Democrația nefuncțională și statul casabil
Postat la: 02.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Acum, avem demonstrația. În toată splendoarea ei. Sau în toată hidoșenia ei. Democrația din România este precară. Și nefuncțională. Iar statul e vulnerabil. E casabil. Poate fi ușor întors pe dos. Iar inventarul evenimentelor din ultimele câteva zile demonstrează, în mod implacabil, afirmațiile de mai sus.
Un partid care a câștigat alegerile extrem de recent a fost împiedicat, aproape o lună, să își formeze Guvernul chiar de către președintele României. Apoi, după ce, și mai recent, s-a format un Guvern, acesta este pe cale de a fi dat peste cap. De o revoltă populară. În fruntea căreia s-a pus însuși președintele. Și asta nu este totul. Să intrăm în detalii. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în timp ce tergiversa procedurile pentru instalarea noului Guvren, s-a întâlnit cu reprezentanții corpului diplomatic și a dat din casă. Și-a reclamat proprii concetățeni. I-a pârât pe ticăloșii de pesediști, care încearcă să distrugă statul de drept promovând două, trei amărâte de acte normative în materie penală. Și, ca și când noi nu am avea niciun fel de resurse interne în plan democratic, le-a cerut sprijinul.
Câteva state europene, care ne țin în colț de la aderare pentru a ne exploata cât mai bine piața de desfacere, resursele și forță de muncă, sub pretextul, de altfel real, că nu suntem o democrație consolidată, s-au grăbit și acum să reacționeze. Scenele acestea se repetă constant începând cu regimul Traian Băsescu și continuând cu regimul Iohannis. Când ceva nu funcționează cum vrem, când nu există "Guvernul meu" sau "Parlamentul meu" sau când "partidul meu" nu ar suficient sprijin popular, dăm fuga la partenerii noștri euroatlantici pentru a căuta afară susținerea care lipsește în țară. Pentru cele câteva state europene care tocmai au somat Guvernul Grindeanu, solicitarea lui Klaus Iohannis a venit ca o mănușă. Susținerea a sosit și ea. Dar nu este deloc necondiționată. După solicitare și susținere, ar urma să vină avantajele. La greu.
În paranteză fie spus, puțini au băgat în seamă răspunsul cât se poate de complet, de onest și de lămuritor al prim-ministrului, referitor la ultimele inițiative legislative. Pentru ca precaritatea democrației să fie cât mai clară, să mai consemnăm și faptul că, în bătălia politică pe viață și pe moarte între președintele Klaus Iohannis și PSD, care nu are altă miză decât puterea în cel mai machiavelic sens al ei, sunt utilizate, în plan intern, toate instrumentele posibile, altele decât cele democratice. Bătălia nu se poartă, în Parlament, altfel decât cu pancartele în cap și cu ruperea clanțelor ori microfoanelor și nu se poartă nici la nivelul unei dezbateri publice reale și bazată pe argumente. Acest război româno-român, care nu are altă miză decât puterea și nimic altceva, iese în stradă și mizează pe hărțuirea Guvernului prin manifestații. Dacă se poate, cu anumit accent de violență. Aceste manifestații sunt incitate, în primul și în primul rând, chiar de către președinte. Și, evident, el este obligat, prin regulile acestui antijoc democratic, să utilizeze pretexte. Iar acum, pretextul este un așa-zis atentat asupra statului de drept. Dar nu este de ajuns.
Dacă președintele Klaus Iohannis tot are la îndemână câteva instrumente pe care le-ar putea manipula, cum sunt unele servicii secrete sau divizia media a SRI, atunci de ce nu ar face acest lucru. Și iată, într-o anumită seară din seria manifestațiilor neautorizate împotriva Guvernului și a majorității parlamenare, inevitabil, se produc incidente. Apar grupuri de oameni violenți. Care îi obligă pe jandarmi să riposteze. Și iată, simultan, apar și primele intoxicări.
O fostă soție reclamă faptul că fostul soț ar fi creat un fel de grup de comando din rândul suporterilor unor echipe de fotbal pe care l-ar fi aruncat în luptă în Piața Victoriei, pentru a crea dezordini, a-i ataca pe jandarmi și a genera astfel o reacție în lanț. Riposta acestora fiind urmată de o upgradare a revoltei populare.
Oare câți dintre cetățenii cu capul pe umeri au reușit să descopere, navigând prin valul uriaș de intoxicări, faptul deloc banal că, la o analiză mai atentă, această diversiune poate fi ușor citită și devoalată? Nu de aici au pornit violențele. Și ele nu au fost generate sau plătite de PSD. Nici nu au fost puse la cale de galeriile de fotbal. Atunci de cine? Cine sunt agenții provocatori? Care este adevărata lor identitate? Cine i-a trimis? Pentru moment, Serviciul Român de Informații a pus batista pe țambal. În sensul că instituția i-ar fi sesizat pe beneficiarii informațiilor asupra faptului că ultrașii se pregătesc să vină și ei în Piața Victoriei. Dar SRI afirmă că nu poate confirma că aceștia ar fi venit cu un gând rău.
Și nici nu știe cine s-a aflat în spatele grupului de comando. Și atunci de unde până unde afirmația, obsedant repetată până când s-a transformat într-un relativ adevăr, cum că agenții provocatori ar aparține PSD-ului? Am anunțat cu mai multă vreme în urmă, înainte să avem mișcări de stradă și violențe, că, sub pretextul apărării statului de drept, Klaus Iohannis lansează un război prin care încearcă să răstoarne rezultatul alegerilor. Și m-am exprimat cât se poate de plastic. Am spus că, la capătul acestui război, în câmpul de luptă, va rămâne un cadavru. Ori al lui Liviu Dragnea, ori al lui Klaus Iohannis. Ne apropiem implacabil de acest moment.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu