• Tweet

S-a făcut lege. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Lege pentru Autostrada Unirii. De noaptea minții. Iar președintele Klaus Iohannis a prins din zbor falsa oportunitate. Și ce s-a gândit? Să procedeze în așa fel, încât să lase impresia că măreața idee îi aparține. Și i-a chemat la Cotroceni pe câțiva parlamentari aleși pe sprânceană, cărora le-a mulțumit pentru că i-ar fi susținut demersul. Iar lingăii au tăcut. Toți. Fără excepție. Nimeni nu l-a corectat. Și a rămas așa. Autostrada Unirii egal autostrada Klaus.

Pare o nebunie absolută să faci o lege pentru o autostradă. Pentru o singură autostradă. Nu s-a mai văzut în lume. Poate că în anul alegerilor prezidențiale vom face prin lege și un pod. Și un pasaj. Iar printr-o altă lege, o autogară. Și, dacă se va întâmpla așa, ele se vor numi Klaus 1, Klaus 2, Klaus 3 ș.a.m.d..

Această idee șugubeață s-a născut în mintea unor parlamentari din toate partidele, în special proveniți din zonele interesate de această posibilă și necesară magistrală rutieră. Pe fond, bine intenționați. Pur și simplu politicieni care s-au gândit să oblige cumva acest guvern și guvernele viitoare să pună osul la treabă. Să nu mai cheltuie miliarde pentru drumuri virtuale, și să facă în fine un drum real. Și s-a potrivit de minune cu momentul. Un moment aniversar. Sărbătorim 100 de ani de istorie modernă, din 6.000 de ani de istorie. Pe fondul acestei emoții, parlamentare, dar și colective, s-a născut proiectul de lege și, minune, actul normativ a trecut. Iar președintele nu l-a trimis înapoi. Și nici la Curtea Constituțională. A doua minune. Vreun consilier specialist în strategii de imagine i-a sugerat lui Klaus Iohannis sau poate, cine știe, i-o fi venit lui însuși ideea, să privească acest act normativ ca pe o proprietate intelectuală. Pe care să și-o adjudece. Transformând-o în merit personal. Deși singura dată când a mișcat un deget pentru această lege șugubeață a fost atunci când a semnat decretul de promulgare.

Și astfel s-a născut jalnicul spectacol de la Cotroceni. În timp ce președintele se bâțâia și se ocoșea, pretinzând că această lege este după chipul și asemănarea lui și din inițiativa lui, ditamai parlamentarii României o făceau pe ghioceii. I-am privit stupefiat. Niciunul dintre ei nu a ridicat măcar o sprânceană exprimându-și consternarea, așa cum am văzut-o de multe ori procedând pe doamna Ecaterina Andronescu în situații chiar mai puțin evidente.

Și acum să pătrundem în esența lucrului bine făcut. Avem o lege votată și promulgată. Cum procedăm? Ce facem după ce ne-am fălit dinaintea poporului, arătând cât de breji am fost noi la patru ani după alegere, cum ne-am scremut noi și am ouat o mărgică? Logic ar urma ca, din respect față de acest cardinal act normativ, expresie a originalității, ba chiar a excepționalității românilor, să trecem la treabă. Să ne suflecăm mânecile, să ne punem salopetele, cizmele în picioare, casca pe cap și să așezăm pe harta României Autostrada Unirii. Cine trebuie să execute întocmai și la timp prevederile legii? Mai întâi Guvernul Dăncilă. Acest Guvern, căruia președintele Klaus Iohannis i-a cerut de nenumărate ori să plece de la Palatul Victoria. La fel ca și opoziția. Dintre care s-au recrutat ghioceii pe care i-am văzut ieri la Cotroceni. Același Guvern căruia Ludovic Orban, în numele PNL, îi oferă un frumos cadou de săbători, fix în luna în care trebuie făcut bugeul pe anul viitor. O moțiune de cenzură. Pentru care, în paranteză fie spus, din nou opoziția nu e pregătită. Dar proiectul devine obligatoriu prin lege și pentru guvernele următoare. Hopa! Tocmai ne-a ieșit o păsărică din pix. Cum adică obligatorie?

Întrebarea are rostul ei. Ce se poate întâmpla, dacă cine vine în locul domnului Șova bagă legea la sertar? Cum fac atât de des procurorii cu dosarele penale. Sau cum face mai mereu președintele atunci când trebuie să promulge o lege și întârzie până în ultima clipă sau să dea vreun decret. Sau să numească sau să revoce vreun șef de Parchet. Ce ar fi dacă Dăncilă ar ieși la declarații și ne-ar spune, după model prezidențial, că a primit actul normativ, că-l va citi și se va gândi la el cu atenție și îngrijorare și că va lua o decizie cândva după Paști, pentru a nu tulbura liniștea minștrilor? Și pentru că, oricum, pământul patriei e înghețat până atunci. Cum vom proceda dacă celelalte guverne care urmează vor face la fel? Cum se întâmplă de atâția ani cu Legea învățământului. Care obligă toate guvernele să aloce minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru Educație. Procent pe care nimeni nu l-a alocat până în prezent. S-a întâmplat ceva? A fost pus la zid vreun prim-ministru sau vreun ministru al Educației sau al Finanțelor pentru că a încălcat an de an o lege altfel foarte clară?

„DNA, DNA să vină să vă ia!" Li se va striga astfel guvernelor în succesiunea lor și indiferent de culoarea politică a acestora, dacă nu vor face Autostrada Unirii? Probabil că nu. Probabil că DNA nu va merge atât de departe încât să profite de legea lui Stalin transpusă în legislația românească, cea a abuzului în serviciu, care pune la zid funcționarii publici și demnitarii și dacă fac, și dacă nu fac ceva. Și dacă obțin, și dacă nu obțin un folos pentru ei înșiși sau pentru altcineva.

Să dea Dumnezeu să vedem în fine prima autostradă de la un capăt la celălalt al României. Să dea Dumnezeu ca semnătura celui care a promulgat să nu fie doar senătura unui păcălici. Oportunist. Din imbold electoral. Și populist. Sper să apuc să conduc cu 220 de km pe oră pe marea Autostradă a Unirii. Dar, până atunci, dați-mi voie să păstrez în memorie imaginea unei țopăieli. Cum țopăie președintele nostru pe autostrada minții.

Sorin Rosca Stanescu