Spălătorul de bani. Şi retorica sa
Postat la: 25.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Este fantastic. Traian Băsescu acuză, în direct, la o oră de vârf, în emisiunea lui Victor Ciutacu, faptul că procurorii şi judecătorii lucrează după Coduri care au 40 de articole declarate drept neconstituţionale. Şi totul se întâmplă după ce el însuşi este acuzat de o infracţiune extrem de gravă. De spălare de bani. De ce retorica sa este nu numai viciată, ci şi vicioasă?
Nu pot să uit. Am scris, nici eu nu mai ştiu, câte analize pe această temă. A celor patru Coduri, Penal, de Procedura Penală, Civil şi de Procedura Civilă, promovate sub regimul Băsescu. Şi promovate, nu oricum. Ci printr-o procedură nedemocratică. Ca să nu spun, anti-democratică. Prin asumarea răspunderii. Adică, fără dezbatere. Fără dezbatere publică. Fără dezbatere parlamentară. Paternitatea acestor Coduri şi-a asumat-o un triumvirat. Alcătuit din Traian Băsescu, Monica Macovei şi Cătălin Predoiu. Eşecul este, într-adevăr, total. Nu trece luna, şi, sesizată fiind, Curtea Constituţională a României mai dă de pământ cu câte un articol din aceste Coduri. Noile Coduri au făcut vraişte în justiţia română. Şi nu numai în materie penală.
Cătălin Predoiu este bine mersi. Până de curând a fost candidat de prim-ministru. Cum am scris de mai multe ori, fostul-viitor prim-ministru. Iar acum încearcă să ia Primăria Generală. Nu va reuşi. Pentru că opinia publică, indiferent cât de hulită este ea, nu iartă. Monica Macovei lucrează pe bani grei la Uniunea Europeană. S-a ajuns. Şi încearcă să mai facă jocuri prin România. La fel de macabre. Iar Traian Băsescu, iată-l, pe post de spălător de bani.
Ex-preşedintele României este privilegiatul unui consistent dosar penal. Privilegiat la propriu, şi nu la figurat. Pentru că, în cazul lui, procurorii au găsit de cuviinţă să nu-l citeze la sediu. Cum se întâmplă cu toată lumea. Au fost manieraţi. L-au căutat la domiciliu. Unde au avut o discuţie amicală cu el. Şi, apoi, au consimţit ceea ce le-au refuzat tuturor celorlalţi oameni anchetaţi. Şi anume ca avocaţii săi, ai prezumtivului spălător de bani, să meargă la Parchet pentru a studia dosarul. Nu şi el. Iar abia apoi încep declaraţiile, interogatoriile şi aşa mai departe.
Şi, în aceste condiţii, după un an şi jumătate de la încheierea mandatului, când, în fine, se pare că este luat la întrebări de către procurori, Traian Băsescu explodează. Şi acuză sistemul ticălos. Şi, în primul rând, cele patru Coduri. De care este total responsabil. Pentru a face suficiente valuri, el vorbeşte despre şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi. Spunând că şi aceasta a obţinut "grade" de la domnul Gabriel Oprea, pe vremea când acesta era ministru al Apărării. Şi, un doctorat pârât. Ca şi Coldea. Şeful de facto al SRI. Încă.
Traian Băsescu toarnă gaz peste foc. Şi o face în stilul său. Cu care suntem toţi obişnuiţi. El este în epicentrul unui uriaş scandal. De corupţie la vârf. Operaţiunea de spălare a banilor este doar o mică parte din combinaţiile financiare ilegale de care se face vinovat. Într-o încercare nebunească de a ieşi din vizorul unei justiţii pe care nu se teme să o condamne, el lansează nenumărate acuzaţii îndreptate împotriva altora. Poate că sunt reale. Dar acestea nu-l absolvă pe el. Retorică lui Traian Băsescu este de tip securist. După manual. După manualul de la Grădiştea. Sau de altă şcoală a Securităţii faimosului lagăr comunist. Poate chiar după şcoală de la Borodinov. El, Traian Băsescu, ştie la ce mă refer!
Sorin Rosca Stanescu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu