Pe scurt, eu ies în piață ca să citesc Lavinia Braniște nestingherit
Postat la: 15.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Mno, se pare că în privința corupției din România există cam două curente de gândire. Primul, cel al demonstranților din Piața Victoriei, zice că corupția e de căcat și trebuie stârpită. Al doilea, cel care îi unește în mod straniu pe stângiștii hardcore de la CriticAtac cu Alina Mungiu-Pippidi și cu Călin Popescu Tăriceanu, zice că lupta anti-corupție este exagerată și că România are probleme mai importante.
Cum nu scriu la CriticAtac și nu sunt, din fericire, nici Călin Popescu Tăriceanu, o să explic cam care cred eu că e treaba cu noi, ăștia din piață, și de ce ne pasă relativ puțin de exagerările DNA. Eu am ieșit în piață pentru că îmi place să stau în pat și să citesc. Doar că trăiesc într-o țară în care oamenii ca mine, care vor să-și vadă de ale lor, nu pot face asta în liniște, pentru că stai cuminte și citești o proză de Lavinia Braniște și realizezi brusc că nu te poți concentra pentru că ai ceva pe suflet. Te uiți la suflet și vezi că ce ai pe el e o problemă nerezolvată - de exemplu o operație banală la cot sau obținerea unei hârtii de la o instituție oarecare.
Astea n-ar trebui să fie pe suflet, da' uite că sunt, pentru că de fapt nu-s doar niște banalități, ci o confruntare cu sistemul. Știi că există două soluții pentr rezolvarea problemei de pe suflet: cea legală (te duci la instituția de stat, stai o lună la coadă, ești trimis la alt ghișeu, mai stai o lună la coadă, vezi cum Călin Popescu Tăriceanu se bagă în fața ta, ești trimis la alt ghișeu, mai stai o lună la coadă și tot așa), sau cea ilegală (dai un telefon, dai o sută de lei, ești băgat înaintea lui Călin Popescu Tăriceanu, rezolvi în cinci minute). Doar că tu ești un om moral (sau fricos, din partea mea, sau pedant sau cum vrem să-i zicem) și nu vrei să dai șpagă ca să nu fii arestat sau pentru că nu vezi de ce ar trebui să mituiești un om plătit din banii tăi.
Doar că na, sistemul e făcut cum e făcut, și practic tu ai de ales între a face opt drumuri pentru o hârtie, adică a pierde timp pe care oricum nu-l ai, și a face ceva ce contravine principiilor tale. Și pentru că ești în dilema asta, nu poți citi liniștit povestirea Laviniei Braniște. Și știi că de vină e sistemul corupt, care e corupt și de jos în sus, și de sus în jos, care nu te lasă naibii să fii moral dacă ai chef să fii moral și care te face să te simți puțin ipocrit când strigi în fața Guvernului „Hoții, hoții", că na, și tu ai dat cândva o șpagă la spital ca să-i dea un calmant unei rude sau n-ai declarat un freelance la fisc pentru că era prea complicat să-ți faci PFA sau ai zis „dar nu putem rezolva cumva?" unui funcționar care nu vroia să rezolve problema ta altfel.
Alex Tocilescu
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
-
Se așteaptă mesaj din SUA de tip "TURUL 2, ÎNAPOI!"
Se întâmplă lucruri importante din punct de vedere politic pe noua linie fierbinte, un soi de axă secundară, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu