Imposibilul proiect
Postat la: 20.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Oficial, PNL anunţă o moţiune de cenzură. După care, intenţia de a instala la Palatul Victoria un Guvern minoritar. Prin intermediul căruia să-şi îndeplinească programul politic. Ei bine, propoziţiile de mai sus nu reprezintă altceva decât definiţia unui tip de raţionament total greşit. Este imposibil ca prin intermediul unui Guvern minoritar să-ţi poţi realiza proiectele politice.
Este cât se poate de firesc ca, reprezentând, practic, întreaga opoziţie, Partidul Naţional Liberal să-şi arate muşchii. Este un exerciţiu democratic şi, mai mult decât atât, mobilizarea parlamentarilor în scopul introducerii şi susţinerii unei moţiuni de cenzură. Întreaga tevatură, care urmează să se desfăşoare în Parlament, are menirea de a face cât mai vizibile gândurile, preocupările, poziţia şi obiectivele partidului care iniţiază această procedură constituţională. Agenda publică, timp de două - trei zile, va fi acaparată de dezbaterile din Parlament şi din afara acestuia, prilejuite de expunerea motivelor pentru care opoziţia condamnă la moarte politică Guvernul aflat în funcţiune. Până aici, totul este în regulă.
Să mai admitem că, în ciuda angajamentelor de onoare asumate atât de Oprea, cât şi de Tăriceanu şi, în ciuda solidarităţii PSD-iste, moţiunea de cenzură, totuşi, va reuşi. Şi cade Guvernul Ponta. Să mai admitem că PSD se roagă frumos de preşedintele Klaus Iohannis să forţeze litera şi spiritul Constituţiei, după "modelul Băsescu", şi să desemneze o persoană, să spunem Cătălin Predoiu, pentru a forma un viitor Guvern. Deşi, nici Cătălin Predoiu, nici cei care îl susţin nu deţin majoritatea în ipoteza despre care discutăm. Şi să mai admitem că PSD, plin de elegantă, împreună cu aliaţii săi se dă la o parte şi votează, în Parlament, acest nou Guvern. Un Guvern minoritar. Aşa cum spun liberalii că-şi doresc.
Ce se va întâmpla apoi? Guvernul minoritar mai are câteva luni până la primele alegeri, cele locale, şi puţin peste un an până la alegerile parlamentare. El va avea de traversat, aşadar, o perioadă cel puţin înfierbântată şi riscantă şi minată din punct de vedere politic. Şi va face acest lucru executând un buget pe care nu şi l-a dorit şi împotriva căruia a tras cu toate tunurile. Nu a existat absolut niciun precedent în istorie în care, în asemenea condiţii, un Guvern minoritar să aibă, cât de cât, succes. În sensul de a-şi îndeplini propriul program politic.
Este la mintea cocoşului că pentru absolut orice act normativ care trebuie să treacă prin Parlament, PNL va fi obligat să negocieze cu PSD. Minoritatea se va milogi în faţa majorităţii. Majoritatea, fiind în opoziţie, este de greu de presupus că va fi înduioşată, până la lacrimi, şi va ceda rugăminţilor liberalilor. Eu cred că mai degrabă va pune condiţii. Pas cu pas. Şi ce va rezulta din asta?
Va rezulta, nici mai mult, nici mai puţin, decât un Guvern minoritar PNL care, asumându-şi puterea executivă, transpiră pentru a realiza programul politic PSD.
Nu exclud varianta în care liberalii se joacă doar cu cuvintele. Cu alte cuvinte, este posibil să ne aflăm în ipoteza, pur şi simplu, a unei cacealmale pe care PNL încearcă să i-o tragă opiniei publice. Să-i spună una şi să facă alta. Să-i spună că este hotărât să guverneze, fie şi minoritar, deşi, în realitate, a înţeles că o guvernare serioasă şi durabilă nu poate fi montată decât în condiţiile unui majorităţi confortabile şi reale, obţinută în urma unor alegeri legislative.
Dar mă tem, totuşi, ca nu care cumva liberalii să se plaseze singuri într-un alt scenariu. Care le poate fi fatal. Să îşi imagineze că ar mai putea repeta, în anul de graţie 2015, figura executată de Calin Popescu Tăriceanu după ce Alianţa DA s-a rupt. Şi când a guvernat minoritar, luptându-se cu Traian Băsescu, dar bucurându-se de susţinerea, evident condiţionată, a PSD. Atunci se întâmpla la mijlocul unui ciclu de patru ani. Acum s-ar întâmpla la sfârşit. Această diferenţă este majoră. Şi nici atunci, sub Tăriceanu, PNL nu şi-a putut atinge decât o parte dintre obiectivele politice. Celelalte obiective realizate nu le-au aparţinut liberalilor. Ci socialiştilor.
Sorin Rosca Stanescu
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
-
Se așteaptă mesaj din SUA de tip "TURUL 2, ÎNAPOI!"
Se întâmplă lucruri importante din punct de vedere politic pe noua linie fierbinte, un soi de axă secundară, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu