Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Tu cu cine votezi?

Postat la: 05.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Am văzut cu cine votez eu. Cu Alianța Noastră România. Dar tu cu cine votezi? Dacă ești simpatizant PSD, e clar. Vei vota acest partid. Fără emoții. Dacă ești băsist, votezi cu PMP. Tot fără emoții. Dacă ești maghiar, votezi cu UDMR. Dar dacă ești liberal, ce te faci? Ce faci, pe 11 decembrie, dacă ești liberal, dar nu îți place Cioloș? Cu cine votezi?

De ce este PNL pe un trend descrescător? Singura explicație constă în opțiunea, băgată pe gâtul liberalilor de către Klaus Iohannis, pentru Dacian Cioloș. Dacă ești liberal și crezi că și Cioloș este sau pur și simplu crezi în steaua lui, e simplu. Votezi PNL. Dar dacă nu ai încredere în Cioloș, ce te faci? Acest trend descrescător cumulat pe parcursul acestui an se apropie de un procent de 10%. 10% din electoratul care a votat la precedentele alegeri parlamentare din 2012 înseamnă peste 800.000 de cetățeni. Dacă numai PNL pierde voturi, în timp ce PSD și alte partide câștigă, atunci este firesc să mă gândesc că cei mai mulți dintre cei 800.000 de români cu drept de vot sunt fie liberali, fie simpatizanți liberali. Și acum ce să facă ei? Să stea acasă? Nu ar fi mai bine ca totuși să își exercite dreptul de a decide asupra viitorului lor?

Și pentru cine ar putea ei să opteze? Pentru Traian Băsescu? În niciun caz. Pentru PSD? Nu au votat niciodată cu socialiștii. De ce ar face acum acest lucru. Pentru Nicușor Dan? Este exclus. Acesta tocmai i-a acuzat pe liberali că, împreună cu PSD, au nenorocit țara. Pentru Partidul România Unită? Nu au cum, întrucât acest partid îl vrea pe Victor Ponta prim-ministru. Alegătorul ar da, astfel, din lac în puț. Nici cu UDMR nu merge. Liberalii nu au votat niciodată cu UDMR. Ar mai rămâne ALDE. Dar ALDE merge și el cu socialiștii. Acești 800.000 de români din electoratul liberal ar trebui să stea acasă? Sunt ei condamnați să nu voteze numai și numai fiindcă PNL s-a încăpățânat să îl susțină pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru? Nu există cumva și o altă soluție pentru ei?

Această altă soluție pentru tine, simpatizant liberal care nu mai știi cu cine să votezi, poate fi Alianța Noastră România. Un lider erou al acestei țări, Marian Munteanu. O formațiune născută direct din societatea civilă, cu oameni noi și nemânjiți. Nestricați în rele. Un partid care susține valorile naționale și statul națiune. Dar și toate valorile liberale. O formațiune care dorește ca România să se afirme ca stat puternic în Europa, în parteneriat cu celelalte state și cu Statele Unite, dar, în același timp, un stat care își vede de interesele sale. Și, deloc în ultimul rând, un partid care susține căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie, așa cum ne învață sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Ai și tu cu cine să votezi!

Sorin Rosca Stanescu

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE