Între Săptămâna Patimilor și Referendumul pentru familie
Postat la: 11.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Urmărind cu atenție modul în care a circulat informația cu privire la proaspătul referendum, mi-a atras atenția felul în care aceasta a fost propagată în spatiul public devoalând metode de manipulare foarte vechi, care au mai fost întâlnite în nenumărate situații. Voi alege drept pildă derularea unui episod binecunoscut, chiar de la începuturile creștinismului și anume, Săptămâna Patimilor, când, în numai cinci zile de când a fost ridicat în slăvi (Intrarea în Ierusalim), Iisus Hristos a fost hăituit, arestat, judecat și, în final, răstignit.
Să ne întoarcem, bunăoară, în urmă cu 2000 de ani, la momentul Intrării în Ierusalim a Mântuitorului. Să încercăm să ne imaginăm acea intrare triumfală, împărătească, de care nu mai avusese parte nimeni din Israel. Populația Ierusalimului era în proporție zdrobitoare impresionată, uimită, cucerită de întreaga activitate a lui Iisus, de învățăturile pe care le propovăduia, felul în care le vorbea, binefaceri, minuni etc. Păstrând, desigur, proporțiile, și nefăcând nicio comparație, ne amintim inițiativa privind tema familiei, motivul strângerii semnăturilor, în urmă cu doi-trei ani, când tuturor li se părea normal, firesc, puțini fiind cei care au reacționat împotrivă.
Așa cum ne relatează evanghelistul Marcu, după acel moment triumfal, Iisus a continuat propovăduirea în Ierusalim, luând chiar măsuri destul de dure împotriva celor care împietau valorile și simbolurile de credință din acea vreme (pe lângă mustrările verbale adresate mai marilor cetății, amintim răsturnarea tarabelor din biserică și alungarea celor care făceau negoț acolo), încrederea în autorități fiind puternic zdruncinată. Autoritățile s-au pus rapid în mișcare, au întocmit planuri, căutând motive "să-L prindă și să-L omoare", trimițând diverși propagandiști cu scopul de a răstălmăci sensul celor propovăduite și alegând cu grijă momentul, "nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor", după cum bine se știe.
De asemenea, când Iisus a fost uns cu mir scump, Iuda s-a arătat nemulțumit invocând risipa, banii putând fi folsiți spunea el, pentru ajutorarea săracilor. Exact la fel, în cazul referendumului, s-a invocat construirea de spitale cu banii cheltuiți pe această acțiune. Deci, nimic nou sub soare. De altfel, punerea la cale a acestui scenariu îl devoalează chiar Mântuitorul în momentul arestării din grădina Ghetsimani spunând mulțimilor că au avut ocazia să-L ridice în fiecare zi, din templu, când predica nu noaptea, pe ascuns, "ca hoții", ca să folosim o expresie atât de uzitată astăzi.
După arestare, urmează mărturiile mincinoase, perioadă în care poporului i se inoculează ușor-ușor ideea că are de-a face cu un profet mincinos ("mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau"). Extrapolând la cazul nostru, ne amintim mesajele deformate prin care a fost intoxicată opinia publică: un cu totul alt conținut al legii pentru care trebuiau să voteze (amnistii, legile justiției favorabile unui anumit partid etc.) sau prăpădul care s-ar întâmpla dacă ar vota (întoarcerea în evul mediu, ieșirea din UE) sau inutilitatea referendumului (specificarea din codul civil este suficientă) sau victimizarea homosexualilor (pierderea drepturilor acestei minorități) sau politizarea (referendumul cutărei persoane sau al cutărui partid) etc. care nu au făcut altceva decât să abată atenția electoratului către cu totul alte teme decât cea pentru care a fost inițiat demersul.
Mergem mai departe și descoperim teama celor care trebuiau să-L susțină pe Iisus (vezi lepădarea lui Petru, transferul responsabilității autorităților prin trimiterea judecății la Pilat, guvernatorul roman), înțelegând astfel, în cazul referendumului, neimplicarea multor instituții și persoane publice în transmiterea mesajului corect care, pentru a nu-și risca anumite privilegii, de cele mai multe ori materiale, dar și ale statutului social, s-au ferit în a-și manifesta punctul de vedere în această chestiune.
Momentul culminant este cel în care poporul este pus să aleagă între Iisus și Baraba, unde propaganda s-a pus în mișcare din toate puterile, fiind acoperite vocile celor care-L susțineau pe Iisus dând câștig de cauză, evident, criminalului Baraba. În cazul nostru, mass-media, cu mici excepții, s-au năpustit cu mesaje în genul celor amintite mai sus, dar și prin opinenți care au creat falsa impresie că au susținut referendumul, prin atitudini de genul "tema este penibilă","nu era momentul","nu mă interesează, dar dacă cutare e împotrivă eu sunt pentru", inoculând astfel impresia că subiectul este neimportant și momentul prost ales, au confiscat tema centrală canalizând atenția oamenilor către direcțiile pe care le-au dorit. Ca o concluzie, nu pot să spun decât că timpul le va descoperi pe toate. A se vedea tânguirea lui Petru...
Bogdan Munteanu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu