Kovesi, legată la borne electrice
Postat la: 25.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

De la mare distanță, cel mai mare eșec din cariera doamnei Laura Codruța Kovesi, supranumită Zeița, se numește procurorul Mircea Negulescu, supranumit Portocală. Sau Zdreanță. În același timp, cel mai mare succes al ei ca șef DNA ar fi capul lui Liviu Dragnea. Între aceste două extreme se întinde câmpul ei de luptă. Este ca și cum ar fi conectată la două borne electrice. Nu mai urmează decât scânteia. Sau flacăra.
De ce, în primul și în primul rând, Mircea Negulescu și nu vreunul dintre celelalte eșecuri ale DNA? În definitiv, se pierd procese răsunătare. Sunt infirmate, rând pe rând, din lipsă de probe sau din încălcări ale procedurilor, din ce în ce mai multe dosare emblematice ale DNA. Ies la iveală stenograme și înregistrări, care dovedesc exstența unor derapaje în activitatea oamenilor instituției. Până la cel mai înalt nivel. Binomul, care întărea extrem de mult forța de șoc a instituției, a sărit și el în aer. Iar indivizi ca Mircea Negulescu, s-a dovedit că populează - și încă în număr mare - Direcția Națională Anticorupție. Și atunci de ce tocmai acest procuror se identifică cu marele eșec?
Răspunsul nu este prea complicat. În repetate rânduri, doamna Laura Codruța Kovesi, vorbind despre activitatea instituției pe care o conduce, s-a referit expres fie la performanțele din activitatea lui Mircea Negulescu, fie la statutul DNA Prahova de unitate model. Imaginea lui Negulescu este lipită ca un timbru pe emblema DNA. Până în prezent, în ciuda numeroaselor dzvăluiri, acesta este doar suspendat - și s-ar putea să fim aburiți la acest capitol - iar recent a fost și spălat de către CSM. Care l-a găsit, profesional, curat ca lacrima. S-a ajuns astfel în situația în care apărătorii DNA, mascați ca vectori de opinie pe platourile televiziunilor care-i primesc, au ajuns să afirme că, cel mult, acest Negulescu ar avea câteva mărunte defecte morale. Care nu știrbesc însă în vreun fel activitatea sa de mare profesionist în domeniul luptei anticorupție. Negulescu devine o bornă tocmai din acest motiv. Pentru că se identifică cu DNA, constituind în mod oficial un exemplu de bune practici profesionale și pentru că o întreagă tabără, care susține instituția din interior și din exterior, face zid în jurul lui. Căderea lui Negulescu, tocmai fiindcă este atât de îmbrățișat de DNA, generază cea mai grea lovitură din istoria instituției. Și se pare că tăvălugul nu mai poate fi oprit. Acest Negulescu, zis Portocală, zis și Zdreanță, este pe cale de a se prăbuși.
O victorie la puncte a Laurei Codruța Kovesi, aflată în cel mai de cumpănă moment al carierei sale profesionale pe frontul anticorupție, ar însemna, pe de-o parte, salvarea lui Negulescu, și, pe de altă parte, adjudecarea celui mai mare premiu, prin eliminarea lui Liviu Dragnea și a unei părți din Guvernul României. Având drept consecință politică o schimbare a majorității parlamentare. Un scor nul ar însemna pierderea lui Negulescu dar, în același timp, decapitarea PSD. Dar dacă Negulescu nu poate fi salvat iar Dragnea nu poate fi executat?
În această eventualitate, nimeni nu o mai poate salva pe Laura Codruța Kovesi. Nici bâlbâielile Ministrului Justiției. Nici susținerea necondiționată a procurorului general. Nici fanii ei încă numeroși atât în țară cât și în străinătate. Nici președintele Klaus Iohannis. Nici CSM. Și nici ambasadele care, până mai ieri, au împodobit-o cu ordine și medalii.
Dacă Kovesi pierde pe ambele fronturi, prăbușirea ei va fi totală. Iar cariera ei în fruntea acestei insttuții va fi consemnată în istorie ca o pagină neagră. Pentru moment însă, ea stă prinsă de cele două borne, așteptând să vadă cum va face față șocului electric.
Sorin Rosca Stanescu
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu