Tandemul funcționează uns
Postat la: 15.10.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Este de așteptat ca președintele Klaus Iohannis să semneze decretele pentru numirea noilor minștri. În curând, sunt toate șansele ca Guvernul Tudose II să fie lansat la apă. La propriu și la figurat. Pentru a se ajunge în aceast situație, președintele chiar trebuie să se comporte ca un om de echipă. Ca o parte a tandemului politic. Să treacă lejer peste chestiunea cu penalii și să renunțe, cel puțin în cazul acestui Executiv, la întreaga sa retorică. O va face?
Întreaga operațiune, magistral executată, a umilirii lui Liviu Dragnea, a împingeri acestuia pe o pantă accelerat descendentă, a utilizat drept pretext o chestiune de așa zisă morală politică, ridicată până la nivelul unui principiu de conducere a statului. Și anume că prezumția de nevinovăție nu li se aplică demnitarilor. Aceștia, odată luați în colimatorul pocurorilor, trebuie să-și părăsească imediat funcțiile. Sau să fie alungați. Consecința acestui principiu este că republica procurorilor poate călări efectiv două puteri fundamentale ale statului, respectiv puterea Executivă și puterea Legislativă. Astăzi însă, tot acest eșafodaj ideologic ar putea să fie dosit într-un loc cât mai ferit de privirea opiniei publice.
Ce ne facem cu faptul profund deranjant, din perspectiva scenariului avansat insistent de către Kaus Iohannis, că din Guvernul Tudose II vor face parte totuși niște "penali". Unii "penali" au rămas acolo, deși ar fi trebuit să plece în viziunea președintelui, însușită întru totul și de premier, în timp ce printre noii membri ai Cabinetului se strecoară din nou"penalii". Iar Klaus Iohannis nu are altceva de făcut, dacă funcționează în tandem cu Tudose, decât să semneze decretele de numire. Tandemul se dovedește astfel infinit mai puternic decât principiile.
Dar bătaia de joc nu se oprește aici. A devenit public faptul că Mihai Tudose i-a făcut o generoasă ofertă dușmanului personal al lui Liviu Dragnea, fostului premier Sorin Grindeanu. L-a invitat în Guvern pentru a ocupa un portofoiu cheie. Poate că a fost doar un balet politic. Poate că erau înțeleși cei doi ca Grindeanu să refuze. Dar ofensa s-a produs. Și a fost în așa fel făcută, încât opinia publică să afle. Iar imaginea lui Liviu Dragnea să fie încă o dată călcată în picioare. În consecință, autoritatea sa s-a făcut tot mai mică. Cam așa funcționează marele tandem între premierul Star Trek și președintele galactic. La început cu principii și la sfârșit fără principii. Cei doi ne-au ciuruit. Pe toți. Fie că suntem cu "penalii, fie că suntem contra "penalilor".
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu