Doctoratul în nimic

Postat la: 28.03.2019 |

Doctoratul în nimic

Emilia Șercan, devenită un soi de detectiv particular face o nouă descoperire cutremurătoare: rectorul Academiei de Poliție a plagiat lucrarea sa de doctorat! Aceasta a fost pe trei sferturi copiată și nu e clar dacă sfertul rămas n-a avut și el origini necunoscute.

Dincolo de șocul resimțit inițial îmi revin în fire și mă întreb: este vreuna dintre tezele de doctorat semnate de demnitari sau înalți funcționari publici originală? Care a fost noima ca astfel de oameni, ocupați până peste cap cu treburi de stat, să-și încarce programul cu șederea prin biblioteci? Ca să ce? Singura rațiune a acestei categorii de doctorate a constat - și mai constă! - în includerea unui astfel de document ca o condiție pentru promovarea unor trepte ierarhice și sporuri de salarizare. Atât! Unicele doctorate reale, valabile și necesare, aparțin cercetătorilor din varii domenii științifice, reprezentând trepte necesare ale evoluției profesionale.

Cu ce l-a făcut mai deștept - sau mai eficient -pe rectorul de la poliție teza sa pe care probabil că nu a avut nici măcar curiozitatea să o citească după ce i-a fost livrată? Toată această poveste cu doctorate a fost, în cercurile de „specialitate", un soi de ritual lipsit de orice valoare, alta decât cea practică. Era aducerea la același numitor a unor grupuri în care nici nu mai conta cine este doctorand și cine coordonator „științific". Își imaginează cineva dintre cei care i-au putut verifica capacitățile intelectuale că Gabriel Oprea- ca să-l amintesc pe cel mai reprezentativ exemplar din domeniu - a pus mâna pe vreo carte ca să devină doctor și apoi, coordonator al operelor celor din mediul său? Că a scris în viața lui altceva decât procese verbale de predare-primire? Să fim serioși!

Dezvăluirile Emiliei Șercan nu sunt altceva decât simple exerciții de retorică. Nimeni dintre cei care și-au trecut cu mândrie în CV-urile europene titlul de doctor - mă refer la categoria politicienilor și funcționarilor de stat - nu poate fi suspectat de a fi pus cu mânuța lui pe hârtie (utilizarea computerului solicitând abilități excesive) vreo propoziție originală. Grav este că, în ciuda acestor evidențe, mult prea mulți continuă să ocupe funcții la care nu aveau dreptul să acceadă și încasează bani nemeritați, pentru că la nivelul unor astfel de decizii politice nimeni nu îndrăznește să să ia măsura anulării tuturor falsurilor (dintre care unora nici nu li se mai poate da de urmă). Și poate că unica soluție, pentru viitor, rămâne aceea ca demersul pentru o astfel de calitate să fie rezervat, din start, mediilor academice și de cercetare. Pentru că, în alte domenii oricum nu este de nici un folos. Nici respectivului fake-doctor și nici nației conduse de astfel de doctori în nimic.

Octavian Andronic

loading...
PUTETI CITI SI...

Doctoratul în nimic

Postat la: 28.03.2019 |

0

Emilia Șercan, devenită un soi de detectiv particular face o nouă descoperire cutremurătoare: rectorul Academiei de Poliție a plagiat lucrarea sa de doctorat! Aceasta a fost pe trei sferturi copiată și nu e clar dacă sfertul rămas n-a avut și el origini necunoscute.

Dincolo de șocul resimțit inițial îmi revin în fire și mă întreb: este vreuna dintre tezele de doctorat semnate de demnitari sau înalți funcționari publici originală? Care a fost noima ca astfel de oameni, ocupați până peste cap cu treburi de stat, să-și încarce programul cu șederea prin biblioteci? Ca să ce? Singura rațiune a acestei categorii de doctorate a constat - și mai constă! - în includerea unui astfel de document ca o condiție pentru promovarea unor trepte ierarhice și sporuri de salarizare. Atât! Unicele doctorate reale, valabile și necesare, aparțin cercetătorilor din varii domenii științifice, reprezentând trepte necesare ale evoluției profesionale.

Cu ce l-a făcut mai deștept - sau mai eficient -pe rectorul de la poliție teza sa pe care probabil că nu a avut nici măcar curiozitatea să o citească după ce i-a fost livrată? Toată această poveste cu doctorate a fost, în cercurile de „specialitate", un soi de ritual lipsit de orice valoare, alta decât cea practică. Era aducerea la același numitor a unor grupuri în care nici nu mai conta cine este doctorand și cine coordonator „științific". Își imaginează cineva dintre cei care i-au putut verifica capacitățile intelectuale că Gabriel Oprea- ca să-l amintesc pe cel mai reprezentativ exemplar din domeniu - a pus mâna pe vreo carte ca să devină doctor și apoi, coordonator al operelor celor din mediul său? Că a scris în viața lui altceva decât procese verbale de predare-primire? Să fim serioși!

Dezvăluirile Emiliei Șercan nu sunt altceva decât simple exerciții de retorică. Nimeni dintre cei care și-au trecut cu mândrie în CV-urile europene titlul de doctor - mă refer la categoria politicienilor și funcționarilor de stat - nu poate fi suspectat de a fi pus cu mânuța lui pe hârtie (utilizarea computerului solicitând abilități excesive) vreo propoziție originală. Grav este că, în ciuda acestor evidențe, mult prea mulți continuă să ocupe funcții la care nu aveau dreptul să acceadă și încasează bani nemeritați, pentru că la nivelul unor astfel de decizii politice nimeni nu îndrăznește să să ia măsura anulării tuturor falsurilor (dintre care unora nici nu li se mai poate da de urmă). Și poate că unica soluție, pentru viitor, rămâne aceea ca demersul pentru o astfel de calitate să fie rezervat, din start, mediilor academice și de cercetare. Pentru că, în alte domenii oricum nu este de nici un folos. Nici respectivului fake-doctor și nici nației conduse de astfel de doctori în nimic.

Octavian Andronic

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE