Dăncilă, o nouă plângere penală. Tot pentru Ierusalim
Postat la: 25.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Premierul Viorica Dăncilă este amenințat cu o nouă plângere penală. Tot pentru înaltă trădare. Și tot de către PNL. Ca pedeapsă pentru anunțul pe care, în fine, l-a făcut. Prin care a adus la cunoștința lumii întregi decizia României de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Într-o parte, cea israeliano-americană, reacțiile sunt, cum era firesc, de entuziasm total. În cealaltă parte, pentru moment, a opoziției politice de la București, replica este de-a dreptul furibundă. Ce urmează?
Dacă urmează o nouă plângere penală împotriva premierului Dăncilă, ea se va sfârși cum s-a sfârșit și prima. Pentru că în comportamentul primului-ministru nu există nici cea mai mică dovadă a încălcării unor norme legale. Cel mult, se poate întâmpla ca domnul Ludovic Orban să se facă din nou de râs. Un alt tip de reacție ar putea veni din partea președintelui Klaus Iohannis, care, scrâșnind din dinți, va încerca să se opună acestui act, care nu este doar politic, doar diplomatic, ci este și istoric. El va acuza, așa cum a mai făcut și altădată, că există o înțelegere ocultă între premierul Dăncilă și „niște evrei", prin care statul român va fi grav prejudiciat. În al doilea rând, va acuza un furt. Un furt de apanaj. El va susține că decizia de relocare a unei ambasade este apanajul președintelui. Până atunci însă, cei mai vajnici susținători ai domniei sale au atacat la baionetă fulgerător anunțul premierului Dăncilă.
Primul-ministru a României a fost prezent duminică în Statele Unite, în fața conducerii conferinței organizațiilor evreiești din SUA (AIPAC), unde a rostit un discurs aplaudat și ovaționat. A anunțat că s-au încheiat toate analizele interne, că au fost consultate instituțiile implicate și s-a luat decizia pe care o anunță în numele Guvernului României ca ambasada țării noastre în Israel să fie mutată, conform dorinței statului gazdă, de la Tel Aviv la Ierusalim. Să ne ocupăm, în cele ce urmează, de reacțiile din țară.
În esență, adversarii politici ai majorității PSD plus ALDE susțin că această decizie este luată împotriva oricăror norme, că este pus în pericol traseul european al României și, ca atare, proiectul Guvernului Dăncilă nu trebuie și nu poate fi finalizat. Dar despre ce norme ar fi vorba? Despre norrme interne și despre norme externe. Ce prevăd normele interne? Ne spune Legea Fundamentală. Constituția. La fel cum s-a întâmplat și în cazul revocării șefului Marelui Stat Major. În ceea ce privește relocarea, președintele României nu este factor de decizie. Decizia este a Guvernului. Și asta nu fiindcă Guvernul este, prin Ministerul de Externe - singurul aparat de specialitate existent - artizanul politici externe, ci pur și simplu pentru că există un articol în Constituție, care prevede că Executivul și nici o altă instituție e cel care decide dacă o ambasadă se mută sau nu, iar dacă e relocată, unde anume. Președintele României are alte prerogative. De pildă are prerogativa de a hotărî la propunerea Guvernului dacă deschidem o ambasadă într-un stat sau nu. Sau dacă renunțăm la o ambasadă. De asemenea, președintele are privilegiul ca, tot la propunerea Guvernului, să numeasc ambasadori. Sau să se facă că plouă timp de trei ani, așa cum de altfel a procedat, în cazul nominalizării reprezentantului nostru diplomatic în Israel, stat împreună cu care avem un parteneriat strategic. Pentru a închide această paranteză, voi face precizarea că, anul trecut, președintelui i-au fost propuși mai mulți ambasadori în state importante și i s-a făcut o nouă nominalizare de ambasador în Israel, dar de atunci și până azi domnia sa citește și se tot gândește.
Dacă nu există vreo normă internă încălcată în ceea ce privește relocarea ambasadei noastre la Ierusalim și dacă instituțiile guvernamentale au analizat, au ajuns la o concluzie și s-au pronunțat, atunci ar urma să vedem care ar putea fi normele externe pe care Guvernul României le-ar sfida. Este invocată frecvent o inițiativă ONU în acest sens, prin care în orașul sfânt Ierusalim ar fi interzisă amplasarea unor asemenea instituții oficiale. E bine de știut că această inițiativă, care într-adevăr a existat, nu s-a concretizat prin niciun document obligatoriu pentru statele membre. Mai mult decât atât. Între timp, întreg Guvernul israelian s-a mutat la Tel Aviv. Iar recent și ambasada Statelor Unite. Și, evident, nu exstă nicio sancțiune internațională, pentru că nu există nicio abatere de la norme. Partizanii domnului Klaus Iohannis au invocat din nou, duminică seară, un argument la fel de stupid cum că, vezi Doamne, procedând astfel, România este scoasă de pe traseul european. Oare? De ce s-ar întâmpla asta? Poate invoca cineva vreo rezoluție a Uniunii Europene, care să interzică relocarea ambasadelor din Israel în poziția firească, adică acolo unde lucrează și Guvernul acesui stat? Răspunsul este nu. În consecință, ce norme ar încălca Guvernul României? Normele din capul președintelui Klaus Iohannis? Cu ce s-ar abate România de la traseul ei european, chiar în perioada în care deținem președinția UE?
Desigur, nu avem de-a face cu o decizie ușoară. Și tocmai de aceea, timp de luni de zile, instituțiile guvernamentale au făcut analize și evaluări, până când au ajuns la o concluzie optimă. În definitiv, este una dintre cele mai îndrăznețe inițiative diplomatice din ultimele decenii, România fiind primul stat relevant, după Statele Unite, care ia o asemenea decizie. Există evident riscuri și beneficii, care au fost atent măsurate. Iar unul dintre riscuri vizează relația bună și foarte bună pe care am avut-o în mod tradițional cu statele arabe. În ce măsură va fi deranjată o asemenea relație? La capitolul riscuri, putem lua în calcul chiar și recenta declarație a președintelui Erdogan, făcută tot ieri, la reuniunea Organizației de Cooperare Islamică (OCI). O declarație aparent belicoasă referitoare la decizia statelor Unite, anunțată tot duminică, prin care Washingtonul își anunță intenția de a recunoaște, după 52 de ani de la Războiul de Șase Zile, suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan. Aparent, Erdgan s-a inflamat. Să ținem însă cont că și reacția lui este de tip propagandistic, dat fiind contextul în care a fost făcută. Iar Turcia, care este partenerul nostru și al Statelor Unite în NATO, își joacă din ce în ce mai bine repertoriul diplomatic. Să ne gândim fie și numai la faptul că tocmai achiziționează rachete ultramoderne din Federația Rusă, plătind pentru ele aproape un miliard de dolari, în condițiile în care flota ei aeriană este dotată cu aparate americane F36. Românii zburând abia de curând cu F16. Am închis și această paranteză.
Anunțul făcut de premierul Dăncilă vine într-un moment electoral atât de important, încât fiecare virgulă va fi speculată, amplificată și disputată într-un sens sau altul. Dacă președintele Klaus Iohannis și aliații săi politici consideră că o opoziție furibundă, fie ea și pur propagandistică, în chestiunea relocării ambasadei, le poate aduce beneficii la alegeri, ei sunt liberi, desigur, să se manifeste. La fel cum Guvernul majorității este liber să-și onoreze rapid obligația pe care și-a asumat-o față de statul Israel.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu