Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Cel putin 55 de persoane au murit, iar alte aproape 600 au fost rănite în urma deraierii unui tren de călători

Postat la: 22.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În total, 55 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproape 600 au fost rănite în urma deraierii unui tren de călători care făcea legătura între Yaounde şi Douala, foarte aglomerat deoarece artera rutieră dintre capitala Camerunului şi oraşul portuar este întreruptă.

Trenul a părăsit gara din capitală vineri în jurul orelor 11.00 (10.00 GMT). El a deraiat spre miezul zilei în apropierea oraşului Eseka (200 de kilometri est de Yaounde), potrivit ministrului camerunez al transporturilor, Edgar Alain Mebe Ngo'o. Accidentul feroviar a făcut 55 de morţi şi 575 de răniţi, a anunţat în cursul serii ministrul transporturilor la postul naţional de radio şi televiziune (CRTV). Mai multe vagoane s-au răsturnat în şanţul de lângă calea ferată.

"Pronosticul vital al unor răniţi este foarte angajat (...) Cauzele accidentului nu au fost stabilite deocamdată", potrivit CRTV. "Au fost mobilizate echipele de intervenţie şi de securitate", a dat asigurări la rândul ei societatea de transport feroviar Camrail. Societatea aparţine grupului francez Bolloré, care deţine 77,40% dintre acţiuni, conform paginii sale de internet.

"Echipele de prim-ajutor au plecat din Douala pentru a se alătura celor mobilizate din regiunea centrală. Pompierii au pornit spre Eseka" vineri, a declarat presei guvernatorul regiunii Litorale, Dieudonné Ivaha Diboua. Trenul era aglomerat pentru că drumul dintre Yaounde şi Douala este întrerupt în urma prăbuşirii unui pod din cauza ploilor abundente, situaţie ce a complicat mai mult intervenţia echipelor de salvare.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE