SRI a îngenuncheat statul de drept
Postat la: 15.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Din moment ce Serviciul Român de Informaţii controlează politicienii şi demnitarii statului prin intermediul DNA, cărora le furnizează fără drept informaţii despre aceştia,
Din moment ce SRI va fi cap de afiş la capitolul siguranţă cibernetică, după ce posibilitatea ascultării tuturor românilor va fi ratificată,
Din moment ce SRI controlează ANAF prin cei aproape 150 de ofiţeri pe care i-a infiltrat în agenţie, pentru a penetra finanţele ţării,
Din moment ce SRI primeşte din partea Preşedinţiei toate reclamaţiile ce curg împotriva corupţiei din cel mai important serviciu secret care este, iar Iohannis nici nu vrea să ştie cu ce se ocupă acesta,
Din moment ce SRI controlează judecătorii prin presiunea pusă pe aceştia, dictând DNA pe care robe negre incomode serviciului să le aresteze,
Din moment ce SRI controlează o bună parte a presei, cum de altfel a şi recunoscut, manipulând informaţia şi judecăţile de valoare ale formatorilor de opinie prin intermediul acoperiţilor, atunci când interesul de grup al castei o cere,
Din moment ce SRI mai are doar un pas până să îngenuncheze şi Curtea Constituţională a României, după ce a excelat în cazul judecătorului Toni Greblă, opozantul principal al legilor Big Brother,
Din moment ce SRI efectuează anchete după cum au chef conducătorii instituţiei, chiar şi în mod total nelegal, cum este cazul fenomenului de corupţie, care nu intră în atribuţiile sale,
Putem afirma fără să greşim că statul de drept este controlat în totalitate de acest monstruos serviciu secret, care de ceva vreme a început să funcţioneze ca stat în stat, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate de-o gravitate majoră pentru viitorul României. Fie că vrem ori nu să recunoaştem. De unde se pune şi întrebarea, ce este de făcut în această situaţie?
Activitatea SRI este coordonată şi organizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. De asemenea, serviciul este controlat, chipurile „concret şi permanent" de comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. În care comisie există suspiciuni că ar fi înfiltraţi deputaţi şi senatori foşti securişti şi ofiţeri SRI acoperiţi. Mai încolo, cel care numeşte directorul serviciului secret este şeful statului. În aceste condiţii, de la cine ar trebui să aşteptăm o curăţenie generală în această instituție diabolică, de vreme ce printre şefi ei se mai numără, la 25 de ani de la Înghesuiala din decembrie 1989, foşti ofiţeri de securitate? Iată o întrebare la care decidenţii politici din România ar trebui să răspundă la un moment dat, dacă nu din raţiuni de stat, măcar de ruşine faţă de morţii care şi-au jertfit atunci viaţa.
Ultima oră!
Nu numai că Președinția României s-a pus la dispoziția SRI, dar Klaus Iohannis a mai și asmuțit serviciul pe premierul Ponta, ca să-l cerceteze pe acesta referitor la speculațiile privind posibilele combinații ale Controcenilor și ale liberalilor cu firma aia austriacă ce ne defrișează țara. Vă vine să credeți?
Păi, și dacă se va constata că alegatiile nu se confirmă, ce va face SRI, va ordona DNA să-l aresteze pe premier?
Păi, și dacă se va constata că alegațiile se confirmă, ce va face SRI, îl va demite pe neamț, ori acesta va pleca singur, înapoi la Sibiu?
Dan Coste
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu