Orice naș își are Baciul
Postat la: 19.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Nici n-am apucat bine să-i spun adio lui Burleanu, că în horoscopul șefului FRF aspectul celest i-a trimis semnalul că viitorul sună rău. Necazul și mai mare e însă că astrologul care i-a citit în stele a fost nimeni altul decât premierul Mihai Tudose! Iar în conjuncția planetelor din astrogramă, Tudose a descifrat că, pentru a-și desemna consilierul care să se ocupe de pregătirea României în vederea găzduirii meciurilor din cadrul Euro 2020, cel mai indicat n-ar fi nici pe departe Răzvan Burleanu, ci taman dușmanul de moarte al acestuia, care a fost și a rămas Gică Popescu!
Zis și făcut așadar, drept care Baciul lucrează de săptămâna trecută la Palatul Victoria, unde a acceptat noua demnitate din chiar biroul primului ministru, însoțit fiind la primirea mandatului de celebrul său cumnat, Gică Hagi. Și ia încercați să vă puneți în pielea politrucului de la federație, la aflarea acestei vești, cu doar patru luni înaintea alegerilor de la FRF! De fapt, acest scrutin trebuia organizat în martie, când i se încheie efectiv mandatul de președinte al federației, iar prelungirea pe care și-a oferit-o până în 17 mai a fost pusă de Marcel Pușcaș pe seama dorinței lui Burleanu de a mai umfla încă trei salarii, ceea ce, la 4 400 euro pe lună (plus diurnele aferente), să recunoaștem că nici nu erau de colea. Mai ales când la orizont ți se profilează venituri nesigure...
Marea problemă care se ridică acum privește, însă, relația obligatorie dintre proaspătul consilier al primului ministru și vremelnicul șef al FRF, pentru că, se subînțelege, raporturile federalului nu pot fi decât de subordonare la guvernul care coordonează , controlează și plătește investițiile asumate de România pentru Euro 2020. Or, umilință mai mare pentru Burleanu nici nu putea exista, decât să se trezească exact în subordinea celui căruia i-a răpit acum patru ani potențiala șefie a federației. Și iată cum vechea vorbă că orice naș își are nașul se poate transforma în orice naș își are Baciul! Mai ales că în presă au apărut prompt o mulțime de reacții , păreri, supoziții și scenarii, potrivit cărora revenirea lui Gică Popescu n-ar fi decât primul său pas spre reintrarea în scena fotbalului românesc. Gigi Becali, bunăoară, ne asigură că Baciul va fi „ mai mult de atât", Mircea Sandu e convins că "viitorul președinte al FRF va fi un fost mare fotbalist", iar Maria Andrieș puncteză în gsp, cu savurosul ei umor : "De ce a fost adus Gică Popescu consilier la Guvern? Pentru cazul excepţional în care premierul ar vrea să demită şi el pe cineva!" Cel mai tare e, însă, scenariul descris de sport.ro : "Conform unor surse PRO TV, în spatele acestei decizii stă un plan mai complex. Acceptarea rolului de consilier al Guvernului e primul pas pentru revenirea în scenă a fostului căpitan al echipei naționale. Obiectivul principal - câștigarea alegerilor de la federație, din primăvara acestui an"
În tot acest timp, Burleanu tace mâlc, dar dinspre federație sosește, totuși, o zeflemea, transmisă de Răzvan Mitroi pe... pagina sa personală de facebook: "Bună dimineața! S-a trezit și premierul că România are de organizat un EURO la fotbal în 2020. Drept pentru care și-a luat un consilier care "să știe unde e UEFA" - Gică Popescu. Doar că la partea organizatorică și de infrastructură sportivă stăm bine. Altele sunt restanțele pentru EURO 2020. Așa că îi propun domnului Tudose să-și ia și un consilier care să știe unde e Sibiul (ca să nu greșească cu autostrada plănuită să plece din Pitești) și unul care să știe unde e Otopeniul (ca să ducă metroul până la aeroport). Astea sunt angajamentele mari ale Guvernului față de UEFA. Altfel, mișto să apari acum în plin scandal la guvern cu Generația de aur la braț..."
Din punctul meu de vedere, salut cu bucurie întoarcerea lui Gică Popescu în lumea fotbalului autohton, care era firească și necesară, nu mă îndoiesc că experiența lui ne este cum nu se poate mai utilă și sunt convins că marea întoarcere a Baciului va bucura toți iubitorii fotbalului românesc.
În încheierea cronicii de astăzi, să-i urăm succes Simonei Halep la Australian Open, primul Grand Slam al noului sezon, asupra căruia ne vom opri săptămâna viitoare. Hai Simona!
P.S.Cum evenimentele s-au precipitat între timp, iar premierul Tudose i-a cedat elegant locul doamnei Viorica Dăncilă, rămâne de văzut dacă aceasta îl va păstra consilier pe Gică Popescu. Eu sper că da, așa că mergem înainte și cu el și cu Simona. Care a ajuns deja în turul trei!
Horia Alexandrescu
(Text preluat din Romania literara)
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu