"Panta rhei", adică totul curge în România
Postat la: 28.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Odată cu intrarea în NATO şi, ulterior, în Uniunea Europeană, România a intrat într-o nouă eră politică şi administrativă. Dar, clasa politică românească nu a înţeles că trebuie să schimbe macazul, adică nu mai este de capul ei şi nu mai poate face ce vrea. Practic, după adrerarea în Uniunea Europeană, România a intrat în era „panta rhei", expresie care vine din limba greacă şi înseamnă că „totul curge", dar cu sensul general, filosofic, "totul curge, nimic nu rămâne neschimbat".
Este o axiomă care consideră lumea, şi implicit omul, ca fiind într-o continuă mişcare şi transformare. În limbajul actual, expresia "panta rhei" este utilizată pentru a sublinia că trăim într-o lume, sau într-un univers care se schimbă neîncetat. S-au înfiinţat instituţii de forţă ale statului, cum ar fi DNA, ANAF sau ANAF, care au început, cei drept inițial mai timid, să-şi arate colţii. Acum toată clasa politică românească este speriată de colţii procurorilor DNA. Dar, cu toate acestea, primari, preşedinţi de consilii judeţene, deputaţi ori senatori îşi continuă şmenurile şi ingineriile, fără nicio teamă. Se cred invincibili şi mai presus de lege. N-au înţeles nimic din lecţia arestării şi condamnării fostului premier Adrian Năstase. El, cel care avut ani la rând toată România la picioare, a fost transformat într-un simplu deţinut.
Din acel moment era foarte clar: în România totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. DNA a devenit sperietoarea politicienilor corupţi. Al doilea semnal că totul curge în România a fost dat odată cu reținerea baronului de Prahova- Mircea Cosma. Seara au fost împreună la Ploiești, premierul Victor Ponta, Sebastian Ghiță, ministrul Justiției Robert Cazanciuc si Mircea Cosma, iar a doua zi era reținut baronul de Prahova. Și al treilea mare avertisment a venit după nunta omului de afaceri Nicolae Dumitru, zis Niro. Nuntă mare cu fast de 500 de persoane, cu vicepremierul Gabriel Oprea pe post de naș și invitații de top de la șefi de servicii secrete până la lideri de partide și oameni de afaceri cu greutate.
La ceva timp, Niro este dus la beciul domnesc și niciunul dintre invitați,în special nașul Oprea n-au putut face nimic. Rând pe rând, intangibilii şi nemuritorii oamenii politici din România au fost coborâți de pe piedestalul puterii şi aruncaţi pe priciul beciului domnesc ori pe ţambalul penitenciarului. Aşa au ajuns vedete TV pe filiera DNA, baronii locali Constantin Nicolescu de la Argeş, Gheorghe Bunea Stancu- Brăila, Nicuşor Constantinescu- Constanţa, Mircea Cosma- Prahova, Aristotel Căncescu-Braşov, Adrian Duicu- Mehedinţi, Tudor Pendiuc-Piteşti, Gheorghe Nechita- Iaşi, Radu Mazăre- Constanţa, Constantin Boscordeala- Buzău, Iulian Bădescu- Ploieşti, Andrei Chiliman- Sectorul 1, Marian Vanghelie- Sectorul 5 şi mai nou Neculai Onţanu de la Sectorul 2.
Dar, în ghearele DNA au ajuns şi politicieni de anvergură care, în nici cele mai urâte vise ale lor, nu credeau că vor fi aruncaţi din balconul Parlamentului în beciul domnesc sau în puşcărie. Este cazul lui Cătălin Voicu, Monica Iacob Ritzi, Elena Udrea, Dan Voiculescu, Ion Stan, George Copos, Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu, Cristian David, Adriean Videanu sau Viorel Hrebenciuc. Mai nou, a fost adus cu picioarele pe pământ şi „nemuritorul" Gabriel Oprea şi lista este deschisă pentru„vedetele" din politica românească. Aceste vedete politice scanate de DNA au crezut până în pânzele albe în vorbele generalului chinez Sun Tzu: „întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie", dar n-au înţeles proverbul latin: „A primi un favor înseamnă a-ţi vinde libertatea"! Adică, totul curge, nimic nu rămâne neschimbat.
Ion Teleanu
ULTIMA ORA
-
Reuters: OMV din Austria este de acord să furnizeze gaze românești Germaniei în situația de criză energetică
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul său din Marea Neagră începând din 2027, au declarat pentru Reuters trei persoane familiarizate cu această chestiune, în timp ce Europa caută noi modalități de a spori securitatea energetică după ce a tăiat legăturile cu Rusia.
-
ANAF pune lupa pe conturile Revolut. Ce se întâmplă cu banii tăi
ANAF pune tunurile pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că afacerile celor care încasează prin această bancă vor fi verificate riguros. Poprirea conturilor Revolut ale românilor cu datorii la stat, de către ANAF, se va face direct prin sucursala din România.
-
Bulgaria a devenit paradisul benzinei pentru greci, după extinderea Schengen
Grecii se înghesuie să treacă granița în Bulgaria pentru a profita de prețurile semnificativ mai mici la carburanți, ca urmare a extinderii spațiului Schengen la 1 ianuarie 2025, scrie Protothema.
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Financial Times o analiză însoțită de predicţii pentru anul 2025.
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și femeie pe Pământ, creați din praf și trăind în Grădina Edenului. Această narativă stă la baza credinței că întreaga umanitate își are rădăcinile într-o singură pereche de strămoși.
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după demisia premierului canadian Justin Trudeau. El invocase deja această idee în faţa premierului canadian la Mar-a-Lago, la începutul lunii decembrie,
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SOS România a vorbit pe B1 TV despre faptul că se teme pentru viața ei și pentru siguranța copiilor ei.
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașteți motivul real pentru care acestea au fost făcute? Aceste obiecte de cult au jucat și joacă un rol important în creștinism. Rămâneți alături de noi să aflați mai multe despre aceste obiecte.
-
Secrete japoneze pentru slăbit rapid. Patru trucuri pe care poți să le încerci
În ciuda influențelor externe și a stilului de viață modern, japonezii au păstrat obiceiuri alimentare și rutine care contribuie la starea lor generală de bine. Aceste practici sunt fundamentale pentru menținerea unui corp zvelt și sănătos.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
- 4.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 5.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 6.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 7.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 8.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 9.Mai putem conta doar pe miracole
- 10.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu