Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Bijuterii în valoare de milioane de euro au fost furate în urma unui jaf la Paris

Postat la: 24.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un magazin de bijuterii situat pe celebra Stradă a Păcii (Rue de la Paix) din Paris a fost jefuit marţi de către trei indivizi înarmaţi cu topoare şi cu un pistol, ei reuşind să sustragă de acolo bijuterii în valoare de câteva milioane de euro, informează AFP citând surse din cadrul poliţiei.

Cei trei au pătruns în jurul orei locale 13:00 în magazinul de bijuterii Buccellati, situat aproape de Piaţa Vendome. Doi dintre ei aveau fiecare asupra lor un topor, iar cel de-al treilea un pistol. Au ameninţat angajaţii, dar fără să rănească pe cineva, şi în final au fugit de la locul faptei cu un autoturism şi după ce au reuşit să sustragă bijuterii în valoare de milioane de euro, sursele din poliţie avansând chiar cifra de cinci milioane de euro.

În octombrie 2016 pe aceeaşi stradă a fost jefuit şi magazinul de ceasuri elveţiene de lux Girard Perregaux, paguba fiind estimată la circa 500.000 de euro. Anterior, în martie 2016, doi indivizi înarmaţi cu un pistol şi o grenadă au devalizat magazinul de bijuterii Chopard, situat în Piaţa Vendome, de unde au plecat cu o pradă estimată la şase milioane de euro. Anul acesta, în luna aprilie, au fost arestaţi trei bărbaţi implicaţi în acel jaf.

Măsurile de securitate au fost consolidate în acea zonă selectă din centrul Parisului, unde se află şi sediul Ministerului francez al Justiţiei, după ce în anul 2014 mai multe magazine de bijuterii de lux au fost ţinta unor jafuri brutale şi riscante comise în plină zi. Anul trecut, când a fost consemnat şi spectaculosul jaf asupra vedetei americane Kim Kardashian, în zona pariziană s-au înregistrat 284 de jafuri armate, cifră în scădere cu 29,7% faţă de anul anterior.

Dintre jafurile de acest fel comise de la începutul anului în curs în Franţa, cel mai semnificativ a avut loc la jumătatea lunii ianuarie la Cannes pe bulevardul Croisettes. Un individ în vârstă de circa 30 de ani, care a intrat într-un magazin de bijuterii de lux pretinzând că este un client, a furat bijuterii în valoare de 15 milioane de euro şi a reuşit apoi să fugă.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE