roberts Suntem la șase luni de la inceputul președinției lui Donald Trump, de fapt prima sa președinți ...
-
Ce joc face Donald Trump in realitate. Motivele din spatele aliantei cu Europa impotriva restului Lumii
Contacte discrete, o diplomație directa și un acord de inarmare in valoare de miliarde de dolari ajuta la o aliniere a S ...
-
Care e cauza pentru care Donald Trump se prăbușește-n sondaje cu MAGA cu tot. Rata de respingere atinge cote record in 6 luni de la preluarea mandatului
Rata de dezaprobare a președintelui Trump a atins nivelul cel mai inalt de la inceputul celui-de-al doilea mandat al sau ...
-
Trump dă lovitura: Cum a încasat peste noapte 50 de miliarde de dolari, printr-un artificiu
Lumea a privit uluita momentul cand Donald Trump a anunțat "Ziua Eliberarii" Americii, pe 2 aprilie 2025, in Rose Garden ...
-
Dezbinare majoră în Uniunea Europeană. Germania este decisă să blocheze bugetul record propus de Ursula von der Leyen
Germania a anunțat ca se va opune creșterii bugetului european pentru ciclul 2028-2034, stabilit la 2.000 de miliarde de ...
-
Trei țări NATO refuză acordul propus de Trump. Nu vor să cumpere arme americane pentru Ucraina
Franța și Italia nu vor participa la o noua inițiativa condusa de NATO pentru finanțarea livrarii de arme americane catr ...
-
Slovacia blochează sancțiunile UE împotriva Rusiei: "Este o propunere imbecilă!"
Uniunea Europeana nu a convenit marti asupra celui de-al optsprezecelea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei impuse din ...
-
Regele Charles al III-lea îi dă o lecție de umilință lui Donald Trump
Premierul marii Britanii, Keir Starmer, a depus eforturi mari pentru a se asigura ca Donald Trump primește o a doua vizi ...
-
Ceva absolut incredibil: "Poți lovi Moscova?" Conversație incendiară Trump-Zelensky
Donald Trump l-ar fi intrebat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskyy, daca Ucraina ar putea ataca Moscova și Sank ...
-
Trump a amenințat dur Rusia. Ce se întâmplă dacă în 60 de zile Kremlinul nu va agrea un armistițiu în Ucraina
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri, 11 iulie, ca intenționeaza sa faca o „declarație majora" la i ...
-
E UN EROU! Medic acuzat de distrugerea vaccinurilor COVID și emiterea de certificate false absolvit de procurorul general al Americii
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a ordonat sambata retragerea acuzațiilor impotriva unui medic acuzat de distrugere ...
-
Continuă măcelul în Gaza: 59 de palestinieni, între care și copii, uciși în timp ce se duceau să ia mâncare
Cel putin 31 de palestinieni au fost impuscati mortal sambata in timp ce se indreptau catre un loc de distribuire a ajut ...
-
Șeful FBI presat sa demisioneze din pricina deciziei controversate în cazul Jeffrey Epstein
Directorul FBI, Kash Patel, este presat sa demisioneze legat de nemultumirea fata de decizia Departamentului de Justitie ...
-
Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone și rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului, după anunțul lui Trump. Zelenski: "Este foarte revelator"
Armata rusa a tras 728 de drone si 13 rachete catre Ucraina in noaptea de marti spre miercuri, 9 iulie, potrivit Fortelo ...
-
Donald Trump se dă lebădă-n lighean: "Voi bombarda Moscova și Beijingul!"
Donald Trump a susținut in timpul unei intalniri private anul trecut ca l-a amenințat pe președintele rus Vladimir Putin ...
-
Omul de încredere al lui Trump s-a născut în URSS. Documente obținute de jurnaliști dezvăluie originile reale ale consilierului-cheie
Într-un peisaj politic american in care loialitațile și biografiile personale sunt adesea examinate cu lupa, una d ...
-
O ofensivă chineză asupra Taiwanului ar putea declanșa un atac rusesc asupra NATO? Scenariul unui conflict global prinde contur, spun experții
O ipoteza care pana nu demult parea rezervata literaturii de anticipație incepe sa capete contur in analizele strategice ...
-
Armata chineză a țintit cu laser un avion german: contre pe axa Berlin - Beijing
Armata chineza a țintit cu laser un avion german care participa la o operațiune a Uniunii Europene denumita ASPIDES, car ...
-
Analiză financiară: Trump ajută UE prin politica sa comercială. Moneda unică europeană se apreciază puternic
Euro se apreciaza puternic, iar politicile comerciale ale presedintelui american Donald Trump ar putea sustine si mai mu ...
-
BRICS ripostează după amenințările lui Trump: Grupul nu se implică în confruntarea între tabere şi nu vizează nicio ţară
Statele membre BRICS nu cauta "confruntarea", dupa ce presedintele american Donald Trump a amenintat ca impuna taxe vama ...
-
Demersul lui Gheorghe Piperea va rascoli Afacerea Pfizergate. AFP: Moţiune de cenzură fără riscuri dar se prefigurează tulburări pentru Ursula von der Leyen
Șefa Comisiei Europene participa astazi la dezbaterea motiunii de cenzura impotriva sa, inițiata de eurodeputatul AUR, G ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu