Declarația lipsă a doamnei Laura Codruța Kovesi
Postat la: 19.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Am certitudinea că, în cursul zilei de joi, doamna Laura Codruța Kovesi ar fi trebuit să facă o importantă declarație publică. Și știu că acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, DNA a sacrificat comisarul de poliție judiciară care, după patru ani de la comiterea faptelor, vezi Doamne, s-a retras. Ca urmare, dezvăluirile făcute de Mihai Gadea, la Antena 3, miercuri seară, cad ca o lovitură de secure și aruncă literalmente în aer imaginea DNA. Mai ales în contextul absenței totale a reacției la care toată lumea se aștepta.
În esență, Mihai Gadea a produs probe conform cărora, chiar în sediul central al DNA, este practicat traficul de influență, șantajul, luarea și darea de mită, ca să nu mai vorbim de procedeul transformării unor oameni de afaceri în denunțători, în scopul executării unor adversari politici. Sunt acuzații foarte grele, susținute de uluitoare înregistrări audio. Aceste înregistrări audio sunt interceptări făcute, culmea, chiar de DNA și care au ieșit, printr-o întâmplare fericită, din cutia Pandorei. Și nu numai că au ieșit, ci au devenit, prin hotărâre judecătorească probe într-un dosar penal.
Ce auzim din aceste interceptări? Pe de o parte, că un om de afaceri, pe nume Bendei, reprezentant de vârf al RCS&RDS, patronul Digi TV, se plimbă ca la el acasă prin DNA, cu telefonul mobil cu tot, în ciuda faptului că este parte a unui dosar de urmărire penală. În urmă cu patru ani, DNA a luat decizia strategică, cu certitudine sub presiunea expresă a lui Traian Băsescu, de a reduce la tăcere trustul Antenelor. Motivul este că Antena 3, în special, îl critica consecvent pe Traian Băsescu și făcea și o serie de dezvăluiri privind natura politică a unor dosare întocmite de DNA.
Calea acestei execuții a fost identificată printr-o construcție de dosar penal în care, pe post de victimă, erau reprezentanții Antena 3 și ai trustului Intact, iar rolul de parte vătămată îl juca RCS&RDS, editorul televiziunii concurente Digi TV, avându-l drept vârf de lance pe managerul Ioan Bendei. Acesta trebuia să facă în așa fel, urmând instrucțiunile procurorilor DNA, încât să poată fi produse un fel de dovezi că ar fi fost șantajat de reprezentanții trustului Intact. În acest scop, Bendei a fost instruit de către DNA și dotat cu echipamente de interceptare și trimis să poarte suficient de multe convorbiri cu reprezentanți ai trustului Intact, încât, în final, prin scoaterea din context a unor mici fragmente de stenograme să poată fi construit, împotriva acestora, un dosar de șantaj. La capătul acestui dosar, credibilitatea Antenei 3, în special, urma să fie compromisă, iar conducătorii televiziunii să fie executați penal.
Nu le-a fost ușor. Dovadă că au fost siliți să realizeze sute și sute de ore de înregistrări pentru ca, în final, prin prezentarea trunchiată a câtorva secvențe, să poată fi construit un dosar penal cu care, până la urmă, DNA a pierdut în fața judecătorilor. În această fază, însă, a intervenit o împrejurare rarisimă în activitatea Direcției Naționale Anticorupție și a instanțelor judecătorești. În urma insistențelor apărătorilor trustului Intact, instanța judecătorească a acceptat ca nu numai pasajale reținute de DNA, ci înregistrările în integralitatea lor să devină probă la dosar. Și astfel, în dosarul construit de DNA împotriva Antenelor, a apărut o veritabilă bombă nucleară.
Aceste înregistrări desecretizate și acceptate drept probă la dosar dezvăluie fapte incredibile. 1. Ne arată cum Bendei, parte în respectivul dosar penal, primind calitatea de denunțător după ce a fost pilotat în această direcție de către procurorul de caz, se plimba prin temută instituție ca la el acasă. Este o certitudine că avea până și dreptul de a-și utiliza, în interiorul DNA, telefonul mobil. 2. Același Bendei discuta amical cu comisarul șef însărcinat cu efectuarea unor lucrări cheie din dosarul de urmărire penală și, mai mult decât atât, îi oferea acestuia mită sub forma unor telefoane portabile, oferite membrilor familiei acestuia. Mita a fost și solicitată și primită, iar înregistrările ambientale, devenite probe în dosar, stau mărturie în acest sens. 3. Pe parcursul peregrinărilor prin DNA, Ioan Bendei a primit o solicitare de la un domn care s-a recomandat drept Iorga și care ocupa o funcție cheie în Ministerul de Interne, privind sponsorizarea unui eveniment.
Reiese că și în anul anterior Ministerul de Interne fusese sponsorizat de către RCS&RDS, respectiv Digi TV, despre care existau destule informații că este o televiziune de casă a sistemului. Sponsorizarea era ilegală, întrucât Bendei era parte a unui dosar penal în a cărui instrumentare erau implicați atât DNA, cât și structurile Ministerului de Interne. Mai grav însă, infinit mai grav, este că, pentru a obține respectiva sponorizare, așa cum reiese din convorbirea telefonică desfășurată chiar în sediul DNA, reprezentantul Ministerului de Interne a recurs la un șantaj. Sugerând cât de sugestiv că înnoirea contractului între Ministerul de Interne și RCS&RDS stă în pixul său și depinde de acordarea sponsorizării. Sponsorizarea a fost acceptată și făcută în cele din urmă.
Culmea este că DNA s-a înregistrat singur. Este, din câte știu, singurul caz de acest fel, care ar putea eventual să intre în analele științei criminologiei, în care reprezentanți ai unei instituții de acest fel își procură singuri probele juridice care îi incriminează. Acest dosar, cu toate implicațiile lui dezvăluite până în prezent și cu tot ceea ce mai urmează să fie dezvăluit de către Antena 3, a fost ținut, timp de patru ani, la sertar, reprezentanții televiziunii de știri acuzând faptul că s-a încercat mușamalizarea unei grave ilegalități săvârșită de reprezentanții RCS&RDS, pe motiv că unul dintre responsabilii trustului ar fi prieten intim cu doamna Laura Codruța Kovesi.
Cert este că, de câteva zile, s-a deschis un nou dosar penal de mare anvergură, după o întârziere de patru ani, din care reiese că a existat o operațiune de dare-luare de mită și spălare de bani de care se fac vinovați reprezentanții RCS&RDS și Mitică Dragomir, la acea dată reprezentantul Ligii Profesioniste de Fotbal. Este, în esență, exact dezvăluirea de la care a pornit inițial întreaga făcătură DNA îndreptată împotriva Antenei 3. Acum, când probele au ieșit din cutia Pandorei, cutia Pandorei fiind chiar DNA, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, și când aceste probe, acceptate într-un dosar de către magistrați, demonstrează că, în structura centrală a instituției, s-au săvârșit infracțiuni, era de așteptat ca șeful DNA să anunțe opinia publică ce măsuri a luat sau urmează să ia împotriva celor vinovați. A oamenilor din subordine. Acest lucru nu s-a întâmplat. În consecință, nu putem decât să conchidem că DNA încearcă să se facă parte a unei grave încălcări a legii.
Sorin Rosca Stanescu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu