Victoria liberală a edililor PDL
Postat la: 09.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Alegerile din 5 iunie 2016 au schimbat eşicherul politic al administraţiei locale din municipiile reşedinţa de judeţ şi din Bucureşti. Astfel, PSD a obţinut șefia a 19 municipii reşedinţa de judeţ, plus Capitala, cu toate cele 6 sectoare, PNL a câştigat 11 municipii reşedinţă de judeţ, dar în realitate sunt 14 dacă punem la socoteală şi independenţii susţinuţi mai mult sau mai puţin făţiş de liberali, UDMR a obţinut trei victorii, PRSo a câştigat în Deva, iar UNPR la Baia Mare.
Partidul Ecologist Român a câştigat Primăria Râmnicu Vâlcea, iar Forumul Democrat al Germanilor a câştigat la Sibiu. Astfel,, cu „ajutorul" dezinteresat al DNA şi al DIICOT, 18 municipii reşedinţa de judeţ, plus Bucureştiul şi cinci sectoare, au edili noi. În plus, în trei municipii reşedinţa de judeţ- Botoşani, Râmnicu Vâlcea şi Deva, edilii au revenit la butoanele primăriei după o pauză de câţiva ani. Practic, PSD a fost marele câştigător al alegerilor, înroşind 19 municipii reşedinţe de judeţ şi Capitala cu toate cele şase sectoare. Însă, PNL, în special copreşedintele Alina Gorghiu, susţine că a obţinut un rezultat foarte bun la alegerile locale din 5 iunie, marjând pe faptul 11 reşedinţe de judeţ, în fapt 14, sunt conduse de liberali.
Dar, Alina Gorghiu nu vrea şi nu poate să recunoască că rezultatul foarte bun al PNL este de fapt al PDL. Din cele 11 municipii reşedinţă de judeţ adjudecate de PNL, doar două au primarii liberali sută la sută- Oradea- Ilie Bolojan şi Timişoara- Nicolae Robu. Celelalte nouă municipii reşedinţă de judeţ-Arad, Cluj Napoca, Deva, Reşiţa, Botoşani, Suceava, Piatra Neamţ, Călăraşi şi Ploieşti, au primari proveniţi, susținuți și promovați de PDL. În plus, cei aşa zişi trei primari care ieşit câştigătorii ca fiind independenţi- Dorin Florea- Târgu Mureş, George Scripcaru- Braşov şi Constantin Hogea- Tulcea, provin tot din PDL, dar din motive de ...DNA s-au declarat independenţi. Practic, vechiul PNL cu Alina Gorghiu la comandă a ajuns o anexă a PDL, îndreptându-se astfel cu viteză ameţitoare pe topoganul PNŢCD-ului din 2000, în timp ce PDL îşi continuă, cu ajutorul liberalilor, drumul pe culoarul popularilor europeni.
Ion Teleanu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu