Coaliţia contra SI recunoaşte că a făcut noi victime civile
Postat la: 29.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Coaliția internațională contra grupării Statul Islamic a recunoscut joi că a făcut noi victime civile în bombardamente în Irak și Siria în ultimele luni, ridicând la 55 numărul total al victimelor oficial recunoscute de la începutul campaniei, relatează AFP.
Coaliția condusă de Statele Unite, care efectuează bombardamente contra jihadiștilor din august 2014, nu recunoaște victimele civile decât după lungi proceduri de anchetă. Ea este acuzată că subestimează în mare măsură numărul lor. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), loviturile coaliției în Siria au ucis circa 600 de civili, dintre care 136 de copii.
ONG-ul cu sediul la Londra, care dispune de o rețea de surse în Siria în război, a indicat de exemplu că o lovitură a coaliției joi a ucis "cel puțin 15 civili" la nord de Minbej, unde are loc în prezent o luptă înverșunată pentru recucerirea orașului de la jihadiști. Airwars, un alt ONG din Londra, estimează la rândul său că numărul total de persoane ucise de coaliție în Siria și Irak a depășit 1.500.
Noile victime civile au fost confirmate joi într-un comunicat al CENTCOM, comandamentul militar american în Orientul Mijlociu. Printre ele sunt trei persoane ucise într-o lovitură asupra unei rezerve de bani a grupării Statul Islamic, pe 5 aprilie la Mosul în Irak. Alte patru au fost ucise la 29 aprilie, de asemenea la Mosul, într-o lovitură ce l-a vizat pe australianul Neil Prakash, considerat un recrutor influent al SI.
O muniție - bombă sau rachetă - "a lovit trei civili pe un drum și un civil într-o clădire adiacentă", potrivit comunicatului CENTCOM. Neil Prakash a fost de asemenea ucis în lovitura aeriană. Într-un al treilea caz, la 26 aprilie în apropiere de Qayyarah în Irak, un civil a murit pentru că a apărut neașteptat lângă țintă, după ce tirul fusese deja tras, a afirmat CENTCOM.
"Regretăm profund pierderile accidentale de vieți și rănile rezultate în urma bombardamentelor și exprimăm compasiunea noastră" tuturor persoanelor implicate, a mai declarat comandamentul militar american. Coaliția a anunțat marți deschiderea unei anchete asupra unei lovituri din 19 iulie aproape de Minbej, care a făcut cel puțin 56 de morți potrivit OSDO.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Negociatorul lui Putin i-a făcut o ofertă lui Elon Musk. „Mințile și tehnologiile noastre ar trebui să servească gloriei umanității"
Șeful fondului suveran al Rusiei, Kirill Dmitriev, care a participat la discuțiile dintre Washinton și Moscova din Arabi ...
-
Conflict deschis în administrația SUA! JD Vance îl critică pe Elon Musk: 'A făcut greșeli!'
Vicepresedintele JD Vance a declarat, vineri, ca Elon Musk a facut unele greseli la conducerea Departamentului pentru ef ...
-
Zelenski, idolatrizat pe front; Musk devine 'inamicul nr. 1' în Ucraina: Cum l-a transformat 'acel moment' din Biroul Oval în cel mai iubit lider militar
Volodimir Zelensky nu a fost niciodata mai apreciat pe front! Dupa confruntarea tensionata cu Donald Trump in Biroul Ova ...
-
A iesit prost! Trimisul lui Donald Trump, exclus de la negocierile de pace cu Vladimir Putin: "Nu este de calibrul pe care îl căutăm!"
Kremlinul a transmis Statelor Unite ca nu dorește ca emisarul lui Trump pentru Ucraina și Rusia sa participe la negocier ...
-
Apocalipsa nucleară. De ce tot mai multe state își doresc arme atomice
Înainte de a ajunge in pragul unui conflict nuclear, Ucraina a fost deposedata de armele sale nucleare, moștenite ...
-
Revoltă în Groenlanda după declarațiile lui Trump. "Destul e destul!"
Potentialul nou prim-ministru al Groenlandei a respins incercarea lui Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei, ...
-
Furie în SUA după declarațiile pro-Hitler ale lui Elon Musk. „Acel salut a fost exact ceea ce lumea credea că este!"
Angajații din sectorul public al SUA l-au atacat joi pe Elon Musk, șeful de facto al DOGE, dupa ce acesta a republicat u ...
-
Operațiunea DOGE riscă să sară în aer. Elon Musk, acuzat că a încălcat Constituția, a primit ordin să predea o serie de documente
Elon Musk și Departamentul Eficienței Guvernamentale, condus de el, au primit ordin de la un judecator federal sa predea ...
-
Un spion al serviciilor secrete ruse, care s-a dat drept refugiat belarus, a incendiat un mall din Varșovia și a filmat cu telefonul „actul de sabotaj
Un presupus refugiat belarus este acuzat ca a incendiat un hipermarket din Varșovia in numele serviciilor secrete ruse, ...
-
Rusia refuză încetarea focului și trupe europene în Ucraina: „Ar însemna un conflict armat direct, la care vom răspunde cu toate mijloacele disponibile"
Kremlinul a justificat refuzul unui armistițiu susținand ca o incetare temporara a focului ar oferi Ucrainei un „r ...
-
Războiul economic ia amploare. UE trece la masuri de retorsiune
Uniunea Europeana va impune taxe pentru marfuri americane in valoare de 26 de miliarde de euro incepand de luna viitoare ...
-
Tovarășul Trump, legătura lui Putin. Un expert american descifrează misterul misiunii imposibile
Un expert american arata ca, in urma cu cațiva ani, ar fi parut ca o misiune imposibila chiar și pentru cel mai capabil ...
-
Planul lui Trump: Baze militare americane, transformate în centre de procesare a mineralelor rare
Donald Trump intenționeaza sa construiasca instalații pentru procesarea mineralelor critice direct pe terenurile deținut ...
-
Un influent deputat rus dezvăluie cum se vor stabili, de fapt, condițiile acordului pentru Ucraina: Washingtonul nu va avea ultimul cuvânt
Un influent deputat rus, comentand o propunere de incetare a focului convenita intre oficialii americani si ucraineni, a ...
-
Ies la iveală datele care arată adevărata dependență a Europei față de SUA: Vulnerabilitate totală, dacă Donald Trump rupe legăturile
Aproape doua treimi din armele importate de membrii europeni ai NATO in ultimii cinci ani au fost produse de SUA, potriv ...
-
Moscova, sub asediu aerian! Ucraina lovește capitala rusă în cel mai mare atac cu drone de până acum
Ucraina a tintit capitala rusa in ceea ce pare a fi cel mai mare atac cu drone de pana acum, fortand inchiderea a doua d ...
-
SUA nu dorește să evite un război comercial cu Europa: Donald Trump refuză negocierile
Administratia americana a presedintelui Donald Trump nu pare sa doreasca discutii cu UE pentru evitarea unui razboi come ...
-
Noul premier al Canadei intră violent în disputa cu Trump: "nu vom fi niciodată, niciodată, parte a Americii"
Mark Carney, novice in politica, dar un bancher cu experienta in conducerea institutiilor financiare de stat in timpul c ...
-
O invazie a Canadei ar declanșa un război de gherilă ce ar distruge America, susține un expert în conflicte și insurgențe
O experta in conflicte și insurgențe, Dr. Aisha Ahmad, profesor asociat la Universitatea din Toronto, susține ca o invaz ...
-
Europa a rămas fără muniție împotriva Rusiei. La propriu
Închiderea treptata a industriilor de armament, reducerea cheltuielilor pentru aparare și deficitul de materii pri ...
-
Se formează alianța care dă fiori reci întregii lumi: Rusia, China și Iran aruncă mănușa NATO
Fortele maritime ale Iranului, Rusiei si Chinei vor desfasura luni exercitii militare navale in largul coastelor iranien ...
-
Măsura dură prin care Israelul vrea să forțeze palestinienii să părăsească Fâșia Gaza. Aceasta vine după ce au fost întrerupte livrările de alimente și medicamente
Israelul a anunțat duminica o masura severa, intrerupand complet furnizarea de energie electrica catre Fașia Gaza. Deși ...
-
Donald Trump șochează din nou. Nu-i e deajuns semnarea acordului pentru minerale. Vrea ca Ucraina să cedeze teritorii către Rusia și demisia lui Zelenski
În contextul in care oficialii din Statele Unite și Ucraina se pregatesc pentru o intalnire saptamana aceasta in A ...
-
Viktor Orban anunță că a bătut palma cu Donald Trump: SUA încep să pompeze bani în Ungaria
Premierul Viktor Orban a anuntat sambata ca Ungaria si Statele Unite vor conveni asupra unui pachet de cooperare economi ...
-
"Fetița" lui Musk în lacrimi după o convorbire cu Trump. Mesaje furioase și înjurături de la președintele SUA
Justin Trudeau a avut o apariție neobișnuita la o conferința de presa, in cadrul careia nu și-a putut stapani lacrimile ...
-
Confruntare neașteptată la Casa Albă: Marco Rubio și Elon Musk, la un pas de scandal! Trump a intervenit să calmeze spiritele
Casa Alba a gazduit joi o reuniune „exploziva" a guvernului lui Donald Trump, in timpul careia secretarii, inclusi ...
-
Liderii Europei au ajuns într-o situație dificilă din cauza Rusiei: Au respins planul Comisiei Europene
Tarile Uniunii Europene au respins planul Comisiei Europene de a mentine obiectivele obligatorii de stocare a gazelor pe ...
-
Viktor Orban susține că finanțarea efortului de război al Ucrainei „ar ruina Europa"
Uniunea Europeana nu-și poate permite sa finanțeze eforturile militare ale Ucrainei, intrucat ajutorul financiar al SUA ...
-
De ce vrea Trump să distrugă Uniunea Europeană și ce dorește să pună în loc: "Contăm mai mult decât ni se spune"
Donald Trump a încercat fara succes sa gaseasca o fisura în armura Uniunii Europene printr-un razboi comerci ...
-
Trump și opoziția ucraineană, negocieri secrete: Ar putea urma alegeri prezidențiale urgente în Ucraina
Patru membri de rang înalt din cadrul anturajului presedintelui american Donald Trump au purtat discutii - secrete ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu