Războiul Rece cu Iranul a luat sfârșit
Postat la: 14.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

O veste chiar mai bună decât acordul cu Grecia este înțelegerea la care au ajuns, în fine, marile puteri ale lumii cu Republica Islamică Iran. Un moment istoric. Săvârşit la Viena. Și care pune capăt unui Război Rece, extrem de crâncen, extrem de dur, de obositor şi de lung. Care a costat imens. Factura fiind plătită, nu numai de cetățenii Iranului, ci, până la urmă, de întreg mapamondul.
Dosarul nuclear, pentru că acesta este chintesența litigiului, a fost, în fine, închis. Mai puţin mă grăbesc să adaug rana deschisă, care încă sângerează, in relaţia Iran - Israel. Israelul continuă să se simtă ameninţat, atâta timp cât în Constituţia statului islamic - situaţie fără precedent în lume - scrie că statul Israel este un duşman declarat.
Semnatarii acordului istoric sunt Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, China, Rusia și Germania, pe de o parte, și Republica Islamică Iran, pe de altă parte. Iranul acceptă, după negocieri lungi și sofisticate, un anumit nivel al controlului internațional în ceea ce privește bazele sale nucleare, practic, o limitare a ritmului de desfășurare al programului nuclear, în schimbul ridicării sancțiunilor economice. În felul acesta, unul dintre cele mai grave focare de război este stins. Iranul reintră, practic, în circuitul de primă linie al economiei mondiale.
Și, începând de la afirmaţia de mai sus, din nou, sunt silit să mă gândesc la impotenţa guvernanților noştri. Și iată de ce! În ciuda uriașelor tensiuni la nivel mondial, create de teama, uneori patologică, că Iranul ar putea să se înarmeze nuclear și ar constitui astfel o sursă majoră de pericol la nivel mondial, România a reușit, în plan diplomatic, o performanță rară. Menținând în toată această perioadă, nu numai relații diplomatice cu Iranul, nu numai relaţii la nivel parlamentar, ci și raporturi de apropiere și de colaborare, inclusiv în ceea ce priveşte buna desfăşurare a negocierilor.
Existau, din această perspectivă, toate premisele pentru ca lumea afacerilor din România, să se afle astăzi într-una dintre cele mai bune poziții de start în competiția care va avea loc pe bogată piață a Republicii Islamice Iran. Era limpede încă de acum un an că, mai devreme sau mai târziu, restricțiile impuse de embargou vor fi ridicate. Moment în care, cei care vor ști să fie primii pe piața iraniană vor realiza beneficii uriașe. Autoritățile de la București au fost bine informate în legătură cu această oportunitate.
Dar nu au făcut nimic. În mod normal, între Camerele de Comerț ale celor două state, în ultimul an, ar fi trebuit să se desfăşoare o activitate intensă, de natură să pună în legătură sute de firme românești cu sute de firme iraniene. În Iran pot fi făcute investiții uriașe, extrem de profitabile. Dar și capitalul iranian poate fi atras de România. Iranul este, nu numai unul dintre cele mai bogate state ale lumii, dar reprezintă și o uriașă piață de desfacere, cu cei optzeci de milioane de cetățeni ai săi.
Dacă astăzi, prin strădania Guvernului, oamenii de afaceri ar fi fost pregătiți să profite de istoricul acord semnat la Viena, intrând imediat pe una dintre cele mai emergente piețe ale lumii, profitul acestora ar fi fost imens și, evident, la bugetul statului ar fi fost aduse contribuții substanţiale. Am asistat însă, din nou, la o ratare de oportunitate, la fel de mare și la fel de istorică cum este tratatul dintre Iran și puterile nucleare ale lumii.
SR Stanescu
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
-
Se așteaptă mesaj din SUA de tip "TURUL 2, ÎNAPOI!"
Se întâmplă lucruri importante din punct de vedere politic pe noua linie fierbinte, un soi de axă secundară, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu