Generalii nu se fac singuri. Dar cum?
Postat la: 01.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Dintr-o singură lovitură, Eduard Hellvig a trecut pe liber nu mai puțin de zece generali. De brigadă. Pentru directorul SRI, dezbaterile din Guvern și din societate privind legea pensiilor au fost o mană cerească. Își poate schimba urgent întreaga echipă de la vârful instituției. Nu a fost nevoie să transpire prea mult pentru a le face brânci. Într-un fel, și-au luat viteză singuri. Pentru că sunt oportuniști. Oare câți din aceștia mai avem?
Figura cea mai strălucitoare din plutonul de generali puși pe liber de către domnul Eduard Hellvig este firește Elena Istode. Zisă Anaconda. Faimoasă întrucât, între altele, s-a ocupat cu recrutarea și manipularea acoperiților din presă. Cu acoperiții din presă nu știm ce se va întmpla. Ei nu pot fi lăsați pur și simplu de izbeliște. Ori rămân, și îi preia altcineva, semn că la SRI se schimbă doar garnitura de conducere nu și apucăturile, sau treptat urmează să dispară fiind cumva retrași la unitate. Va fi dovada că Hellvig cu adevărat schimbă lucrurile în instituție. Și că nu agrează poliția politică. Dar ce se întâmplă cu generalii? Generalii din SRI nu sunt lăsați la vatră decât pentru scurt timp. Traiectoria lor e interesant de urmărit. De văzut dacă se vor întoarce generalii ca personal civil. Pe funcții grase. Plătiți la greu din banii publici. Sume care se vor adăuga pensiilor colosal de mari. Ce se vor duce undeva spre treizeci de mii de lei. Alții nu vor reveni la centrală. Ci în proximitatea ei. Se vor angaja fix în zonele pe care le-au controlat. Doamna Istode zisă Anaconda ar putea de pildă să vină director la Digi TV. Nu de alta dar tot se eliberează acolo funcțiile de șefi, grație DNA.
Românul plătește. Va plăti aceste pensii speciale. Mult și bine. Pentru că generalii de brigadă mai au de trăit o vreme. Sunt încă tineri. Cei din SRI. Cei din MAI. Cei din SIE. Cei din SPP. Cei din STS. Cei din alte instituții de forță ale statului. Adică toți cei care pleacă la pensie conform legii, mai devreme cu 15-20 de ani decât ceilalți muritori. Decât profesorii, medicii, inginerii, ziariștii, etc. Ca să nu mai vorbim de bieții pălmași.
În timp ce bietul popor plătește pensii uriașe, pentru că ele sunt speciale, și pentru că beneficiarii lor sunt și ei speciali, iar mulți dintre ei generali, stau și mă întreb cum s-a ajuns aici. Și ce se poate face. De făcut, nu se poate face nimic Un drept câștigat nu mai poate fi luat înapoi. Dar cum s-a ajuns aici e interesant de aflat.
Este extrem de interesant să aflăm câți generali avem pe cap de locuitor. Dacă nu care cumva am bătut și aici toate recordurile. Așa cum le-am bătut de mult la numărul de lucrători ai serviciilor secrete care, raportat la populație, este cel mai mare din lume. Sau la bugetul acestor instituții. Care și el, raportat la Produsul Intern Brut, este tot cel mai mare din lume. Ca să nu mai vorbim de numărul de interceptări, care în România a doborât toate recordurile mondiale. Americanii, de pildă, sunt învinși de noi la numărul de interceptări de la mare distanță. Dar să ne întoarcem la generali.
Dacă am ști cu exactitate câți generali în viață avem, am face din această informație un indicator al nivelului de trai și de civilizație al României. S-ar putea ca România, din aceasă perspectivă, să fie de Guinness Book.
Generalii nu se fac singuri. Ei se fac de către președinții republicii. Nu știu câți generali a făcut Ion Iliescu. Nu știu, de asemenea, câți sunt opera lui Emil Constantinescu. Dar cel mai grav este că nu știu și nimeni nu știe câți generali a ridicat din popor Traian Băsescu. Există indicii dar nu și probe că acesta, de la distanță, a fabricat cei mai mulți. Este posbil să avem o divizie de generali.
Generalii sunt plătiți pe timpul carierei lor militare cu bani grei. Dar sunt plătiți cu bani grei și după ce trec în rezervă. În noua lor calitate de pensionari dar și de slujbași la stat - legea le permite - acestia trăiesc pe picior mare. Și trăiesc mult. Pentru că ies în rezervă, adică în pensie, extrem de timpuriu. Și asta se întâmplă exceptând armata, care și ea are prea mulți generali, nu în vremuri de război ci în vremuri de pace.
Generalii se fac prin decret. Prezidențial. Ei sunt un fel de decreței ai vremurilor de azi. Pentru a afla câți generali au fost făcuți în ultimii 27 de ani, ar trebui să luăm decretele semnate de cei trei președinți și să le numărăm. Apoi să ne luăm cu mâinile de cap. Desigur apare o necunoscută. Nu prea știm câți generali și-au dat obștescul sfârșit. Nu sunt prea mulți dar numărul contează.
E clar că Traian Băsescu, în cei zece ani în care a fost președinte jucător, a semnat în această calitate, pentru a-și fideliza acel stat, pe care mai târziu l-a numit mafiot, extraordinar de multe decrete, prin care a acordat unor persoane ce-i erau fidele gradul de general. I-a fidelizat pe banii celor care urmau și au și fost controlați de către ex-președinte. La bani și la politică. Și la libertate.
Stau și mă întreb, că de la el am pornit, cum va proceda domnul Eduard Hellvig în continuare Va numi desigur oameni mai tineri în locul celor trecuți pe liber. Rămâne o necunoscută însă, dacă și aceștia vor fi sau nu generali. Dacă nu care cumva vor fi la rândul lor făcuți generali. Dar nu pot fi făcuți decât dacă președintele Klaus Iohannis semnează un decret. Oare cum va arăta noua generație de decreței. Care urmează și ei să fie plătiți din bani publici pentru o viață lungă.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu