Atacuri în Siria. Pentagonul afirmă că „a lovit cu succes" toate țintele siriene
Postat la: 14.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
SUA au afirmat sâmbătă că au 'lovit cu succes' toate ţintele siriene prevăzute în cadrul operaţiunii coordonate cu Franţa şi Marea Britanie ca represalii la presupusa folosire de arme chimice de către regimul de la Damasc împotriva populaţiei siriene, transmite AFP.
'Nu încercăm să intervenim în conflictul din Siria, dar nu putem permite astfel de încălcări ale dreptului internaţional', a declarat Dana White, purtătoare de cuvânt a Pentagonului, într-o conferinţă de presă. 'Am lovit cu succes fiecare ţintă', a precizat ea. În aceeaşi conferinţă de presă, un înalt responsabil al Pentagonului, generalul Kenneth McKenzie, a afirmat că loviturile occidentale au fost 'precise, importante şi eficace'. Ele au dat o asemenea lovitură programului chimic sirian, încât acesta va avea nevoie 'de ani pentru a se reface', a indicat generalul McKenzie.
Potrivit acestuia, apărarea antiaeriană rusă nu a fost activată, iar cea a regimului sirian a fost declanşată de-abia după sfârşitul operaţiunii. 'Niciunul din avioanele sau rachetele utilizate în această operaţiune nu a fost atins de apărarea antiaeriană siriană', a afirmat McKenzie, remarcând că, lansând rachete neghidate după loviturile aeriene, regimul sirian a riscat să facă victime printre civili. 'Nu avem niciun indiciu că apărarea antiaeriană rusă a fost utilizată', a precizat reprezentantul Pentagonului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Pisica Transilvană: Prima rasă de pisici românească a fost recunoscută la nivel mondial
Federațiile internaționale de specialitate au anunțat că rasa „Pisica Transilvană" - care a apărut pentru prima dată în Munții Carpați, seamănă cu un lup și are o blană cenușie, numită și blană de tip carpatic - este în curs de omologare.
-
Cometa Tsuchinshan-ATLAS trece vineri pe lângă Soare va avea o luminozitate excepţională atunci când va trece pe lângă Pământ in octombrie
Cometa Tsuchinshan-ATLAS îşi riscă propria existenţă vineri, când va trece foarte aproape de Soare, într-o călătorie ce a început cu milioane de ani în urmă, dar care promite un spectacol remarcabil pentru pământeni în luna octombrie, dacă va supravieţui.
-
130.000 de funcționari publici din România sunt verificați dacă au fost turnători sau torționari ai Securității. Apar cazuri pe bandă rulantă!
Toți cei 130.000 de funcționari publici din România sunt verificați de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru a se constata dacă au fost sau nu colaboratori sau lucrători ai fostei Poliții Politice, după cum rezultă dintr-un răpuns primit de G4Media.ro de la CNSAS.
-
Reacția lui Mircea Geoană la valul de ironii legat de aptitudinile sale de șofer. În cât timp a reușit să iasă cu mașina din parcare
Mircea Geoană a publicat pe Tik-Tok un videoclip în care arată în cât timp iese cu mașina dintr-o parcare. Reacția vine după pe rețelele de socializare a fost publicată o filmare care a stârnit un val de ironii pe seama manevrelor făcute de candidatul la prezidențiale.
-
O femeie din Bacău a intrat în comă: familia a fost anunțată de iminentul deces, dar ea s-a trezit și a început să cânte. Medic: Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu
Dr. Cristian Lupașcu șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul „Sf.Spiridon" din Iași a povestit un caz pe care l-a întâlnit în spital, în 2019.
-
O "gafă" a Ursulei von der Leyen generează rumoare în Europa: Ungaria a fost scoasă de pe listă țărilor afectate de inundații
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat, săptămâna trecută, cinci state membre afectate de inundații care ar putea primi sprijin UE, dar Ungaria nu se numără printre ele. Un purtător de cuvânt al comisiei a reacționat rapid la „greșeala președintelui", precizând că şi Ungaria poate beneficia de ajutorul oferit de Uniunea Europeană statelor membre afectate de inundații. Totuși, Ungaria ar putea primi mai puțini bani decât restul țărilor, în ciuda faptului că Budapesta a fost unul dintre cele mai afectate orașe.
-
Investiții faraonice în ultimul an de mandat al lui Iohannis la Palatul Cotroceni. O față de masă - 11.000 de euro. Un WC - 17.300 de euro
Pentru o singură față de masă, pe care a cumpărat-o direct, fără licitație, la mijlocul lunii martie a acestui an, Administrația Prezidențială a plătit nu mai puțin de 54.000 de lei cu tot cu TVA. Furnizorul este o companie din București care a livrat către o unitate militară a Serviciului Român de Informații atât fețe de masă, perdele, draperii, fețe de pernă, prosoape și lenjerii de pat.
-
Rușii ridică o construcție misterioasă lângă podul lui Putin din Crimeea, susține marina ucraineană
Rusia construiește o nouă structură neidentificată lângă podul Kerci din peninsula Crimeea, a declarat, joi, la televiziunea națională, purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene, Dmotro Pletenciuk, notează The Kyiv Independent.
-
Ce e mai bine să faci: să bei câteva guri de vin zilnic sau să „dai gata" o sticlă într-o singură zi, o dată pe săptămână?
Exagerările alimentare se îndreaptă, de obicei, către alimente care au un gust delicios și o reputație mai proastă: dulciurile, făinoasele, alimentele grase în combinație cu făinoasele, alcoolul etc. Orice exagerare contează atât ca număr de kilograme pe cântar, cât și pentru sănătate.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Turcia isi ia adio de la UE si a facut cerere oficială să se alăture BRICS+ cu consecinte devastatoare pentru NATO, Orientul Mijlociu si zona Mării Negre
- 2.Ceva uriaș se pregătește în China: Giganții mondiali retrag miliarde de dolari într-un ritm record
- 3.Răspunsul lui Putin la rachetele cu rază lungă ale Ucrainei ar putea include un test nuclear
- 4.Secretul lui Polichinelle: CIA și MI6 au planificat Operațiunea Kurk din Ucraina
- 5.Franța oferă un homosexual declarat pentru funcția de comisar european. Ursula a cerut o femeie. Macron: "Îndeplineşte toate criteriile cerute!"
- 6.UE va intra in război cu Rusia. Noului comisar pentru apărare cere armament si trupe
- 7.Directorul CIA zugrăvește un tablou sumbru: "Asta este cea mai mare amenințare!"
- 8.Măcel în Coreea de Nord: Zeci de oficiali executați după inundațiile devastatoare de la sfârșitul lui iulie
- 9.Politico: Americanii și britanicii se tem că Ucraina va fi învinsă in această iarnă
- 10.Donald Trump despre incursiunea Kievului la Kursk: "Vom ajunge în cel de-al treilea război mondial!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu