Discursul lui Donald Trump: Era capitulării economice s-a încheiat. Rusia şi China ameninţă interesele şi valorile Statelor Unite
Postat la: 31.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, în cadrul discursului despre Starea Uniunii, că nu a fost niciodată un moment mai bun pentru a trăi visul american, adăugând că era capitulării economice s-a încheiat. Statele Unite trebuie să-şi modernizeze capabilităţile nuclare, iar grupările teroriste, regimurile necinstite şi rivali precum Rusia şi China ameninţă interesele şi valorile americane, a afirmat Trump.
"În ultimul an, lumea a văzut ce am ştiut mereu: că niciun popor de pe lume nu este la fel de neînfricat, de îndrăzneţ şi determinat ca poporul american. Dacă există un munte, îl urcăm. Dacă există o frontieră, o traversăm. Dacă există o provocare, o înfruntăm. Dacă există o oportunitate, profităm. Deci, să începem în seara aceasta, afirmând că starea uniunii este puternică pentru că poporul nostru este puternic. Împreună, construim o ţară sigură, puternică şi mândră", a afirmat preşedintele Trump, în primul discurs despre Starea Uniunii.
Preşedintele Trump a subliniat că, de când a fost ales, au fost create 2.4 milioane de noi locuri de muncă, adăugând că, după ani de stagnare, au avut loc creşteri salariale. "Şomajul a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani. Şomajul în rândul afro-americanilor se situează la cea mai mică rată înregistrată vreodată", a precizat preşedintele american. "Nu a fost niciodată un moment mai bun pentru a trăi visul american. Acesta este momentul american. Dacă muncim din greu şi credem în noi, credem în America, atunci putem visa la orice. Împreună, putem obţine absolut orice", a adăugat Trump.
Donald Trump: Era capitulării economice s-a încheiat
Era capitulării economice s-a încheiat, a declarat preşedintele Donald Trump în discursul despre Starea Uniunii, adăugând că Statele Unite se aşteaptă ca relaţiile comerciale internaţionale să fie corecte şi să se bazeze pe reciprocitate. "Într-un final, America a schimbat pagina unor decenii marcate de tranzacţii comerciale necinstite care ne-au sacrificat prosperitatea. Ne-am pierdut prosperitatea, însă o vom recupera foarte rapid. Era capitulării economice s-a încheiat. De acum înainte, ne aşteptăm ca relaţiile comerciale să fie corecte şi bazate pe reciprocitate", a afirmat Trump.
"Trebuie să ne modernizăm arsenalul nuclear. Rusia şi China ameninţă interesele Statelor Unite"
Statele Unite trebuie să-şi modernizeze capabilităţile nuclare, iar grupările teroriste, regimurile necinstite şi rivali precum Rusia şi China ameninţă interesele şi valorile americane, a afirmat preşedintele SUA, Donald Trump. "Pe măsură ce reconstruim puterea şi încrederea Americii acasă, de asemenea, ne redobândim puterea şi poziţia în afara graniţelor. În întreaga lume, ne confruntăm cu regimuri necinstite, cu grupări teroriste şi cu rivali precum China şi Rusia, care reprezintă provocări pentru interesele, economia şi valorile noastre", a atras atenţia Trump.
"Ca parte a apărării noastre, trebuie să ne modernizăm şi să reconstruim aresenalul nuclear. Sperăm să nu îl folosim niciodată, ci să îl facem atât de puternic încât să descurajeze orice act de agresiune. Probabil că într-o zi va fi un moment magic în care ţările din lume să se adune şi să elimine armele nucleare. Din păcate, nu am ajuns în acel moment", a adăugat preşedintele american.
Totodată, Trump a scos în evidenţă faptul că aproape tot teritoriul controlat de reţeaua teroristă Stat Islamic în Siria şi Irak a fost eliberat de sub ocupaţia jihadiştilor şi a adăugat că Statele Unite vor continua să depună eforturi pentru eliminarea completă a teroriştilor. "În trecut, am eliberat, în mod naiv, sute de terorişti periculoşi, doar pentru a-i reîntâlni pe câmpul de luptă, inclusiv pe liderul SI, al-Baghdadi. Astăzi, tocmai am semnat un ordin prin care secretarul Mattis va reexamina politica noastră de detenţie şi pentru a ţine deschise locurile de detenţie de la Guantanamo Bay", a precizat preşedintele Statelor Unite.
Trump trasează planul pentru reforma din domeniul imigraţiei şi anunţă anularea programului loteria vizelor
Donald Trump a anunţat pilonii care vor sta la baza reformei din domeniul imigraţiei, iar una dintre măsuri vizează anularea programului loteriei vizelor. Trump a afirmat că unul dintre pilonii care vor sta la baza reformei din domeniul imigraţiei vizează încetarea programului loteria vizelor. "Trebuie să ne securizăm graniţele. Asta înseamnă să construim un zid la graniţa sudică şi să angajăm mai mulţi oameni pentru a asigura siguranţa comunităţilor noastre. Un alt pilon vizează încheierea loteriei vizelor, un program care oferă în mod aleatoriu cărţi verzi, fără să ţină cont de merite, îndemânare sau siguranţa poporului nostru. Este timpul să ne îndreptăm către un sistem de imigraţie bazat pe merit care admite oameni calificaţi, care doresc să muncească şi care vor iubi şi respecta ţara noastră", a subliniat liderul de la Washington.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scandalul Trump - Obama ia amploare: Apar acuzații de trădare din partea actualului lider de la Casa Albă
Președintele american, Donald Trump a lansat marți noi acuzații la adresa lui Barack Obama, susținand ca acesta ar fi co ...
-
Regimul Trump prăbușeste turismul si izolează America. Taxă suplimentară de cel puțin 250 de dolari pentru vizitele în SUA. Plata va fi solicitată la momentul eliberării vizelor
Vizitatorilor straini ai SUA le va trebui sa plateasca o noua „taxa de integritate a vizei" de cel puțin 250 de do ...
-
Vin miliarde de dolari dinspre SUA spre Europa. Investitorii americani au cumpărat într-o lună obligaţiuni de aproape 100 de miliarde de euro
Datoria suverana a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor straini in luna mai, cee ...
-
Donald Trump se laudă că a "eliberat" Siria. Giganții din SUA se bat acum pe resursele energetice ale țării
Companiile americane Baker Hughes, Hunt Energy si Argent LNG vor elabora un masterplan pentru redresarea sectorului ener ...
-
Războiul Germano - Rus e pe cale să înceapă oficial: "Folosirea rachetelor Taurus de către Ucraina ar însemna participarea Germaniei în război"
Daca Ucraina va folosi rachete germane Taurus sau unele modele modificate ale acestora 'sub alte denumiri', atunci perso ...
-
„Doctrina Trump". De ce crede echipa președintelui că SUA pot câștiga rapid orice război și care sunt riscurile
Vicepreședintele american J.D. Vance a prezentat recent atacurile ordonate de Donald Trump asupra infrastructurii nuclea ...
-
Moment de-a dreptul rușinos pentru Macron: Armata franceză pune capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest şi Centrală
Armata franceza a pus capat joi prezentei sale militare permanente in Africa de Vest si Centrala, intr-o ceremonie solem ...
-
BBC: Israelul distruge mii de clădiri civile din Gaza prin demolări controlate
Israelul a demolat mii de cladiri in Gaza de la retragerea din acordul de incetare a focului cu Hamas, in luna martie, i ...
-
Firmele americane și europene încheie un acord major privind gazele naturale, în contextul în care negocierile comerciale au ajuns într-un punct critic
Una dintre cele mai mari companii energetice din Europa a semnat un acord pe mai multe decenii pentru a cumpara gaze nat ...
-
30 de state au inceput procedurile de sanctionare a Israelului pentru genocidul din Gaza
O coaliție formata din 30 de state, inclusiv China, Brazilia, Turcia, Indonezia, dar și cinci țari europene, Spania, Irl ...
-
Grupurile de interes oculte sunt mai puternice decât președintele Donald Trump
Autor: Paul Craig Roberts Suntem la șase luni de la inceputul președinției lui Donald Trump, de fapt prima sa președinți ...
-
Ce joc face Donald Trump in realitate. Motivele din spatele aliantei cu Europa impotriva restului Lumii
Contacte discrete, o diplomație directa și un acord de inarmare in valoare de miliarde de dolari ajuta la o aliniere a S ...
-
Care e cauza pentru care Donald Trump se prăbușește-n sondaje cu MAGA cu tot. Rata de respingere atinge cote record in 6 luni de la preluarea mandatului
Rata de dezaprobare a președintelui Trump a atins nivelul cel mai inalt de la inceputul celui-de-al doilea mandat al sau ...
-
Trump dă lovitura: Cum a încasat peste noapte 50 de miliarde de dolari, printr-un artificiu
Lumea a privit uluita momentul cand Donald Trump a anunțat "Ziua Eliberarii" Americii, pe 2 aprilie 2025, in Rose Garden ...
-
Dezbinare majoră în Uniunea Europeană. Germania este decisă să blocheze bugetul record propus de Ursula von der Leyen
Germania a anunțat ca se va opune creșterii bugetului european pentru ciclul 2028-2034, stabilit la 2.000 de miliarde de ...
-
Trei țări NATO refuză acordul propus de Trump. Nu vor să cumpere arme americane pentru Ucraina
Franța și Italia nu vor participa la o noua inițiativa condusa de NATO pentru finanțarea livrarii de arme americane catr ...
-
Slovacia blochează sancțiunile UE împotriva Rusiei: "Este o propunere imbecilă!"
Uniunea Europeana nu a convenit marti asupra celui de-al optsprezecelea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei impuse din ...
-
Regele Charles al III-lea îi dă o lecție de umilință lui Donald Trump
Premierul marii Britanii, Keir Starmer, a depus eforturi mari pentru a se asigura ca Donald Trump primește o a doua vizi ...
-
Ceva absolut incredibil: "Poți lovi Moscova?" Conversație incendiară Trump-Zelensky
Donald Trump l-ar fi intrebat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskyy, daca Ucraina ar putea ataca Moscova și Sank ...
-
Trump a amenințat dur Rusia. Ce se întâmplă dacă în 60 de zile Kremlinul nu va agrea un armistițiu în Ucraina
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri, 11 iulie, ca intenționeaza sa faca o „declarație majora" la i ...
-
E UN EROU! Medic acuzat de distrugerea vaccinurilor COVID și emiterea de certificate false absolvit de procurorul general al Americii
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a ordonat sambata retragerea acuzațiilor impotriva unui medic acuzat de distrugere ...
-
Continuă măcelul în Gaza: 59 de palestinieni, între care și copii, uciși în timp ce se duceau să ia mâncare
Cel putin 31 de palestinieni au fost impuscati mortal sambata in timp ce se indreptau catre un loc de distribuire a ajut ...
-
Șeful FBI presat sa demisioneze din pricina deciziei controversate în cazul Jeffrey Epstein
Directorul FBI, Kash Patel, este presat sa demisioneze legat de nemultumirea fata de decizia Departamentului de Justitie ...
-
Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone și rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului, după anunțul lui Trump. Zelenski: "Este foarte revelator"
Armata rusa a tras 728 de drone si 13 rachete catre Ucraina in noaptea de marti spre miercuri, 9 iulie, potrivit Fortelo ...
-
Donald Trump se dă lebădă-n lighean: "Voi bombarda Moscova și Beijingul!"
Donald Trump a susținut in timpul unei intalniri private anul trecut ca l-a amenințat pe președintele rus Vladimir Putin ...
-
Omul de încredere al lui Trump s-a născut în URSS. Documente obținute de jurnaliști dezvăluie originile reale ale consilierului-cheie
Într-un peisaj politic american in care loialitațile și biografiile personale sunt adesea examinate cu lupa, una d ...
-
O ofensivă chineză asupra Taiwanului ar putea declanșa un atac rusesc asupra NATO? Scenariul unui conflict global prinde contur, spun experții
O ipoteza care pana nu demult parea rezervata literaturii de anticipație incepe sa capete contur in analizele strategice ...
-
Armata chineză a țintit cu laser un avion german: contre pe axa Berlin - Beijing
Armata chineza a țintit cu laser un avion german care participa la o operațiune a Uniunii Europene denumita ASPIDES, car ...
-
Analiză financiară: Trump ajută UE prin politica sa comercială. Moneda unică europeană se apreciază puternic
Euro se apreciaza puternic, iar politicile comerciale ale presedintelui american Donald Trump ar putea sustine si mai mu ...
-
BRICS ripostează după amenințările lui Trump: Grupul nu se implică în confruntarea între tabere şi nu vizează nicio ţară
Statele membre BRICS nu cauta "confruntarea", dupa ce presedintele american Donald Trump a amenintat ca impuna taxe vama ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu