Jihadul iohannist împotriva „ciumei roșii"

• Tweet

Două evenimente contondente sau ciocnit cap în cap săptămâna trecută: pronunțarea sentinței (în primă instanță) în dosarul Bombonica (fără Bombonică) și anunțul intempestiv al unei noi candidaturi la președinție făcut de actualul titular al Cotrocenilor. Între aceste două breaking news există o strânsă legătură. Să le luăm pe rând.

Dosarul în care Dragnea este acuzat de„ instigare la abuz în serviciu" nu este unul nou. Este o continuare a dosarului Referendumului, în care fostul ministru al Dezvoltării fusese condamnat pentru o presupusă incitare la vot pentru suspendarea lui Băsescu, într-un context în care „statul paralel", aflat în ofensivă și sprijinindu-se pe suportul solid al protocoalelor, încerca să scoată din cursa electorală USL-ul, al cărui (pro)motor tehnic era considerat Dragnea. Condamnarea - cu suspendare - l-a scos din aparatul guvernamental, dar i-a lăsat câmp liber în activitatea organizatorică, unde a știut să profite de defecțiunea lui Ponta și să preia conducerea PSD. Trecerea partidului în opoziție a fost extrem de folositoare în perspectiva următorului scrutin pe care l-a câștigat la pas, cu cel mai mare scor din istoria participărilor (excepție făcând cel din 1990). Cu atât mai mult Dragnea a rămas o țintă pentru „detașamentul de pedeapsă" din DNA, care a mers pe principiul cekist al scormonirii în biografia personajului pentru a se găsi capătul de fir de care să se tragă. Și s-a găsit unul, pe cât de nesemnificativ în contextul „mercurialului" corupției, pe atât de eficient, după cum avea să se dovedească. S-a identificat o „incitare la abuz" prin detașarea a două angajate ale statului să lucreze la partid, pe aceeași bani. Cele două erau subordonate ale soției liderului PSD. Și de aici a rezultat contextualizarea vinovăției sale. A fost de-a dreptul un mizilic pentru procurorii lui Kovesi să le preseze pe „infractoare" pentru a face denunțurile corespunzătoare. Iar de aici până la trimiterea în judecată n-a mai fost decât un pas. Nu vreau să spun că acuzația nu era reală, era însă disproporționată și făcea parte din procedurile curente de lucru ale partidelor aflate la putere. Presiunea pusă de acest dosar asupra lui Dragnea a fost una cu atât mai mare cu cât o nouă condamnare ar fi activat și suspendarea din prima prin scoaterea definitivă din joc a acestuia. Se poate presupune, nu doar prin absurd, că unul dintre motivele susținerii nelimitate a Codruței Kovesi de către Iohannis a fost și acesta, al eliminării principalului concurent la al doilea mandat și al dislocării alianței acestuia de la pupitrul guvernamental.

Sub presiunea acestui dosar PSD-ul a făcut eforturi disperate de a găsi o portiță de scăpare pentru liderul său, generând scandaluri majore prin nefericita Ordonanță 13 și prin excesele din procesul de revizuire a codurilor Justiției. Întreaga acțiune, de punere în acord a legilor Justiției cu prevederile deciziilor Curții Constituționale, a fost acuzată de opoziție și susținută de sponsori interni și externi ai acesteia ca o manevră de scăpare a lui Dragnea de acuzațiile de corupție (abuzul în serviciul șarte din categoria pe care DNA își baza marea majoritate a dosarelor). Această veritabilă sabie a lui Damocles a determinat și lanțul de erori care a făcut din PSD un devorator al propriilor sale guverne, iar Dragnea - un Premier de facto - a fost nevoit să își exercită teoreticele prerogative prin interpuși neinspirați sau incompetenți.

Sentința Înaltei Curți, amânată de mai multe ori, a căzut ca un bolovan în capul coaliției ai cărei reprezentanți mai sperau într-o achitare, în special după mitingul de avertisment al „cămășilor albe". N-a fost așa, iar Dragnea și PSD-ul s-au văzut în situația de a nu avea un plan alternativ, altul decât cel al „rezistenței" și al „luptei până la capăt" împotriva „statului paralel", care dăduse totuși semne de îndreptare prin sentința din procesul lui Tăriceanu.

Acest moment de derută a fost considerat de către sfătuitorii lui Iohannis ca cel mai propice pentru anunțul unei noi candidaturi. Deși bilanțul de trei ani nu îndreptățea cu nimic o astfel de aspirație, Iohannis își pune toate speranțele, nu în presupusele sale merite, ci în „jihadul" împotriva „ciumei rosii" (obsesie a unei alte generații de nemți). Dacă pe planul raportului de forțe din câmpul tactic al politicii nu se pot pune prea mari speranțe în ponderea pe care ar putea o căpăta actuala opoziție, fărâmițată și incoerentă, unicul motor l-ar putea constitui susținerea publică a unei candidaturi centrate nu pe problematica economică, tot mai fragilizată, ci pe sloganul bine susținut din exterior al eternei și fascinantei lupte cu corupția.

Ce vor face în continuare protagoniștii celor două curente? În PSD deruta se conjugă cu spaima. În condițiile în care Dragnea nu a crescut nici un „delfin" sau o „delfină" cărora să le poată preda prerogativele sale, așteptarea se va prelungi până la finalul epopeei judiciare a instigării la abuz în serviciu. Pentru Iohannis acest interval va fi cel mai propice pentru a intensifica chemările la proteste publice cât mai ample și, pe cât posibil, cât mai violente, sub sloganul neputinței poporului de a mai suporta regimul incoerent și păgubos al Coaliției. Chiar dacă până alegeri mai este destul timp, speranța unei rezolvări la nivel guvernamental, înainte de termen, rămâne principalul obiectiv al președintelui.

Octavian Andronic