Direcția în care Iohannis împinge România
Postat la: 20.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Am punctat, într-o analiză anterioară, unele dintre provocările majore în plan internațional care vizează, direct sau indirect, și România. Până la urmă, cea mai importantă dintre toate este bătălia la care asistăm în prezent între două concepții asupra viitorului relațiilor internaționale. Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a marcat începutul războiului între statul globalizat și statele națiune. Un război care, odată declanșat, se propagă pretutindeni. În ce direcție se va duce, din această perspectivă, România?
Transpirând la greu pentru a răsturna scorul alegerilor și a-și instala, la Palatul Victoria, "Guvernul său" sau, în cel mai rău caz, un Guvern PSD aservit și angrenând în acest efort instituții fundamentale ale statului, Klaus Iohannis lasă impresia că a abdicat de la principalele sale sarcini prevăzute în fișa postului. Conform Constituției României, președintele joacă un rol major în politica externă a statului, în elaborarea și punerea în operă a principalelor strategii în acest domeniu și, de asemenea, în tot ceea ce înseamnă ansamblul politicilor de securitate națională. Aceasta, cel puțin teoretic. Ce se întâmplă, însă, în practică?
În practică, președintele Klaus Iohannis pare cu desăvârșire imun sau neatent la schimbările majore care au loc pe plan internațional. Sau, mai există și această posibilitate, tăce și face. Dar dacă tăce și face, atunci ceea ce face nu prea este în regulă. Pentru că nu este transparent.
Semnale clare ale războiului declanșat de Donald Trump, dar și de alți lideri importanți împotriva statului global avem pretutindeni. Modul în care decurge acest război va configura toate celelalte forme de conflict-clasic, asimetric sau hibrid. De raporturile de forțe existente depinde și felul în care se reașază relațiile în interiorul Uniunii Europene sau în NATO și relațiile Est-Vest și pacea sau conflagrația mondială. Până la urmă chiar și taberele care se prefigurează și conturează din ce în ce mai precis sunt alese tot după acest criteriu. În consecință, președintele Klaus Iohannis ar trebui, fie din propria inițiativă, fie la invitația Parlamentului, să se prezinte în fața legislativului pentru a-și preciza punctul de vedere. Ce vrea? Să mergem în continuare pe mână statului global alături de cei mai relevanți promotori ai acestuia, cum sunt, la nivel de organizații, George Soros sau Grupul Bilderberg sau Atlantic Council ori, la nivelul statelor, cum se prefigurează a fi Germania doamnei Angela Merkel? Sau România ar face mai bine să se îndrepte în direcția statelor națiune, semnalul fiind capacitatea de a-și negocia, cu demnitate și curaj, propriul destin măcar la nivelul la care fac acest lucru statele europene din grupul Visegrad?
L-am auzit demult, o singură dată, pe președintele Klaus Iohannis vorbind despre drepturile omului și despre garanțiile pe care le are cetățeanul că nu va fi umilit sau călcat în picioare de instituțiile de forță. Apoi, nu l-am mai auzit niciodată referindu-se la această parte, care este cea mai importantă, din conceptul de stat de drept. Am amintit acest lucru pentru a semnala alte situații în care se pare că președintele Klaus Iohannis și-a schimbat sau și-a abandonat retorica.
L-am auzit demult vorbind cu amărăciune despre pământ. Și deplângând faptul că 40% din suprafața arabilă a țării a încăput pe mâinile unor străini. Dar, apoi, nu am văzut absolut niciun demers prezidențial pentru ca această situație să fie în vreun fel remediată. În schimb, președintele pune la zid PSD-ul, care încearcă asemenea demersuri. Nu l-am auzit niciodată pe președintele Klaus Iohannis ieșind la rampă pentru a apăra pădurile României și pentru a anunța o ofensivă, fie ea și de natură oratorică, împotriva defrișărilor ilegale. Dimpotrivă, domnia sa a respins o lege care ar fi putut face ordine în sistem.
L-am auzit pe președintele Klaus Iohannis pledând cu ardoare, și bine a făcut, pentru ca România să devină unul dintre puținele state NATO care investesc 2% din Produsul Intern Brut pentru propria sa securitate. Dar, mai departe, nu l-am auzit pe președintele Klaus Iohannis revoltându-se și nu l-am văzut sărind în sus ca ars atunci când, pe șest, la sfârșitul lui decembrie anul trecut, Guvernul său, condus de Dacian Cioloș, a scos, prin încălcarea legii, o hotărâre de guvern neaprobata de Parlament prin care a decis, fără licitație și fără un concurs de oferte, cheltuirea unei sume de un miliard 400 de milioane de euro în beneficiul unei firme olandeze pentru construcția unor vase de război. O operație financiară și comercială extrem de discutabilă, dacă nu cumva scandaloasă, și care, nefacându-se în regim offset, ne privează de o investiție în aceeași valoare în propria noastră industrie de apărare.
L-am văzut bătând cu pumnul în masă și cu piciorul în pământ pentru a forța Guvernul Grindeanu să mărească bugetul Serviciului Român de Informații care și așa este extraponderal și este de șase ori mai mare decât cel al Serviciului de Informații Extrene. Dacă vrem să protejăm intersele de securitate ale acestei țări, mă așteptam să îl văd transpirând pentru a alinia și din această perspectivă România statelor europene. Prin finanțarea cu prioritate, mai ales în această perioadă, nu a spionajului intern, ci a spionajului extern. Din nou, am oferit doar câteva exemple dintre nenumăratele care pot fi date. În ideea că, dacă cumva președintele Klaus Iohannis nu se gândește, noi avem datoria să ne gândim și să susținem o soluție generală de politică externă căreia ar trebui să i se subsumeze toate celelalte demersuri. Să avem însă răbdare și să mai așteptăm.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu