Guvernatorule, cum e cu paradisurile fiscale?

• Tweet

Pe zi ce trece devine tot mai evident de ce Mugur Constantin Isărescu se dă de ceasul morții, ca legea dării în plată să fie respinsă. Ca băncile cu capital străin să-i jecmănească în continuare pe datornicii ajunși în incapacitate de plată, iar atenția opiniei publice să fie deturnată de la șmecheriile prin care acestea își scot, pe sub mână, profiturile din țară. Cu mențiunea că din bani negri se finanțează terorismul, traficul de droguri, de armament, ființe umane, criminalitatea organizată, precum și pirateria intelectuală.

În urma scandalului Panama Papers s-a aflat că marea bancă BRD - Groupe Societe Generale și-a înființat aproape 1.000 de societăți de tip offshore numai prin firma de avocatură Mossack Fonseca. Și dacă ar fi luate la puricat toate paradisurile fiscale, numărul acestora s-ar putea ridica la mai multe mii de firme. BRD este a doua instituție financiară de acest gen din România. De asemenea, trebuie spus că sistemul financiar românesc e controlat de băncile cu capital străin, cele românești având o prezență foarte timidă pe această piață.

Pe de altă parte, este cât se poate de probabil ca toate băncile cu capital străin sau românesc din țara noastră să desfășoare diverse afaceri prin intermediul unor paradisuri fiscale, pentru a-și optimiza la maximum profiturile, prin eludarea fiscalității autohtone. Moment în care este cazul să ne întrebăm: de ce tace Isărescu? Dar de ce a tăcut până acum? N-a avut aprobarea din partea fraților masoni să stopeze sau măcar să condamne acest rapt național, care miroase de la o poștă a atentat la siguranța națională? Și ultima noastră nelămurire este cu atât mai legitimă, cu cât guvernatorul BNR n-a ridicat un deget - cel puțin din crasă nepăsare, dacă nu cumva din complicitate - atunci când bănci precum Dacia Felix, Bancorex, Banca Religiilor, Creditbank, Columna ș.a. au dat faliment, distrugând atâția români.

La ora actuală, băncile au pus la cale un sistem pe care-l credeau infailibil (și încă mai este, din nefericire), prin care nu numai să se asigure că își vor recupera toți banii împrumutați, cu dobânzi excesive, de la bunii platnici, dar să-i jupoaie la sânge și pe cei ajunși în incapacitate de plată, jecmănindu-i în final mai mult decât dacă aceștia ar fi reușit să plătească de bună voie. Aici este șmecheria și vom mai arăta o dată cum se procedează.

Iei un împrumut de la bancă, pentru a-ți cumpăra o casă și plătești câțiva ani, timp în care, în realitate, ți se calculează 80% dobândă și doar 20% din creanța principală. Dacă nu mai poți plăti la un moment dat, banca îți vinde creanța cu 8 - 15%, după ce și-a recuperat în avans cea mai mare parte a dobânzii. Asta înseamnă că iese pe profit, încasând chiar peste comisioanele previzionate. În ceea ce privește principalul creditului, acesta rămâne să fie recuperat de firma căreia i-a vândut creanța, controlată din afara țării, având aceeași acționari ca ai băncii ori persoane interpuse. Firmele respective apelează la executori judecătorești - aceste hiene de pe lângă Justiția română - care-ți vând casa și alte bunuri pe nimic, după care îți popresc în continuare salariul sau pensia, până când îți iau și pielea de pe tine.

Astfel, amărâtul ajunge să plătească mult mai mult decât cel care a reușit să-și achite ratele pe perioada creditării. Firmele de recuperare scot banii tăi din țară imediat ce pun mâna pe ei, fără a achita vreun leu Statului român, după care-i plimbă prin paradisuri fiscale, ca în cele din urmă să ajungă tot la banca-mamă, respectiv la acționarii acestora. Iar dacă nici aceste practici murdare - situate la limita unor reglementări voit întocmite deficitar - nu se constituie în adevărate infracțiuni de evaziune fiscală și atentat la siguranța națională a statelor comunitare, nu știm ce să mai credem.

Dan Coste