„După 20 de ani" mușchetarii din colonii aduc Regelui Emanuel I un nou titlu mondial
Postat la: 18.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Geopolitica gazonului și-a spus din nou cuvântul. În confruntarea dintre „marile puteri" și „micile puteri" fotbalistice au ieșit victorioase, așa cum se cuvine, primele. După 20 de ani de la cucerirea primului său titlu, Franța recidivează în fața unui „copil teribil" care este Croația.
Francezii au obținut cea mai clară victorie a lor din acest turneu. Mai categorică chiar decât o arată cifrele și în fața unui adversar practic epuizat de grelele încercări prin care a trecut până în această fază. S-au spus multe despre surpriza pe care ar fi putut să o facă companionii lui Modric și pe care nu au făcut-o dintr-un simplu motiv: nu le a stat la îndemână. Croația este, cum spuneam, o mică putere fotbalistică. Aproape toți jucătorii săi evoluează în „multinaționale".
Dacă ar fi câștigat nu ar fi fost drept, pentru că prezența lor în finală s-a datorat, practic, unei suite de șanse - trei la număr - care ar fi putut să fie înlocuite de un ghinion unic care să-i trimită acasă încă din optimi. Ori norocul de regulă nu merge, ca ulciorul, de prea multe ori la apă Pe de altă parte, Franța a devenit cu adevărat o mare putere fotbalistică într-o Europa care concentrează aproape tot ceea ce este valoros pe celelalte continente și în care celelalte superputeri se pare că s-au cam plictisit de succes: o Spanie care a cules tot ce a putut prin echipele sale de club, o Germanie obosită să defileze peste tot cu Bayern, o Anglie care nu își găsește o formulă de națională din campionatul propriu în care britanicii din teren sunt în permanentă minoritate. Franța era singura dintre ele cu adevărat motivată să mai vrea o dată să fie în vârf și a reușit.
Finala a fost dramatică și spectaculoasă, poate cea mai frumoasă dintre toate cele de până acum. Francezii au deschis scorul printr-un autogol a lui Mandjukic, croații au egalat la scurt timp prin Perisici, pentru ca apoi Griezmann să marcheze din penalty, după un henț al aceluiași Perisici. Pogba și Mbappe ridică scorul la 4 - 1, pentru ca la o greșeală copilărească a lui Lloris, Mandjukic să se revanșeze printr-un gol antologic de stupid. La acest scor croații s-au prăbușit practic, nereușind să facă față unor Les Bleuesl dezlănțuiți, care ratează cel de-al cincilea gol datorită unui luft penibil al lui Pogba.
Meciul s-a încheiat în uralele entuziaste ale suporterilor francezi și în lacrimile celor croați, generalizate pe parcursul festivității de premiere de o ploaie torențială care n-a ținut cont că Putin ,Macron și Kitarovici nu veniseră cu umbrelele. Și că doar Putin urma să primească una înainte de a fi complet murat...
Octavian Andronic
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu