România, extremă urgenţă

• Tweet

Cineva trebuie să sufere acut de orbul găinii pentru a nu observa faptul că România începe să fie decuplată. Şi din Uniunea Europeană şi din NATO. Cu Deveselu cu tot. Ori, în aceste condiţii, nu mi se pare un gest gratuit solicitarea făcută de Adrian Severin, zilele trecute, de a fi convocat, la Cotroceni, Consiliul Miniştrilor de Externe.

Şi, împreună, punând cap la cap experienţa fiecăruia, trecând peste animozităţi şi diferenţe doctrinare, aceşti specialişti în diplomaţie să analizeze, la rece, situaţia şi să identifice o soluţie în interesul naţiunii române. Adrian Severin nu a primit niciun răspuns. Din nicio direcţie. Nici măcar de la ceilalţi foşti miniştrii de Externe. Nu este, însă, prea târziu.

Germania a decis. Vom avea, în viitor, o Europa cu patru viteze. O Europă a principalelor cinci state, în cazul căreia se preconizează chiar existenţa unui Parlament şi în care va exista şi un soi de Minister comun al Finanţelor; o a doua Europă din care vor face parte celelalte statele din zona euro şi care va fi, inevitabil, subordonată nucleului central. O a treia Europă, a statelor Schengen. Şi, în fine, va există şi o a patra Europă. A statelor non-Schengen. Noi aici ne vom află. Şi, de fapt, aici ne aflăm.

Să traducem acest proiect în termeni care ne sunt mai familiari. Există în Europa o zonă neagră, identificată, în primul şi în primul rând, prin Federaţia Rusă şi tot ce îi seamăn ca sistem de statalitate, ca sistem politic, ca sistem social şi cultural. Există o zonă albă pe care am identificat-o până acum cu Uniunea Europeană. Şi există o zonă gri. State căzute între şine. Asta în timp de pace. Iar în timp de război, între tranşee. Noi am crezut că facem parte din zona albă. Nenumărate semne rău prevestitoare, ne arată că ne-am înşelat. Suntem trataţi ca stat ca şi când facem parte din zona gri. Ceea ce înseamnă că acolo ne şi aflăm.

Suntem mândri de parteneriatul nostru cu Statele Unite. De apartenenţa noastră la NATO. Din această perspectivă, ca şi în cazul Schengen am făcut toate eforturile şi am prezentat toate dovezile posibile că ne merităm statutul. Şi ne amăgim cu ideea că, în cazul unui atac militar al Federaţiei Ruse, NATO se va pune în mişcare, garantând securitatea statului român. Împrejurări de ultimă ora ne arată, însă, că s-ar putea întâmpla şi altfel. Oare nu au existat angajamente multiple legate de securitate în ceea ce priveşte Ucraina? Oare nu a fost încurajată şi determinată Ucraina să opteze pentru un statut european şi pentru Alianţa Militară Euro - Atlantică, după care a fost ciopârţită?

Peninsula Crimeea a fost anexată de Federaţia Rusă. Despre Doneţ şi Luhansk nu se mai vorbeşte nimic. Deşi, aceste regiuni, teoretic cel puţin, ar trebui să aparţină statului ucrainean. În pragul unei ierni care poate fi extrem de aspră, Ucraina este un stat, nu numai răvăşit de un război civil, ci şi expus unei grave crize financiare, economice şi sociale. Va fi foarte uşor ca Federaţia Rusă să întoarcă cheiţa ucraineană. Până una-altă, dacă urmărim cu atenţia retorica partenerilor noştri euroatlantici, vom observa că Ucraina a dispărut, cu desăvârşire, după radar. Despre Ucraina nu mai vorbesc nici oficialii NATO, nici oficialii UE şi nici oficialii de la Washington.

În criza generată de războaiele din Irak şi Siria, România ia şi ea în piept valul migrator. În pofida normelor, tratatelor şi principiilor care guvernează Uniunea Europeană, iată, ni se impun şi nouă cote. Care, sub ameninţarea chiar a unor sancţiuni, vor fi din ce în ce mai mari. Iar cuvântul României, chiar atunci când este rostit, nu se face auzit. Asta înseamnă că facem parte din familia UE?

În Republica Moldova, o simplă mişcare de prestidigitaţie a transformat într-un simplu norişor de fum întreg proiectul generos, istoric al integrării statului-frate în Uniunea Europeană şi, apoi, în NATO şi, în final, al unirii cu România. A fost suficient ca Vladimir Putin să strănute şi întreaga arhitectură construită în acest sens, la Chişinău, şi în relaţiile Chişinăului cu partenerii euroatlantici s-a prăbuşit. În nici 24 de ore nu se mai vorbeşte decât despre revenirea Republicii Moldova la nava-mamă. Adică reintrarea ei în orbită Moscovei.

Americanii se cam retrag din Siria, lăsând epicentrul Orientului Mijlociu pe mâna Moscovei. Care a intervenit extrem de energic. La schimb, cred unii analişti, primeşte şi Putin ceva. Reintră în marele joc. I se cedează terenul Ucrainei. Şi tot ce se poate şi aşa cum se vede, şi al Republicii Moldova.
Dacă se schimbă arhitectura politică a lumii şi dacă se schimbă şi arhitectura ei militară, atunci ne putem întreba, pe bună dreptate, ce ar mai reprezenta Deveselu în acest context? O simplă instalaţie care, la fel de bine cum a fost montată, poate fi şi demontată, pentru a detensiona relaţiile cu Moscova. Iar dacă garanţiile de securitate ale României se reduc la Deveselul şi la iluzia că, având pe teritoriu naţional o componentă a războiului anti-balistic, facem parte dintre jucătorii cât de cât însemnaţi ai liniei occidentale, ei bine, ne înşelăm amarnic.

Dacă se va face sau nu vreo analiză serioasă la Cotroceni, cu sau fără prezenţa miniştrilor de Externe pe care i-a avut România, cu sau fără prezenţa miniştrilor Apărării, a prim-miniştrilor şi, de ce nu, a preşedinţilor, atunci cred că, inevitabil, va trebui să descoperim ce nu a funcţionat. Şi nu au funcţionat multe. Iată un singur exemplu. A existat criza siriană. Pe parcursul unei lungi perioade de timp. Decidenţii politici ai statului român au fost, însă, luaţi prin surprindere atunci când ne-a izbit valul migrator. Au fost sau nu avertizaţi şi informaţi, în toţi aceşti ani ,decidenţii politici de la Bucureşti de către Serviciul De Informaţii Externe? A existat şi există criza ucraineană. Care este valoarea informaţiilor şi expertizelor furnizate de SIE? S-a întâmplat, zilele trecute, ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova.

Ce a ştiut SIE? Cum au fost informaţii conducătorii statului român? Dacă ne gândim fie şi numai la ceea ce a făcut sau nu a făcut acest serviciu public, cred că pisica ar putea fi ruptă. Fie în toate cazurile, SIE şi-a făcut treaba şi, în aceste condiţii, într-un stat democratic şi european, cum ne pretindem a fi, conducerea ar trebui decapitată pentru că nu a reacţionat, fie Serviciul De Informaţi Externe nu şi-a făcut datoria şi, în aceste condiţii, şefi lui ar trebui să răspundă. Între cele două posibile scenarii nu există un numitor comun. Din toate aceste considerente, cărora li se mai pot adăuga multe altele, cred şi eu ca solicitarea domnului Adrian Severin ar trebui să i se dea un răspuns pozitiv. Cât încă nu este prea târziu.

Sorin Rosca Stanescu