Parlamentul European aprobă declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei prin activarea Articolului 7
Postat la: 13.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Parlamentul European a aprobat, miercuri, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, din cauza încălcării normelor Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE.
Parlamentul European a aprobat raportul care constată că Guvernul Viktor Orban prezintă "riscul clar" de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene.
Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri, potrivit publicaţiei EUObserver.
Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării faţă de imigraţie. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene.
Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că "există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene".
În decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene adoptarea unei decizii similare în cazul Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.
Viktor Orban, anterior în Parlamentul European: Ungaria nu va accepta "ameninţări" din partea UE şi nu va deveni "patria imigraţiei"
Ungaria nu va accepta "ameninţări" şi nu va deveni "patria imigraţiei", a afirmat marţi după-amiază, în Parlamentul European, premierul ungar, Viktor Orban, în contextul procedurilor în sensul sancţionării Guvernului de la Budapesta. "Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină", a afirmat Viktor Orban, citat de site-ul cotidianului La Repubblica. "Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii ungari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei", a subliniat Viktor Orban.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
UE a virat Ucrainei 4,05 miliarde de euro. Ursula von der Leyen: „Solidaritatea UE cu Ucraina este de neclintit". De unde provin banii
Uniunea Europeana a trimis un nou sprijin financiar catre Ucraina, in valoare de 4,05 miliarde de euro, cu doar cateva z ...
-
Genocidul lui Netanyahu continua nestingherit: Israelul a bombardat masiv Gaza - număr mare de victime civile și distrugeri pe scară largă
Israel a continuat bombardamentele asupra orașului Gaza pe parcursul nopții, dupa ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ...
-
După Gaza urmează Cisiordania - Israelul distruge ideea unui viitor stat palestinian
Israelul a dat aprobarea finala pentru un proiect controversat de colonizare in Cisiordania, care ar diviza teritoriul i ...
-
Planul Israelului pentru împiedicarea formării unui stat palestinian. Avertismentele ONG-urilor anti-colonizare
Israelul a aprobat miercuri un proiect cheie de construire a 3.400 de locuinte in Cisiordania ocupata, un plan care, pot ...
-
Noua cortină de fier a Europei. Lituania planifică o „linie de apărare" de-a lungul granițelor cu Rusia și Belarus: câmpuri minate, poduri capcană și zăbrele antitanc
Lituania anunța un nou proiect strategic de aparare naționala și regionala: o zona-tampon de securitate, lata de pana la ...
-
Garanțiile care ar asigura liniștea Ucrainei. Ce a cerut Zelenski și ce oferă liderii europeni. O parte din propuneri, inacceptabile pentru Rusia
În timp ce Washingtonul, Kievul și Moscova tatoneaza terenul unei posibile intalniri trilaterale de pace, dilema g ...
-
Israelul pregătește preluarea Gaza City - Au fost mobilizați zeci de mii de rezerviști
Aproximativ 60.000 de rezerviști israelieni urmau sa primeasca ordine de chemare in lupta, pe care armata le va emite in ...
-
Kim Jong Un se pregătește de un război nuclear cu SUA și Coreea de Sud: amenințări pentru americani
Președintele din Coreea de Nord, Kim Jong Un, le-a solicitat subalternilor „extinderea rapida" a capacitaților nuc ...
-
Întâlnirea tensionată dintre Putin și Zelenzki ar putea avea loc chiar lângă România. Președintele rus ar fi accepat întâlnirea cu omologul ucrainean
Conform informațiilor Reuters, citate de Ukrainska Pravda, o intalnire intre Vladimir Putin și Volodimir Zelenski ar put ...
-
Intalnirea Trump-Zelenski-UE: Concluziile și momentele importante după negocierile de la Casa Albă. Ce urmează?
Volodimir Zelenski, șapte lideri europeni și Donald Trump au discutat luni, timp de mai multe ore, despre soarta Ucraine ...
-
Rușii au pus steagul Americii pe transportorul blindat care atacă trupele ucrainene, în Zaporojia: „Se consideră deja aliați"
Russia Today a publicat imagini in care se vede cum steagul Statelor Unite ar fi fost montat alaturi de steagul Rusiei p ...
-
Alertă diplomatică: Ambasadorii țărilor UE s-au reunit de urgență la Bruxelles pentru a discuta rezultatele summitului ruso-american din Alaska
Alerta diplomatica in UE dupa summit-ul SUA - Rusia privind pacea din Ucraina. Ambasadorii țarilor UE s-au reunit de urg ...
-
Fostul președinte al Conferinței de Securitate de la Munchen: „1-0 pentru Putin. Nu există nicio pace"
Wolfgang Ischinger, fost președinte al Conferinței de Securitate de la Munchen (MSC), s-a declarat dezamagit de rezultat ...
-
Pacea depinde exclusiv de Zelenski, avertizează Trump: „Un summit de nota 10"
Un acord de incheiere a razboiului din Ucraina depinde acum de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar țarile eur ...
-
Trump și Putin au spus concluziile, în urma discuțiilor tete-a-tete: „S-a convenit asupra multor puncte"
Nimeni nu știe cu adevarat ce au discutat președinții Donald Trump și Vladimir Putin in cadrul summitului lor de aproape ...
-
Serghei Lavrov a sosit în Alaska îmbrăcat într-un pulover pe care scrie URSS: "Ştim că avem argumente, o poziţie clară şi inteligibilă"
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a sosit in Anchorage, Alaska, cu cateva ore inainte de inceperea summitului di ...
-
Putin pregătește un test cu racheta cu capacitate nucleară Burevestnik, supranumită „Cernobîlul zburător"
Vladimir Putin se pregatește sa testeze o noua racheta de croaziera cu capacitate nucleara inainte de intalnirea sa cu D ...
-
Rușii și americanii discută pentru o Palestină în Ucraina
Rusia și SUA discuta controlul Moscovei asupra teritoriilor pierdute de Ucraina, dupa modelul Cisiordaniei, parte a Pale ...
-
Ce teritorii ar urma să schimbe Rusia cu Ucraina după Summitul Trump-Putin din Alaska
Donald Trump a anuntat ca discutiile sale cu Vladimir Putin de pe 15 august din Alaska, pentru a rezolva razboiul din Uc ...
-
Viktor Orban proclamă victoria Rusiei în Ucraina, înainte de întâlnirea dintre Putin și Trump. Ce le reproșează europenilor
Viktor Orbán a declarat ca Rusia a caștigat razboiul din Ucraina, in timp ce ucrainenii l-au pierdut, și a critic ...
-
Liderii Europei, scrisoare comună către Donald Trump: Viktor Orban a refuzat să semneze documentul
Liderii Uniunii Europene au emis marți dimineața o declarație prin care fac apel la președintele SUA, Donald Trump, sa a ...
-
Trump declară stare de urgență în Washington DC și anunță trimiterea Gărzii Naționale: "Orașul a fost cucerit de bande violente și criminali însetați de sânge"
Președintele american Donald Trump anunța, intr-o conferința de presa, ca va trimite Garda Naționala in Washington DC, p ...
-
Rusia recunoaște că a continuat dezvoltarea rachetelor nucleare de rază mică și intermediară în timp ce acestea erau interzise
Federația Rusa a continuat dezvoltarea de rachete nucleare de raza mica și intermediara in timpul moratoriului semnat de ...
-
Taman Rusia denunță planul Israelului de ocupare a orașului Gaza: Catastrofă umanitară în față
Rusia a condamnat sambata planul Israelului de a prelua controlul asupra orasului Gaza, afirmand ca o astfel de miscare ...
-
Semnificația istorică a locului ales de Trump pentru întâlnirea cu Putin: Afacerea a fost intermediată de un român
Donald Trump a stabilit marea intalnire cu Vladimir Putin pe data 15 august, in Alaska. Deși pare un loc ciudat, decizia ...
-
Vladimir Putin si cu Donald Trump și-au împărtit deja Ucraina dezvaluie Wall Street Journal
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este pregatit sa negocieze dur cu Donald Trump și va merge cu cereri maxim ...
-
Donald Trump manipuleaza si piata aurului după cea bursiera si criptomonede: Prețul a explodat la un maxim istoric după ultima decizie a presedintelui SUA
Prețul aurului a crescut semnificativ dupa ce președintele american Donald Trump a decis sa impuna tarife vamale de 39% ...
-
Turcia face un joc extrem de periculos, în timp ce Trump amenință cu sancțiuni privind comerțul cu Rusia
Ankara incearca sa evite amenințarea președintelui Donald Trump cu sancțiuni impotriva țarilor care fac comerț cu Rusia. ...
-
Rusia se implică în conflictul care ar putea aprinde butoiul cu pulbere din Balcani: Este în joc existența Bosniei și Herțegovinei
Federația Rusa a reacționat la demiterea lui Milorad Dodik din funcția de președinte al Republicii Srpska afirmand ca ve ...
-
Moscow Times: Rachetele nucleare rusești sunt direcționate spre Europa
Rusia rupe tacerea și intoarce rachetele spre Europa. Kremlinul renunța oficial la moratoriul privind desfașurarea rache ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu