Weekend la Paris?
Postat la: 14.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Joia trecută, înaintea meciului handbalistelor românce cu Norvegia, m-a sunat dubla campioană mondială Aurora Leonte. Era scandalizată de articolul unui cronicar, care susţinea că, în anii comunismului, marile performanțe ale sportului tricolor fuseseră obținute grație mai ales metodelor de teroare fizică și morală practicate de (unii) antrenori cu elevii lor.
Fosta mare jucătoare, astăzi o distinsă profesoară universitară retrasă la pensie, mă întreba, revoltată, cum e posibil să se scrie așa ceva, când știu bine ce atmosferă extraordinară a existat la loturile naționale în acei ani de glorie ai handbalului românesc, feminin și masculin deopotrivă, sub baghetele celebrilor antrenori care au fost Oprea Vlase, Niculae Nedef și Pilică Popescu. L-am scuzat pe confratele gazetar, punând afirmațiile sale pe seama tinereții, dar vă povestesc acest episod pentru că, iată, handbalul ne captivează din nou, cu Campionatul European din Franța, unde naționala României a pornit ca pretendentă la medalii.
O echipă de temut, în fruntea căreia se află Cristina Neagu, încoronată de trei ori cea mai bună jucătoare a lumii şi secundată de alte nume consacrate, ca Melinda Geiger, Valentina Ardean-Elisei, Aneta Udriștoiu, Laura Chiper și Crina Pintea, alături de care strălucesc mai tinerele Eliza Buceschi, Gabriela Perianu, Cristina Laslo, Denisa Dedu și Iulia Dumanska. O trupă redutabilă, așadar, în care antrenorul spaniol Martin Ambrus a reușit să împletească valoarea a două, dacă nu chiar trei generații și care a defilat în primele meciuri din grupă, cu corolarul care a fost înfrângerea Norvegiei (31-23), nimeni alta decât deținătoarea titlului european. Euforia acestui succes categoric ne-a costat însă, pentru că a venit eșecul în faţa vicecampioanei europene Olanda (24-29), după un joc în care ne-am prăbușit incredibil în repriza secundă, deși adversarele rămăseseră fără Nycke Groot, starul echipei, accidentată chiar la debutul întâlnirii! Atacul n-a mai funcționat, apărarea nici atât, iar pe deasupra au apărut și câteva erori de arbitraj ale surorilor Bonaventura, absolut inexplicabile, având în vedere valoarea și corectitudinea recunoscută a franțuzoaicelor.
Pentru a accede în semifinale, mai aveam de rezolvat - la ora când scriu această cronică - meciurile cu Spania și Ungaria, pe care sper să le fi câștigat între timp. Iar dacă pronosticul meu se va adeveri, Cristina, Eliza și celelalte fete ale noastre vor putea petrece weekend-ul la Paris, unde se vor consuma actele decisive ale Europenelor. Din cealaltă grupă era deja calificată naționala Rusiei, deținătoarea titlului olimpic, iar de pe locul secund cred că va veni, cum altfel?, echipa țării gazdă. Deci, ocupând a doua poziție din grupa noastră, puteam fi angajați în lupta pentru medalii, cu convingerea că elevele lui Ambrus merită să fie pe podiumul de premiere al acestui campionat continental. N-aș vrea să cobesc, dar mă obsedează povestea nefericită a locului doi, care ne-a jucat o festă și în preliminariile Europenelor de fotbal. Să sperăm, totuși, că handbalistele se vor dovedi din nou superioare fotbaliștilor noștri și se vor întoarce medaliate de la Paris, unde sunt oricum mai...en marche decât compatrioatele lui Macron!
P.S. M-am bucurat sincer de victoria FCSB în fața Viitorului lui Gică Hagi, la Pitești. A fost revanșa lui Becali în fața finului său, dar o revanșă pe care i-a oferit-o Dică, ridicând din nou steliștii în coasta clujenilor. Rămâne să vedem ce mai urmează, deși fotbalul ăsta din preajma Crăciunului și Revelionului numai fotbal nu e!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu