Mult zgomot pentru nimic

• Tweet

Sistemul judiciar din România se luptă din răsputeri cu corupția și, dacă ar fi să ne luăm după posturile de televiziune, flagelul este aproape îngenuncheat. Cu toate acestea, cei mai mulți corupți au fost condamnați în libertate, iar ponderea celor ajunși anul trecut după gratii reprezintă doar 1,25% din numărul total al pușcăriașilor.

Pe de altă parte, la toate parchetele din țară sunt aproape 2.000 de cauze mai vechi de cinci ani, care n-au fost trimise încă în instanțele de judecată. Magistratura din țara noastră este formată la ora actuală din 4.600 de judecători (70% fiind femei) și 2.648 de procurori. Direcția Națională Anticorupție, cu mai puțin de 200 de procurori, are în lucru circa 7.000 de dosare, iar în penitenciare se află 354 de condamnați pentru corupție. Raportat la aceste cifre statistice, despre ce fel de luptă anticorupție vorbim, doar despre cea care ni se arată la televizor?

Apoi, dacă luăm în calcul că numărul persoanelor condamnate, fără executarea pedepselor în detenție, este dublu față de al celor private de liberatate, precum și pedepsele extrem de blânde pentru asemenea fapte, putem ajunge la o singură concluzie de bun simț: lupta anticorupție nu este altceva decât praf aruncat în ochii societății civile. Care praf, însă, dă bine în Europa și SUA, multumindu-l totodată pe românul umilit și obidit, care gustă din plin satisfacția că a murit și capra vecinului. Cât privește recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate de respectivii corupți, Dumnezeu cu mila.

Ce-i drept, Justiția română nu implică doar judecarea și condamnarea faptelor de corupție, 70 - 80% dintre spețe fiind cauze civile. Și-atunci, de ce se bate atâta monedă pe laborioasa activitate anticorupție, când rezultatele obținute până acum pe acest segment sunt insignifiante, comparativ cu resursele umane, materiale și rezultatele obținute? Mai mult, dacă am lua la bani mărunți cazurile de mare corupție trimise în judecată, precum și recuperarea prejudiciilor respective, le-am putea contabiliza pe degetele de la mâini. Da, dar dacă ar fi așa, ce-am mai vedea seara la televizor, cocoșați de muncă, dezamăgiți de viața de zi cu zi, frustrați din cauza lipsurilor de tot felul și neputincioși în fața timpurilor pe care le trăim?

Dincolo de satisfacția de moment că bogătașii care au furat ajung după gratii, ori sunt condamnați cu amânarea ori suspendarea executării pedepsei, poporul nu se alege cu mai nimic. Și-atunci, gândindu-se mai bine, poate realiza că nu soluția unor condamnări minimale, de fațadă, reprezintă soluția optimă. Căci, până la urmă, și corupții sunt tot oameni, iar dacă ajung în penitenciar, tot contribuabilul trebuie să plătească pentru paza, hrana și îngrijirea lor.

Și, să fim cinstiți, câți români nu s-ar lăsa corupți dacă ar avea atare posibilitate? De unde și ideea că, poate ar fi mult mai bine ca acei corupți prinși cu ocaua mică, să plătească cu averile dobândite în mod necinstit, iar nu cu libertatea. Așa, poate vom ajunge și noi în situația Suediei și altor țări scandinave, care s-au văzut nevoite să dărâme pușcării din lipsă de infractori, nu să construiască altele noi.

Dan Coste