Nu dansez (sirtaki) cu Vassaras!
Postat la: 02.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Burleanu cel Drept, stăpânul tot mai provizoriu al FRF, nu ne-a pricopsit doar cu moș Daum , cel care, aflat în floarea vârstei lui înaintate, e pe cale să ne termine definitiv echipa națională. Concomitent cu selecționerul născut în secolul trecut, starostele federației ne-a mai miruit cu o mârțoagă de import- grecul Kyros Vassaras.
Sigur, la vremurile astea, când nu se mai găsesc pe toate drumurile servitori adevărați și la câți aprozi și-a angajat Burleanu, unul în plus poate că nici nici nu ar mai fi contat. Necazul e însă că Kirios Vassaras a fost arvunit de federație taman pentru a conduce Comisia Centrală a Arbitrilor, în virtutea ideii că un profesionist neutru , numit în fruntea cavalerilor fluierului, poate garanta eliminarea suspiciunilor tradiționale. La prima strigare, chiar sună bine, dar când strigarea îi aparține prostănacului șef al federației, nu poți să nu te iei cu mâinile de cap!
Chit că era firesc ca politrucul Burleanu să nu știe că Vassaras, alesul, tocmai fusese răsturnat din fruntea arbitrilor eleni, de o revoltă a cluburilor grecești! Drept care fostul om forte al arbitrajului elen a devenit, imediat după debarcarea de acolo, omul forte al arbitrilor noștri ! Ceea ce se întâmpla, vă reamintesc, în august 2014, pe o lefșoară de 85 000 de euro per an, încasată de Kirios Vassaras de, mâine-poimâine, trei ani bătuți pe muchie! Inutil să vă mai spun ce dezastru a generat arbitrajul în campionatele noastre unde, vorba lui Crăciunescu,"Niciodată nu a fost arbitrajul mai jos de atât! Când văd unele greșeli din astea care sunt... calamități, pentru că nu le pot spune doar greșeli. Sunt chiar calamități și mult prea dese!"
Absolut corectă susținerea fostului șef al arbitrajului autohton(2003-2005) și nu e de mirare că respectivele calamități s-au perpetuat, de vreme ce băieții cu fluierul știau că au impunitatea asigurată. Iar culmea-culmilor e că Burleanu, recunoscând dezastrul, spune , pe de o parte, că nu a fost favorizată o anume echipă, fiind defavorizate toate, deopotrivă, dar că, pe de altă parte, i-a cerut grecului să gândească acum, peste iarnă, un sistem de promovare-retrogradare pentru arbitri! Ți se face lehamite, dar culmea tupeului a venit chiar de la mercenarul Vassaras însuși, care, contaminat de ostilitate, ne-a explicat nouă, proștilor, cu insolență glacială, că ...la așa fotbal, așa arbitraje! Ei bine, obrăznicia asta l-a scos din minți pe Gică Hagi, care i-a replicat prompt că nu înțelege cum e posibil ca un fost arbitru grec să ștampileze fotbalul românesc, dintr-o postură - adaug eu - nemeritată și, oricum, dovedit inapt pentru a mai conduce CCA.
Peste toate aceste lașități murdare, tocmai a izbucnit un nou scandal, generat de aranjamentele prin care niște arbitri de mâna a doua( de fapt, din Liga a III-a), au fost delegați să conducă meciuri amicale internaționale din cantonamentele de peste hotare unde se află și echipele noastre. Respectivele partide sunt suspectate de aranjamente convenite cu...casele de pariuri, dar știrea și mai tare este ca arbitrii noștri s-au declarat ...bulgari, sloveni sau turci!!! Vorba lui Adrian Porumboiu, e ca în Țiganiada lui Budai-Deleanu, iar comisia de anchetă pe care, chipurile, a înființat-o federația, va avea un singur rezultat: " Cei care au dat banii nu vor fi prinși, ci vor fi sancționați cei care au luat. Intră fraierii, nu șmecherii!"- a concluzionat Porumboiu.
Trebuie să fiți de acord cu mine că tabloul e demoralizant și că, dacă la amicalele astea hibernale se pariază de-a surda, ne putem închipui măcar cam ce se întâmplă în jocurile de campionat cu atâtea gafe inexplicabile! Iar în consecință, nu ne putem mira că Gică Hagi s-a simțit călcat pe bătătură, că în fotbalul nostru mocnește răscoala, ba chiar că, din cât se aude, s-a constituit deja un Consiliu de război, care îi cere (și) lui Kirios Vassaras să se cărăbănească. Subscriu și, chiar dacă sunt iremediabil îndrăgostit de Grecia și de greci, de sirtaki și de Salonicul lui Vassaras, îi urez călătorie plăcută, înapoi, la el acasă. Kalo taxidi!
Horia Alexandrescu
Text preluat din Romînia literară
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu