Sânge pe pereții PSD? Sau apă chioară?
Postat la: 22.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Se încordează rivalii lui Liviu Dragnea din PSD. Îi transmit apeluri cum că partidul și țara sunt mai importate decât el. I se sugerează să părăsească puntea. Și să cedeze puterea altcuiva. Măcar să abandoneze conducerea Camerei Deputaților. Dacă nu și pe cea a partidului. Dar sângele aruncat pe pereți se transformă în apă de ploaie. În numai câteva ore.
Nimeni nu a observat că, de fapt, în acest moment Liviu Dragnea nu mai are nicio condamnare definitivă. Joi, instanța Înaltei Curți, pentru a-l putea condamna cu executare, a fost nevoită să anuleze prima sentință, cea a referendumului, în care Dragnea fusese condamnat cu suspendare. Acum se va face apel. Atât de către procurori, cât și de către Dragnea însuși. Până la finalizarea apelului, cândva pe parcursul anului viitor, Dragnea nu se mai află sub semnul unei condamnări penale definitive. Temporar, ce puțin, situația lui juridică s-a îmbunătățit. Atunci de ce s-ar înrăutăți situația politică?
Desigur, sentința de ieri, deși nedefinitivă, a căzut ca un trăsnet. Aproape nimeni nu se aștepta la o condamnare a președintelui PSD. Cu atât mai mult cu cât doar primul inculpat fusese condamnat cu executare. Toți ceilalți fie au fost achitați, fie au primit pedepse cu suspendare. Iar Dragnea a fost lăsat ultimul dintr-un șir în care pedepsele dispăreau sau se reduceau. Din câte știu, sunt singura persoană care, în direct, în emisiunea unui televiziuni de știri, a afirmat că Dragnea urmează să fie condamnat. Cu executare.
Este firesc ca această condamnare să fi produs un șoc și o emoție colectivă. În ambele tabere. Tabăra susținătorilor lui Dragnea a fost pentru moment buimăcită. Cealaltă tabără, a adversarilor lui Dragnea, după cum este și firesc, s-a bucurat. Până atunci au existat destul de multe voci din această zonă , care afirmau că liderul PSD a îngenuncheat Justiția, astfel încât magistrații Înaltei Curți îl vor absolvi de vină și îl vor livra societății curat și uscat. Ieri după-amiaza, aceleași persoane, imediat după comunicarea verdictului, au salutat faptul că Justiția s-a menținut dârză și liberă. Dar acestea erau toate, și într-o tabără și în cealaltă, reacții previzibile. Alte tipuri de reacții însă sunt mai interesant de analizat.
Mă gândesc la modul în care se mișcă, dacă se mișcă, plăcile tectonice în interiorul PSD. În general, politicienii unui partid, când simt miros de sânge în proximitatea unuia dintre liderii lor, au tendința de a se repezi să-l sfâșie pentru a-i lua locul. Pentru a reașeza, după noi reguli, ordinea de valori, mai bine spus ierarhia din partid. De un asemenea fenomen nici PSD nu a fost ocolit vreodată. Să ne amintim cum a fost abandonat și lăsat în groapa cu ulei, atunci când s-a vulnerabilizat, Ion Iliescu. Ce a pățit ulterior, rănit grav de adversarii săi politici, Adrian Năstase și modul în care acesta a fost hăcuit de proprii colegi. Ce a pățit și cum a pățit ce a pățit Mircea Geoană. Cum i-a venit apoi rândul lui Victor Ponta. De ce ne-am aștepta acum la o altă reacție din interiorul PSD?
Dacă este logic ca, atunci când simt miros de sânge, lideri ai acestui partid să dezlănțuie carnagiul și să-și sfâșie conducătorul, atunci la fel de logic este să ne gândim și să răspundem la întrebarea dacă a sosit sau nu momentul? Dacă acesta este momentul optim. Iliescu a fost sfâșiat când partidul a intrat în opoziție. Adrian Năstase, după ce a pierdut alegerile prezidențiale și majoritatea parlamentară. La fel s-a întâmplat și în ceea ce-l privește pe Mircea Geoană. Doar Victor Ponta, împins spre prăpastie „colegial" de unii fruntași pesediști, și-a băgat singur unghia în gât rupându-și jugulara și s-a aruncat în hău. Prin urmare, regula este că PSD vede sânge pe pereți și primește astfel semnalul de a-și sfâșia conducătorul doar atunci când partidul însuși se află într-o mare cumpănă. În criză. Nu este cazul acum. Dimpotrivă. PSD dispune de o majoritate confortabilă și își poate susține un guvern propriu. Ar fi ilogică în acest moment o mișcare tectonică de mari proporții îndreptată în direcția debarcării lui Dragnea. În ciuda unor semnale pe care, la cald, sub imperiul emoției colective, le-au transmis ieri unii lideri marcanți.
În scurt timp, după comunicarea sentinței și după consumarea primelor convulsii, din teritoriu au început să curgă semnale și asigurări de solidaritate cu liderul PSD, precum și declarații că acesta a fost supus unei condamnări politice. În mare viteză, astăzi, când încă poporul PSD este dominat de sentimenul victimizării liderului său, se întrunește staff-ul partidului. Pot paria cu câteva ore înainte că Dragnea va primi asigurări în sensul solidarizării partidului cu situația sa.
Din toată această afacere, Liviu Dragnea nu iese nicidecum întărit, dar nici nu va părăsi scena politică șontâc-șontâc. Și cât de paradoxală, ca să nu-i spun comică, poate deveni situația în care, iată, un verdict de condamnare cu executare într-o primă instanță îl absolvă pe Dragnea de efectele unei condamnări definitive cu suspendare și îl pune, teoretic, în situația de a deveni eligibil pentru funcția de premier.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu