ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Moscheea și genunchiul

Postat la: 06.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Moscheea și genunchiul

Nu am încotro. Sunt silit să fac o legătură între o moschee și genunchiul prim-ministrului. În ciuda faptului că nu obișnuiesc să mă leg de beteşugurile unui om. Dar, totuși, sunt obligat să constat că de la genunchi ni se trage marea moschee. Cea mai mare moschee din Europa.

Comunitatea musulmană din România, față de care avem, cum este și firesc, tot respectul, și împreună cu care am conviețuit în bune condiții, numără în total sub o sută de mii de persoane. Asta dincolo de datele recensământului care indică o cifră mai mică. Dintre aceștia, în București, trăiesc sub zece mii. Musulmanii, pentru a-și putea practica cultul religios, dispun de un mare număr de moschei, atât în Dobrogea, cât și în București. Sunt mai numeroase decât este necesar. Ca dovadă, în multe moschei numărul credincioșilor este alarmant de mic. Mai mult chiar, există și moschei neautorizate. Și nerecunoscute de către propria ierarhie religioasă. Și, în aceste condiții, Guvernul României ia o decizie absolut halucinantă. Autorizează, printr-o hotărâre luată în Executiv, construcția celei mai mari moschei din Europa și îi aloca, în nordul capitalului, în zona Parcului Expoziţional, o suprafață de teren, nu mai puțin de unsprezece mii metrii pătrați. Oare ce se întâmplă?

Un lucru devine suspect atunci când, în mod vădit, este pretins sau asumat, dar, cu certitudine, nu este necesar. Cred că nimeni în această țară și nici măcar vreun musulman nu trăiește cu convingerea că, pentru practicarea unui cult religios, este indispensabilă construcția unui lăcaș în care, pur și simplu, nu pot fi adunați enoriașii la capacitatea proiectată. Pe bună dreptate s-a spus că dacă, prin absurd, ar mai fi necesară o moschee, și încă una care să fie cea mai mare din Europa, în niciun caz amplasarea acesteia nu ar trebui să fie fixată la București, ci, eventual, undeva în Dobrogea, acolo unde există o concentrare mai semnificativă a celor şaptezeci - optzeci de mii de musulmani. Și atunci, de ce dacă nu este nevoie, pur și simplu pentru practicarea unui cult, Guvernul României a decis acest lucru? Dacă nu este nevoie, înseamnă că gestul în sine este suspect.

Hotărârea de Guvern este cel puțin suspectă, nu numai fiindcă nu există în spatele ei o necesitate, nu numai fiindcă dacă ar există așa ceva ar fi fost obligatoriu ca opinia publica să primească explicații, dar da de bănuit, mai ales, fiindcă decizia s-a luat cumva pe sub masă. Fără niciun fel de dezbatere prealabilă. O dezbatere publică. Care este indispensabilă atunci când ne referim la un obiectiv care, eventual, este de interes public. Să ne amintim că dezbaterile legate de Catedrala Neamului, o construcţie destinată cultului ortodox, din care fac parte românii într-o majoritate covârșitoare, au durat ani de zile. Și încă mai durează. Nu pot să nu fac o legătură între moschee, cea mai mare moschee din Europa, și genunchiul accidentat al prim-ministrului.

Un genunchi care nu a putut fi, după cum s-a văzut, operat niciunde în altă parte, decât la Istanbul. Via Baku. Și tot de la Istanbul, iar nu de la comunitatea musulmană din România, a venit neobișnuită solicitare privind construirea la București a unei moschei, cea mai mare din Europa, pentru care nu există și nu sunt semne că vor exista în viitor suficienţi drept credincioși. Iar legat de acest proiect, mai există două detalii. Primul este că, în mărinimia sa, Guvernul României a cedat, gratuit, la simpla solicitare a președintelui Erdogan, o mare suprafață de teren în zona imobiliară cea mai scumpă a capitalei. Lucrurile sunt așa făcute încât o persoană obișnuită ar putea să se gândească că genunchiul prim-ministrului a devenit unul dintre obiectele de mare preț din patrimoniul României, ajungând să coste milioane de euro.

Dincolo însă de legătura dintre moschee și genunchi, apăr o serie de întrebări cât se poate de serioase legate de a doua ipostază a proiectului, și anume că, tot acolo, se intenționează construirea unui mare centru, tot cel mai mare din Europa, de pregătire religioasă a tinerilor musulmani. Pentru care, din nou, nu există clienţi și nici nu știm să se fi preconizat vreun pod aerian care să aducă în capitala României mii de musulmani. Și dacă tot există asemenea nedumeriri și asemenea întrebări despre o faptă săvârșită de Guvern, la cererea prim-ministrului, și care nu răspunde niciunei necesități, atunci mai apare o întrebare simplă. De ce Serviciul Român de Informații nu a știut nimic? Și dacă cumva a știut, de ce nu l-a informat pe președintele României? Pentru că îmi este imposibil să îmi imaginez că dacă domnul Klaus Iohannis ar fi fost pus în temă, el nu ar fi sesizat, dacă nu ridicolul, măcar ciudățenia acestui proiect. Și dacă nu cumva ciudățenia, atunci poate pericolul pe care el l-ar putea prezenta pentru siguranța națională a statului.

SR Stanescu

 

loading...
PUTETI CITI SI...

Moscheea și genunchiul

Postat la: 06.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Nu am încotro. Sunt silit să fac o legătură între o moschee și genunchiul prim-ministrului. În ciuda faptului că nu obișnuiesc să mă leg de beteşugurile unui om. Dar, totuși, sunt obligat să constat că de la genunchi ni se trage marea moschee. Cea mai mare moschee din Europa.

Comunitatea musulmană din România, față de care avem, cum este și firesc, tot respectul, și împreună cu care am conviețuit în bune condiții, numără în total sub o sută de mii de persoane. Asta dincolo de datele recensământului care indică o cifră mai mică. Dintre aceștia, în București, trăiesc sub zece mii. Musulmanii, pentru a-și putea practica cultul religios, dispun de un mare număr de moschei, atât în Dobrogea, cât și în București. Sunt mai numeroase decât este necesar. Ca dovadă, în multe moschei numărul credincioșilor este alarmant de mic. Mai mult chiar, există și moschei neautorizate. Și nerecunoscute de către propria ierarhie religioasă. Și, în aceste condiții, Guvernul României ia o decizie absolut halucinantă. Autorizează, printr-o hotărâre luată în Executiv, construcția celei mai mari moschei din Europa și îi aloca, în nordul capitalului, în zona Parcului Expoziţional, o suprafață de teren, nu mai puțin de unsprezece mii metrii pătrați. Oare ce se întâmplă?

Un lucru devine suspect atunci când, în mod vădit, este pretins sau asumat, dar, cu certitudine, nu este necesar. Cred că nimeni în această țară și nici măcar vreun musulman nu trăiește cu convingerea că, pentru practicarea unui cult religios, este indispensabilă construcția unui lăcaș în care, pur și simplu, nu pot fi adunați enoriașii la capacitatea proiectată. Pe bună dreptate s-a spus că dacă, prin absurd, ar mai fi necesară o moschee, și încă una care să fie cea mai mare din Europa, în niciun caz amplasarea acesteia nu ar trebui să fie fixată la București, ci, eventual, undeva în Dobrogea, acolo unde există o concentrare mai semnificativă a celor şaptezeci - optzeci de mii de musulmani. Și atunci, de ce dacă nu este nevoie, pur și simplu pentru practicarea unui cult, Guvernul României a decis acest lucru? Dacă nu este nevoie, înseamnă că gestul în sine este suspect.

Hotărârea de Guvern este cel puțin suspectă, nu numai fiindcă nu există în spatele ei o necesitate, nu numai fiindcă dacă ar există așa ceva ar fi fost obligatoriu ca opinia publica să primească explicații, dar da de bănuit, mai ales, fiindcă decizia s-a luat cumva pe sub masă. Fără niciun fel de dezbatere prealabilă. O dezbatere publică. Care este indispensabilă atunci când ne referim la un obiectiv care, eventual, este de interes public. Să ne amintim că dezbaterile legate de Catedrala Neamului, o construcţie destinată cultului ortodox, din care fac parte românii într-o majoritate covârșitoare, au durat ani de zile. Și încă mai durează. Nu pot să nu fac o legătură între moschee, cea mai mare moschee din Europa, și genunchiul accidentat al prim-ministrului.

Un genunchi care nu a putut fi, după cum s-a văzut, operat niciunde în altă parte, decât la Istanbul. Via Baku. Și tot de la Istanbul, iar nu de la comunitatea musulmană din România, a venit neobișnuită solicitare privind construirea la București a unei moschei, cea mai mare din Europa, pentru care nu există și nu sunt semne că vor exista în viitor suficienţi drept credincioși. Iar legat de acest proiect, mai există două detalii. Primul este că, în mărinimia sa, Guvernul României a cedat, gratuit, la simpla solicitare a președintelui Erdogan, o mare suprafață de teren în zona imobiliară cea mai scumpă a capitalei. Lucrurile sunt așa făcute încât o persoană obișnuită ar putea să se gândească că genunchiul prim-ministrului a devenit unul dintre obiectele de mare preț din patrimoniul României, ajungând să coste milioane de euro.

Dincolo însă de legătura dintre moschee și genunchi, apăr o serie de întrebări cât se poate de serioase legate de a doua ipostază a proiectului, și anume că, tot acolo, se intenționează construirea unui mare centru, tot cel mai mare din Europa, de pregătire religioasă a tinerilor musulmani. Pentru care, din nou, nu există clienţi și nici nu știm să se fi preconizat vreun pod aerian care să aducă în capitala României mii de musulmani. Și dacă tot există asemenea nedumeriri și asemenea întrebări despre o faptă săvârșită de Guvern, la cererea prim-ministrului, și care nu răspunde niciunei necesități, atunci mai apare o întrebare simplă. De ce Serviciul Român de Informații nu a știut nimic? Și dacă cumva a știut, de ce nu l-a informat pe președintele României? Pentru că îmi este imposibil să îmi imaginez că dacă domnul Klaus Iohannis ar fi fost pus în temă, el nu ar fi sesizat, dacă nu ridicolul, măcar ciudățenia acestui proiect. Și dacă nu cumva ciudățenia, atunci poate pericolul pe care el l-ar putea prezenta pentru siguranța națională a statului.

SR Stanescu

 

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE