Președintele care vrea și care nu vrea
Postat la: 03.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Președintele Klaus Iohannis și-a luat cu de la sine putere libertatea de a juca tontoroiul pe Legea Fundamentală. El poate va numi astăzi noii miniștri, după ce în prealabil îi va revoca tot prin decret pe cei remaniați. Dar poate refuza să o facă în cazul unuia dintre cei doi. Sau poate pur și simplu să mai aștepte. Pur și simplu domnul Klaus Iohannis a scăpat de sub controlul legii.
Constituția României, ca de altfel Constituția oricărui alt stat, este făcută în așa fel încât, indiferent de atribuțiile încredințate președintelui, chiar și într-o republică prezidențială, acesta trebuie să se supună unor reguli. Nu tot ceea ce se întâmplă este supus liberului său arbitru. La fel se întâmplă și în România. Unde președintele, în situația unei remanieri, are privilegiul de refuza motivat și doar o singură dată numirea unui ministru. Și nu are dreptul niciodată să refuze revocarea. Totuși, președintele României a încălcat ambele reguli. Ceea ce induce ideea că poate proceda din nou în mod asemănător.
Domnul Klaus Iohannis a refuzat fără a motiva în niciun fel numirea a doi miniștri. A Liei Olguța Vasilescu, la Ministerul Transporturilor și a uli Ilan Laufer, la Ministerul Dezvoltării. Avea dreptul să facă acest lucru, dar cu condiția să motiveze. Simultan, el a refuzat revocarea altor doi minștri, care, culmea coincidenței, se aflau într-un conflict deschis cu președintele PSD Liviu Dragnea, care este perceput și ca principalul adversar politic al lui Klaus Iohannis. Așa se face că, deși au demisioant, Paul Stănescu continuă să rămână în funcția de ministru al Dezvoltării și de vicepremier, iar Lucian Șova la Minsterul Transporturilor.
Părinții Constituției noastre, la fel ca și părinții oricărei alte Constituții, au pornit de la convingerea că reprezentanții celor mai înalte instituții ale statului, în frunte cu Președinția, vor da dovadă de bun simț și de bună credință atunci când vor aplica prevederile Legii Fundamentale. Dar, cel puțin în privința lui Klaus Iohannis, s-au înșelat. Acesta a lăsat pur și simplu în ofsaid Executivul, amânând să ia o decizie sub pretextul aniversării Centenarului și fără a preciza momentul în care totuși, cu întârzierea asumată, va semna decretele de revocare și de numire. De aici și afirmația pe care am făcut-o mai sus, conform căreia el poate face sau poate să nu facă ceea ce e de făcut azi, mâine, poimâine sau până la sfârșitul anului. Pentru că, bizuindu-se pe buna credință a celor mai importanți jucători politici, părinții Constituției nu au fixat un termen la care să îl oblige pe președinte să semneze documente de o asemenea importanță.
Astăzi, mâine, poimânie sau altcândva, președintele are următoarele posibilități.
1). Să se conformeze întru totul solicitării premierului Viorica Dăncilă, să semneze în fine cele două solicitări de revocare și să emită decretele de numire a miniștrilor Olguța Vasilescu, nominalizată acum pentru portoflul Dezvoltării și pentru funcția de viceprim-ministru și a lui Mircea Drăghici la portofoliul Tranporturilor. În această eventualitate, președintele Klaus Iohannis și-o face cu mâna lui. Refuzând-o la Transporturi pe Olguța Vasilescu, umează să o promoveze implicit ca viceprim-ministru.
2). Atunci când va semna, președintele Klaus Iohannis are și varianta de a refuza numirea lui Drăghici, sub pretextul că acesta are un dosar penal. Desigur că și în această variantă președintele va forța litera și spiritul Constituției, care nu îi penalizează astfel decât pe miniștrii anchetați sau judecați penal pentru fapte care țin de exercitarea funcției guvernamentale. Ceea ce nu este cazul.
3). Tot forțând Constituția, pentru că nimeni nu-l poate suspenda în acest interval calendaristic, Klaus Iohannis poate refuza și numirea doamnei Olguța Vasilescu. Afirmând că prevederea constituțională care îi dă dreptul să refuze un ministru o singură dată se referă la persoană și nu la funcție.
În această situație se găsește astăzi Executivul de la București chiar în luna în care trebuie să definitiveze bugetul de stat, să-l treacă prin Parlament și să îl propună președintelui spre promulgare. Și cu mai puțin de o lună înainte de a prelua președinția rotativă a Uniunii Europene, unde președintele are mai degrabă un rol decorativ.
Majoritatea parlamentară PSD plus ALDE plătește pentru două dintre cele mai mari erori politice pe care le-a făcut. Nu l-a suspendat pe Klaus Iohannis în urmă cu doi ani, când a îmbrăcat geaca roșie, s-a dus în rândul manifestanților și i-a incitat să răstoarne Guvernul. PSD plus ALDE au considerat că o suspendare atunci ar fi fost prea devreme. Acum e prea târziu. În al doilea rând, majoritatea PSD plus ALDE, în momentul în care a decis o remaniere atât de amplă a Guvernului, putea face bine merci și o restructurare cu acest prilej, evitând astfel să mai meargă cu mâna întinsă la Palatul Cotroceni și aprobând noua formulă a Executivului exclusiv printr-o procedură parlamentară, pentru care avea majoritatea necesară. Și dacă ar fi făcut astfel, ar fi devenit cu totul și cu totul desuetă și chiar ridicolă introducerea puțin mai târziu a unei moțiuni de cenzură. De ce? Pentru că majoritatea tocmai ar fi fost confirmată.
Sorin Rosca Stanescu
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu