O mega-hoție greu de măsurat
Postat la: 12.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Acest editorial este despre cea mai mare hoție din întreaga istorie a României. Și totodată despre cel mai grav atentat la siguranța națională. Totul se pune la cale și se săvârșește sub ochii noștri. Și, firește, sub ochii autorităților politice, administrative, judiridice și morale din această societate. Jaful este estimat la 1500 de miliarde de euro.
Cine a urmărit cu atenție discursul lui Liviu Dragnea, rostit la Congresul Extraordinar al PSD, a reținut că un pasaj a fost consacrat ideii de suveranitate națională. Președintele PSD s-a referit la acest capitol, între altele, și la resursele României, afirmând că, indiferent cine le exploatează, această operațiune trebuie să fie în beneficiul cetățenilor români. Să vedem cât de mare este prăpastia care se cască între acest enunț și realitate.
De ce afirm că se preconizează și încă în mare viteză crearea unui prejudiciu de 1500 de miliarde de euro? Am făcut un calcul simplu. Și am lucrat cu materialul clientului. După ce s-au făcut toate prospecțiunile necesare, într-un singur perimetru din platoul continental al Mării Negre, denumit Neptun Deep, s-a constatat că acolo există o bogăție colosală. Circa 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. La prețul actual al pieței, valoarea este de aproximativ 1500 de miliarde de euro. Pentru cine a avut urechi să audă, în ultimii ani s-a vorbit din ce în ce mai insistent, în special de către partenerii noștri euroatlantici, despre o viitoare independență energetică a României. Aluzia era clară. Exploatând uriașele zăcăminte de petrol și gaze existente pe platforma continentală a Mării Negre, dintre care Neptun Deep reprezintă doar un perimetru, România nu numai că își poate asigura independența deplină în plan energetic, dar, devenind un exportator semnificativ, va dispune de fondurile necesare pentru a se moderniza rapid în toate panurile.
Dar ce ne-a dat Dumnezeu, ne scapă printre degete. Într-o manieră de-a dreptul tulburătoare. Acest perimetru, repet, doar unul dintre multele perimetre exploatabile, este pus la dispoziția a trei concerne, care urmează să extragă miliardele de metri cubi de gaze naturale. ExxonMobil din Statele Unite, OMV din Austria și LukOil, aparținând Federației Ruse. Este la mintea cocoșului că, pentru a ne alege cu ceva din această uriașă bogăție, este indispensabil să primim o cotă parte substanțială din cantitățile extrase, precum și redevențe la un nivel rezonabil, practicat în întreaga lume civilizată. Pentru a reveni doar la un singur exemplu cât se poate de elocvent, voi face precizarea că Olanda beneficiază, pe lângă redevențe substanțiale, de la ExxonMobil, care-i exploatează zăcămintele de gaze din platforma continentală, și de o cotă de 40% din totalul gazelor extrase. Evident, gratuit. Chiar și în aceste condiți, ExxonMobil realizează la rândul său câștguri considerabile.
România este însă o țară numai bună de jumulit. În consecință, într-o manieră cu totul și cu totul netransparentă, Guvernul Tudose a inițiat un proiect de act normativ care, dacă va fi adoptat, ne aduce în situația de a renunța la tot. Vom primi doar redevențe simbolice - probabil nici pe acestea, întrucât, conform legii, le vom pierde sub forma unui credit fiscal - și nu vom beneficia nici măcar de un metru cub de gaze din totalul celor 84 de miliarde. Ei bine, această lege LINK a fost adoptată de către Senat. Iar acum se află la Camera Deputaților, unde se va lua decizia finală.
Legile care sunt adoptate în Parlament sunt înainte discutate în grupurile parlamentare. Evident, atunci când este vorba de un act normativ extrem de important, în prealabil este adoptată și o decizie politică la nivelul majorității parlamentare. Dacă analizăm rând pe rând pașii care s-au făcut până în acest moment, vom descoperi cu ușurință că uriașa fraudă care se pune la cale și care constituie realmente un atentat grav la siguranța națională, a fost îndelung premeditată. Mai întâi, la nivel guvernamental. Pentru ca Guvernul Tudose să fi adoptat acest proiect de lege, a fost în prealabil necesar avizul de specialitate al unor ministere. Pretutindeni, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, s-au făcut uriașe presiuni. Este rațional să ne gândim că ar fi exclus ca niciun specialist de la nivel guvernamental să nu fi făcut obiecții încă de la bun început.
Cum, necum, proiectul a ajuns în Parlament. El a fost discutat în coaliția majoritară. S-a luat o decizie politică în sensul adoptării. Apoi a trecut în viteză prin comisiile parlamenare de specialitate. Unde, din nou, proiectul a fost adoptat fără ca vreun reprezentant al majorității ori al opoziției să protesteze în vreun fel. Apoi, grupul parlamentar al majorității a luat decizia să-l adopte în plenul Senatului. Ceea ce s-a și întâmplat. În mare viteză. Din nou, nimeni nu a protestat.
Iar acum, actul normativ se află la Camera Deputaților. Unde, din nou, trece pe la comisii, pentru a fi definitiv adoptat în plen. După care se va duce la președintele Klaus Iohannis, care va emite fără să clipească avizul de promulgare.
Atrag atenția clasei politice și societății civile că această lege va fi valabilă și în cazul altor perimetre exploatabile. Că, practic, ne oferim altora întreaga noastră bogăție în numele generației prezente și a generațiilor viitoare, fără a primi nimic în schimb.
Din această perspectivă, Liviu Dragnea, prin fraza rostită la Congresul Extraordinar PSD, a încercat să se spele pe mâini ca Pilat din Pont. A jucat rolul nevinovatului, al omului politic sincer preocupat de independența și bunăstarea națiunii, în timp ce, în realitate, cedase în prealabil insistențelor ambasadorului Statelor Unite la București, Hans Klemm, și reprezentanților OMV, care, vezi Doamne, făceau lobby în favoarea ExxonMobil și a beneficiilor Vienei. Dar cum în România activitatea de lobby nu este legiferată, asemenea demersuri capătă încadrarea infracțiunii de trafic de influență. Mai rămâne să ne întrebăm desigur ce primește Liviu Dragnea în schimb, pentru exercițiul de circ extrem de periculos și mega costisitor, pe care l-a executat sub ochii întregii națiuni.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producției cinematografice românești, care a fost puternic cenzurată în România.
-
Un fotbalist de primă ligă a dat în judecată Pfizer și consideră ca vaccinul anti COVID are legătură cu accidentările sale
Accidentat des, François-Xavier Fumu Tamuzo a decis să îşi încheie cariera de fotbalist la jumătatea lunii aprilie, la doar 29 de ani.
-
Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
În anul 2009, Mircea Geoană a făcut o călătorie secretă la Moscova, fără să-și anunțe echipa de campanie. Pe atunci, Cozmin Gușă era șeful de campanie a lui Geoană. Invitat în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării", moderată de Robert Turcescu la Metropola TV, Cozmin Gușă a povestit care au fost motivele pentru care Geoană a făcut acest gest, care a distrus rapid tot ce se clădise până atunci.
-
Oat-zempic: Rețeta băuturii care ajută la pierderea a 20 de kilograme în doar două luni!
În lumea căutării nesfârșite pentru soluții de slăbit, apare o nouă tendință: „oat-zempic", un smoothie viral de ovăz, care promite pierderea a până la 20 de kilograme în doar două luni.
-
Din banii de la americani, Ucraina dă 8 miliarde de dolari pentru plata salariilor. Ministrul ucrainean de finanțe spune că are o mare problemă
Ministrul ucrainean de Finanțe Marchenko a declarat că 7,8 miliarde de dolari din pachetul de ajutor al SUA vor merge pentru plata salariilor și a altor nevoi financiare, dar din cauza situației de pe câmpul de luptă, perspectivele bugetare ale țării pentru 2025 sunt „incerte".
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.România este condusă de un sistem închis format din câteva clanuri ale PCR
- 2.Diversiune organizată de către Barack Obama?
- 3.Republica Moldova și România, Ucraina 2?
- 4.Iranul dă șah Israelului și Americii
- 5.De ce-ar juca Ciolacu pe mâna lui Coldea?! Marcele, ocolește filiera Vizer!
- 6.Caracatița Raed Arafat
- 7.Dacă Valentin Lazea ar fi fost sincer măcar cinci minute...
- 8.Dictatura OMS
- 9.Trezește-te, popor român!
- 10.Condiția mea pentru George Simion e fermă!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu