Premier tehnocrat, Guvern de uniune naţională
Postat la: 04.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Chiar aşa? Absolut. Partidul Naţional Liberal nu este pregătit să preia guvernarea cu câteva luni înaintea primelor alegeri. Iar PSD nu este pregătit să continue. Aşadar, temporar, a fost realizată o remiză politică. Iar demisia lui Victor Ponta deschide calea unei soluţii, singura de altfel, care poate fi agreată de toţi. Va fi un Guvern menit să gestioneze România până la finele anului viitor. Când, din nou, vom avea un Guvern politic.
Victor Ponta a demisionat. Tardiv. Dar, în fine, a făcut-o. Pretextul este că, marţi seară, după declanşarea manifestaţiei din Bucureşti, i-ar fi cerut lui Oprea să facă gestul de onoare. Iar domnul Gabriel Oprea a refuzat. În această situaţie, vezi Doamne, domnul Victor Ponta nu a mai avut încotro. Iar despre demisie, prima dată a vorbit Liviu Dragnea. Oficial. Deşi, conform Constituţiei, acest act al demisiei trebuie îndreptat către preşedinte. Dar asta este! Guvernul a căzut. Va mai funcţiona târâş-grăpiş până la instalarea altuia nou. Ce fel de guvern vom avea?
Cu o fuziune începută, dar neterminată, cu două partide într-unul singur, care încă funcţionează în baza unui algoritm şi nu a unei competiţii între persoane, cu o propunere de premier în persoana lui Cătălin Predoiu, pe care vechii liberali o contestă, mârâind către tandemul Gorghiu - Blaga şi cu doar câteva luni înaintea primelor alegeri, pentru liberali ar fi extrem de periculos să-şi asume, în acest moment, guvernarea. Şi, mai ales, ar fi păgubos pentru români. Pentru cei mai mulţi români care, aşa cum se manifestă, ne arată că doresc o pauză. O pauză în raport cu politicienii. Un timp rezonabil în care să nu-i mai vadă la Palatul Victoria.
Pe de altă parte, nici pentru PSD nu este bine să-şi asume guvernarea într-o perioada preelectorală, după toate criticile şi contestaţiile pe care le-a avut de înfruntat şi în condiţiile în care este, realmente, greu să formeze, peste noapte, o nouă echipă pentru Palatul Victoria. Dar la fel ca şi în cazul PNL, din nou, dacă am avea un Guvern politic, de asta dată de stânga, cu PSD-işti în posturi ministeriale, cei care vor pierde cel mai mult sunt cetăţenii.
Cetăţenii pierd cel mai mult şi într-o ipoteză şi în cealaltă, din simplul motiv că acum, un Guvern politic nu ar detensiona situaţia, ci dimpotrivă, ar tensiona-o. Iar România are nevoie, mai mult decât oricând, de stabilitate. Şi dacă se poate, de cât mai multă unitate. Iar alegerile din 2016 este bine să se desfăşoare cu un arbitru imparţial, în calitate de organizator şi, dacă se poate, fără a fi repetate experienţele anterioare, cu bani negrii viraţi de Guvern, pentru a dirija rezultatele.
Aşadar, logica formală dictează soluţia pe care am sintetizat-o în titlu. Un premier din afara partidelor şi un Guvern de specialişti susţinut, atât de stânga, cât şi de dreapta. Ceea ce nu înseamnă că nu am putea avea, în aceste condiţii, şi alegeri anticipate. Parlamentare. Pentru a scurta perioada în care, la Palatul Victoria, va funcţiona un Guvern de tehnocraţi. Şi pentru a grăbi o clarificare politică, care ar putea da o soluţie stabilă şi mai bună pentru viitorii ani.
Sorin Rosca Stanescu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu