Lituania interzice prin lege pedeapsa corporala aplicata copiilor
Postat la: 15.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Parlamentul lituanian a adoptat, marți, interdicția totală a pedepsei corporale asupra copiilor. Un amendament de lege în acest sens a fost adoptat fără niciun vot împotrivă de 116 membri ai Camerei inferioare, care are 141 în total, informează France Presse.
Acest vot a avut loc la o lună după ce un băiat în vârstă de patru ani a fost bătut până la moarte de către mama sa și partenerul ei, eveniment care a șocat populația din această mică țară baltică. Testele au arătat că cei doi adulți consumaseră metamfetamină înainte de a-l agresa pe copil. Deputata Dovile Sakaliene a declarat pentru AFP că moartea acestui băiețel i-a făcut pe lituanieni să înțeleagă că "violența poate provoca foarte rapid răni foarte grave și de aceea este important să se evite prima bătaie". Activiști pentru drepturile copilului au depus în parlament o petiție semnată de peste 30.000 de oameni, printre care multe celebrități, cerând votarea noii legi.
Organizația internațională pentru drepturile omului Human Rights Watch a salutat noua legislație, care face din Lituania cea de-a 52-a țară care scoate în afara legii pedeapsa corporală asupra copiilor. "Lituania se alătură cercului de țări, din ce în ce mai multe, care cred că această practică este o încălcare a drepturilor copilului și a integrității lor fizice", a declarat unul dintre liderii săi, Bede Sheppard. Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, originar din Letonia vecină, a salutat la rândul său acest vot într-un mesaj pe Twitter.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rusia testează „intenționat" NATO. Generalul care a condus armata americană din Europa, avertisment după decizia în premieră a Poloniei
Cel mai nou atac al Rusiei in Ucraina a determinat Polonia sa iși mobilizeze miercuri propriile sisteme de aparare aeria ...
-
Atacul israelian în Qatar, o escaladare neașteptată cu potențiale efecte majore. Reacții oficiale de la Washington
Israelul a lansat marti un atac aerian fara precedent in Qatar vizandu-i pe liderii Hamas si intensificandu-si astfel ac ...
-
Gafă uriașă la Bruxelles: europarlamentarii au votat din greșeală o rezoluție care atacă strategia UE în Ucraina
Deputații europeni au votat din greșeala marți pentru o propunere care critica strategia Bruxelles-ului in Ucraina și ca ...
-
Polonia a doborât drone rusești, care i-au invadat spațiul aerian: Americanii au fost informați despre operațiunea militară poloneză
Armata poloneza a anunțat miercuri dimineața ca a doborat drone care au incalcat spațiul sau aerian in timpul unui atac ...
-
Ursula von der Leyen ține un discurs fără precedent în Parlamentul European: Situația în cadrul UE stă pe un butoi cu pulbere
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va rosti miercuri, in Parlamentul European, discursul anual despre s ...
-
Operațiunea „Ziua Judecății": Mai multe explozii în capitala Qatarului. Armata Israelului confirmă o lovitură care a vizat lideri de rang înalt ai Hamas. Aceștia ar fi supraviețuit atacului
Mai multe explozii au fost auzite in capitala Qatarului, Doha, potrivit martorilor Reuters, scrie Times of Israel. Armat ...
-
„O rețea de spionaj se construia în Europa". Noi detalii în cazul fostului șef din serviciul de informații al Moldovei care spiona pentru KGB din Belarus
Serviciile de informații din Romania, Ungaria și Cehia au anunțat destructurarea unei rețele de spionaj belarusa care op ...
-
Un președinte urât de toată lumea, un parlament paralizat și un deficit uriaș: alegerea imposibilă a lui Macron, după căderea ultimului guvern în Franța
Demiterea prim-ministrului François Bayrou marcheaza inceputul unei noi perioade de instabilitate politica in Fra ...
-
Flota Gretei Thunberg către Gaza ar fi fost lovită de o dronă. Reacția Tunisiei
Autoritațile tunisiene au negat afirmațiile potrivit carora una dintre navele care se indreptau catre Gaza, transportand ...
-
Cum a câștigat FIFA milioane de dolari din biletele pentru Cupa Mondială 2026, înainte ca acestea să fie puse în vânzare
FIFA a caștigat deja milioane de dolari vanzand fanilor „dreptul de a cumpara" bilete pentru Cupa Mondiala 2026, i ...
-
Maduro e mai tare ca Bolojan: "Crăciunul începe la 1 octombrie. Vom aplica formula din anii precedenţi, care a avut un efect pozitiv asupra economiei, culturii, fericirii"
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunțat ca și in acest an Craciunul va incepe oficial pe 1 octombrie, prin de ...
-
Tancuri gonflabile și manechinele care „transpiră" ca soldații. Tactici de diversiune pe frontul ucrainean
În vara anului 2023, un videoclip care arata un tanc ucrainean distrus de o drona a devenit viral pe canalele pro- ...
-
Rusia se confruntă cu o problemă tot mai gravă: penuria de combustibil și creșterea prețurilor la benzină. Vestea a fost primită cu bucurie în Ucraina
Penuria de combustibil și creșterea prețurilor la benzina in Rusia sunt vești primite cu bucurie in Ucraina, in timp ce ...
-
Propunere-șoc de la vârful politicii din Germania: „În loc de trupe NATO, să-i trimitem înapoi în Ucraina pe bărbații apți de luptă"
Liderul Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria (CSU, aflat la guvernare), Markus Söder, a respins ideea implicarii mil ...
-
Ce s-a întâmplat după ce Trump a anunțat că țările europene vor plăti pentru armamentul livrat Ucrainei
Europenii devin principalul finanțator al Ucrainei, inaintea Statelor Unite. Este o schimbare care trebuie pusa in paral ...
-
Administrația SUA, atac fără precedent la adresa băncii centrale americane: „Direcția Federal Reserve trebuie schimbată"
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat vineri, 5 septembrie, ca Rezerva Federala (Fed) ar trebui s ...
-
Întâlnirea de la Paris s-a încheiat cu o conversație „explozivă" între liderii europeni și Trump
Președintele american Donald Trump a avut joi o convorbire telefonica tensionata cu mai mulți lideri europeni, in cadrul ...
-
Marele scandal agricol grecesc, pus la cale de elita politică și plătit de oameni obișnuiți
O frauda de proporții cu fonduri europene pentru agricultura este in prezent investigata in Grecia, iar ancheta scoate l ...
-
Emmanuel Macron se prăbușește și e pe ducă: a ajuns la cel mai scăzut nivel de popularitate de când e președinte și riscă suspendarea
Doar 15% din populația franceza iși exprima increderea in președintele francez Emmanuel Macron, potrivit unui sondaj Ver ...
-
Invitație-surpriză de la Putin: Zelenski la a fost chemat la Moscova "dacă se simte pregătit"!
Președintele rus Vladimir Putin a declarat ca „nu exclude" o intalnire cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensk ...
-
Teoria conspirației în Germania. Șase candidați din partidul de extremă dreapta au murit înainte de alegeri
Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extrema dreapta AfD au decedat in ultimele saptamani, inaintea al ...
-
Medvedev: "Vești proaste pentru Merz și Macron. Totul s-ar putea termina însă ca în 1945: într-un final, și ei vor fi identificați după dantură!"
Medvedev a scris pe rețelele de socializare ca avansul inregistrat de Rusia in Ucraina este o știre proasta pentru Merz ...
-
Putin a descoperit vulnerabilitatea SUA în criza ucraineană și o folosește. „Rusia rămâne un inamic care își dorește răul tuturor, inclusiv al SUA"
Președintele rus Vladimir Putin se poate lauda cu o realizare substanțiala. Atacurile sale continue au zdruncinat voința ...
-
China preia controlul asupra Noii Ordini Mondiale
În primul rand, „prietenia" cu India, pecetluita de intalnirea fața in fața de sambata (prima in ultimii șap ...
-
SUA vor să golească Gaza de palestinieni și să reconstruiască teritoriul ca stațiune, așa cum își dorește Trump. Americanii ar administra zona timp de zece ani
Un plan postbelic pentru Gaza exista in cadrul administrației americane și ar prevedea administrarea de catre Statele Un ...
-
China și "Noul Drum al Mătăsii": de la promisiuni uriașe la datorii imense și scandaluri de corupție
Inițiativa Belt and Road (BRI), lansata cu fast de Beijing in 2013, trebuia sa fie un „drum al matasii" modern, me ...
-
Rusia își construiește un imperiu cibernetic global. Africa, Asia și Orientul Mijlociu intră sub umbrela Kremlinului
În ultimii ani, Rusia și-a schimbat strategia de influența globala. Daca in trecut Kremlinul miza pe petrol, gaze ...
-
Armata israeliană se pregăteşte de cucerirea completă a celui mai mare oraş din Gaza: urmează sistarea paraşutării de provizii
Israelul ar urma sa sisteze parasutarea de provizii in Gaza City si sa reduca intrarea de camioane cu ajutoare umanitare ...
-
Cum a avut loc asasinatul lui Andrii Parubii: atacatorul s-a dat drept livrator și a tras în fostul președinte al Parlamentului ucrainean
Noi informații apar in cazul deputatului ucrainean Andrii Parubii, impușcat mortal sambata in orașul Liov, situat in ves ...
-
Kremlinul și-a modificat pretențiile teritoriale din Ucraina, anunță șeful diplomației turce. Ce vrea Putin acum
Rusia continua sa ceara Ucrainei cedarea Donbasului, regiune pe care nu o controleaza in totalitate in estul Ucrainei, d ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu