ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Cum va fi recuperat românul răpit?

Postat la: 23.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Cum va fi recuperat românul răpit?

Iulian Gherguţ a fost răpit în 4 aprilie, în Burkina Faso și, abia acum, în fine, teroriștii care l-au luat ostatic au luat legătură cu autoritățile de la București. Și cer o răscumpărare mare în schimbul eliberării acestui inginer, angajat al unei firme private, deținută acolo de cunoscutul om de afaceri, Frank Timiș.

A fost întrunit, de urgență, CSAT. În absența premierului, plecat, din nou, teleleu. Dar România declară ferm că, solidarizându-se cu celelalte state din Parteneriatul Euro-Atlantic, nu acceptă plata unor despăgubiri, în schimbul eliberării ostaticilor. Cum ar fi, totuși, soluționat acest caz? Deși, în acest moment, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Externe au certitudinea că Iulian Gherguţ este într-o bună stare fizică și, deși, în fine, există un canal de comunicare cu organizația teroristă care l-a capturat, angajamentul de a nu plăti suma solicitată și, de altfel, nicio sumă de bani, face, cel puțin aparent, nu numai improbabilă, ci și imposibilă, recuperarea inginerului. Și, atunci, de ce mai acționează celula de criză? Și, atunci, ce ar mai putea face Consiliul Suprem de Apărare al Țării pentru a nu-şi abandona cetățeanul?

Când a avut loc criza ostaticilor, în acea suprarealistă răpire, la început simulată și, apoi, transformată într-o răpire autentică, eram tributari, ca stat, acelorași angajamente. Și, totuși, Traian Băsescu, în calitatea să de șef al celulei de criză, a încălcat înțelegerile la care România era parte. A „extras" din bugetul public o sumă uriașă de bani, din care, o parte, a ajuns la organizația teroristă, iar o altă parte s-a evaporat. Ciprian Nastasiu, adjunctul procurorului general de la acea dată, afirmă în cartea sa și a afirmat acest lucru și în fața mai multor autorități din Statele Unite că, pe parcurs, au dispărut, în mod straniu, mai multe milioane de dolari din banii intrați în posesia lui Florian Coldea, care, pe atunci, nu era nici general și nici prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații.

Acum, asupra acestui caz are loc o imposibilă cercetare penală. Imposibilă întrucât documentele sunt secretizate pe patruzeci de ani, iar Mihai Răzvan Ungureanu, noul director SIE, afirmă că ele nu mai pot fi declasificate. În paranteză fie spus, este ciudat. Pentru că cine face, poate să și desfacă. Dar este de presupus că la mijloc este o treabă atât de murdară, nu numai în ceea ce privește banii publici, cât și corectitudinea noastră față de partenerii externi, încât nimeni nu mai dorește să aprindă lumina și să vadă ce s-a întâmplat acolo, de fapt. Sub acest aspect, ne aflăm într-un scenariu asemănător. Nu-l văd, nici în ruptul capului, pe Klaus Iohannis dispus să încalce vreun angajament asumat de statul român în față partenerilor euroatlantici. Și nici vreun principiu care a fost bătut în cuie. Cum este cel legat de plata vreunei răscumpărări. În consecință, la CSAT, nu putea fi discutate decât soluții alternative. Cum ar fi, de pildă:

Dacă un stat NATO și UE nu poate plăti, nici direct, nici prin intermediul vreunei instituții subordonate lui, în schimb și în principiu, nimic nu poate împiedica o societate comercială ori un om de afaceri să facă acest lucru. Cum ar fi, de exemplu, societatea comercială, unde este angajat Iulian Gherguţ, și omul de afaceri care o patronează. Dar dacă plata directă nu este acceptată din principiu, poate fi acceptată o plată indirectă către un grup criminal, cum este respectiva organizație teroristă? Și dacă da, dispune Frank Timiș de lichiditățile necesare? Și dacă, din nou, da, este el dispus să o facă? Fără ca, la rândul său, să fie despăgubit de statul român? Grea întrebare. Răspunsul face diferența dintre viața și moartea unui om.

O altă soluție alternativă ar fi colaborarea cu autoritățile din Burkina Faso, precum și cu partenerii noștri euroatlantici care acționează în zonă, pentru recuperarea, pe calea unei operațiuni antiteroriste, al lui Iulian Gherguţ. Dar această opțiune a existat tot timpul, începând din 4 aprilie. De ce nu a fost utilizată? Au existat oare dubii în legătură cu autorii răpirii? Sau nu a existat certitudinea că Iulian Gherguţ mai trăiește?

A treia, și ultima opțiune este ca respectiva organizație teroristă să primească, în schimbul eliberării lui Gherguţ, nu bani, ci altceva. Acest altceva, de obicei, se poate concretiza în eliberarea, la schimb, a unor teroriști aflați în custodia autorităților, fie din Burkina Faso, fie din state partenere României. Dar este această o opțiune asupra căreia se poate conveni fără a încuraja, în viitor, terorismul? Această „rută ocolitoare" ar putea fi mai morală decât răscumpărarea propriu-zisă, în schimbul unor bani?

Sunt întrebări extrem de grele. La fel cum grea este și povara aflată pe umerii membrilor celulei de criză. Am însă o speranță, care este aproape certitudine. Și anume că, președintele Klaus Iohannis va găsi o soluție morală de a scoate România din această criză. Și în niciun caz nu va lua în calcul, așa cum a făcut Traian Băsescu, o cale imorală. Sau poate chiar infracțională.

SR Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Cum va fi recuperat românul răpit?

Postat la: 23.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Iulian Gherguţ a fost răpit în 4 aprilie, în Burkina Faso și, abia acum, în fine, teroriștii care l-au luat ostatic au luat legătură cu autoritățile de la București. Și cer o răscumpărare mare în schimbul eliberării acestui inginer, angajat al unei firme private, deținută acolo de cunoscutul om de afaceri, Frank Timiș.

A fost întrunit, de urgență, CSAT. În absența premierului, plecat, din nou, teleleu. Dar România declară ferm că, solidarizându-se cu celelalte state din Parteneriatul Euro-Atlantic, nu acceptă plata unor despăgubiri, în schimbul eliberării ostaticilor. Cum ar fi, totuși, soluționat acest caz? Deși, în acest moment, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Externe au certitudinea că Iulian Gherguţ este într-o bună stare fizică și, deși, în fine, există un canal de comunicare cu organizația teroristă care l-a capturat, angajamentul de a nu plăti suma solicitată și, de altfel, nicio sumă de bani, face, cel puțin aparent, nu numai improbabilă, ci și imposibilă, recuperarea inginerului. Și, atunci, de ce mai acționează celula de criză? Și, atunci, ce ar mai putea face Consiliul Suprem de Apărare al Țării pentru a nu-şi abandona cetățeanul?

Când a avut loc criza ostaticilor, în acea suprarealistă răpire, la început simulată și, apoi, transformată într-o răpire autentică, eram tributari, ca stat, acelorași angajamente. Și, totuși, Traian Băsescu, în calitatea să de șef al celulei de criză, a încălcat înțelegerile la care România era parte. A „extras" din bugetul public o sumă uriașă de bani, din care, o parte, a ajuns la organizația teroristă, iar o altă parte s-a evaporat. Ciprian Nastasiu, adjunctul procurorului general de la acea dată, afirmă în cartea sa și a afirmat acest lucru și în fața mai multor autorități din Statele Unite că, pe parcurs, au dispărut, în mod straniu, mai multe milioane de dolari din banii intrați în posesia lui Florian Coldea, care, pe atunci, nu era nici general și nici prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații.

Acum, asupra acestui caz are loc o imposibilă cercetare penală. Imposibilă întrucât documentele sunt secretizate pe patruzeci de ani, iar Mihai Răzvan Ungureanu, noul director SIE, afirmă că ele nu mai pot fi declasificate. În paranteză fie spus, este ciudat. Pentru că cine face, poate să și desfacă. Dar este de presupus că la mijloc este o treabă atât de murdară, nu numai în ceea ce privește banii publici, cât și corectitudinea noastră față de partenerii externi, încât nimeni nu mai dorește să aprindă lumina și să vadă ce s-a întâmplat acolo, de fapt. Sub acest aspect, ne aflăm într-un scenariu asemănător. Nu-l văd, nici în ruptul capului, pe Klaus Iohannis dispus să încalce vreun angajament asumat de statul român în față partenerilor euroatlantici. Și nici vreun principiu care a fost bătut în cuie. Cum este cel legat de plata vreunei răscumpărări. În consecință, la CSAT, nu putea fi discutate decât soluții alternative. Cum ar fi, de pildă:

Dacă un stat NATO și UE nu poate plăti, nici direct, nici prin intermediul vreunei instituții subordonate lui, în schimb și în principiu, nimic nu poate împiedica o societate comercială ori un om de afaceri să facă acest lucru. Cum ar fi, de exemplu, societatea comercială, unde este angajat Iulian Gherguţ, și omul de afaceri care o patronează. Dar dacă plata directă nu este acceptată din principiu, poate fi acceptată o plată indirectă către un grup criminal, cum este respectiva organizație teroristă? Și dacă da, dispune Frank Timiș de lichiditățile necesare? Și dacă, din nou, da, este el dispus să o facă? Fără ca, la rândul său, să fie despăgubit de statul român? Grea întrebare. Răspunsul face diferența dintre viața și moartea unui om.

O altă soluție alternativă ar fi colaborarea cu autoritățile din Burkina Faso, precum și cu partenerii noștri euroatlantici care acționează în zonă, pentru recuperarea, pe calea unei operațiuni antiteroriste, al lui Iulian Gherguţ. Dar această opțiune a existat tot timpul, începând din 4 aprilie. De ce nu a fost utilizată? Au existat oare dubii în legătură cu autorii răpirii? Sau nu a existat certitudinea că Iulian Gherguţ mai trăiește?

A treia, și ultima opțiune este ca respectiva organizație teroristă să primească, în schimbul eliberării lui Gherguţ, nu bani, ci altceva. Acest altceva, de obicei, se poate concretiza în eliberarea, la schimb, a unor teroriști aflați în custodia autorităților, fie din Burkina Faso, fie din state partenere României. Dar este această o opțiune asupra căreia se poate conveni fără a încuraja, în viitor, terorismul? Această „rută ocolitoare" ar putea fi mai morală decât răscumpărarea propriu-zisă, în schimbul unor bani?

Sunt întrebări extrem de grele. La fel cum grea este și povara aflată pe umerii membrilor celulei de criză. Am însă o speranță, care este aproape certitudine. Și anume că, președintele Klaus Iohannis va găsi o soluție morală de a scoate România din această criză. Și în niciun caz nu va lua în calcul, așa cum a făcut Traian Băsescu, o cale imorală. Sau poate chiar infracțională.

SR Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE