Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Observatorul OSCE care a decedat după explozia unei mine în estul Ucrainei era de naţionalitate americană

Postat la: 24.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un observator de naţionalitate americană al misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în estul Ucrainei a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, după ce vehiculul în care se aflau a explodat în urma trecerii peste o mină, a anunţat Alexander Hug,adjunctul şefului misiunii.

Oficialul OSCE a precizat că cei doi răniţi sunt din Germania şi Cehia, informează The Associated Press. Bilanţul anunţat anterior era de un mort şi un rănit. Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, a declarat că Statele Unite "cer Rusiei să-şi folosească influenţa asupra separatiştilor ca prim pas către pace în estul Ucrainei şi pentru a asigura o îmbunătăţire vizibilă, verificabilă şi ireversibilă în ceea ce priveşte securitatea".

La rândul său, Sebastian Kurz, ministrul de Externe al Austriei şi preşedintele în funcţie al organizaţiei de securitate, a cerut demararea unei anchete pentru a stabili circumstanţele incidentului produs duminică, adăugând că "cei responsabili vor fi traşi la răspundere". Autorităţile separatiste din Lugansk susţin că mina de teren a fost plasată acolo de forţele ucrainene. Conflictul separatist din estul Ucrainei, între forţele guvernamentale şi rebelii proruşi, izbucnit în martie 2015, s-a soldat până acum cu mai multe mii de morţi şi distrugeri masive în această zonă.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE