Cum s-a rătăcit Ludovic Orban în pădurea referendumului, cu telefonul descărcat...
Postat la: 08.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Cu imaginea unui lider parcă sfârșit de oboseală, incoerent, fără vlagă, ușor dezorientat, PNL arată jalnic. Ludovic Orban nu mai are vigoarea pe care o avea în campania electorală pentru președinție.
Atunci, striga cât îl țineau bojocii ca să ne convingă să-l votăm pe Iohannis, garanția democrației germane în tiparul autohton. Varianta nemțească a lozincii băsciene: "Să trăiți bine!" Acum abia se mai ține pe picioare! Se mișcă oarecum comic, precum cetățeanul turmentat în momentele sale rele, când abia își menținea echilibrul. Mă așteptam ca, după eșecul referendumului pe mâna pesedistă a domnului Dragnea, să ia cu asalt reduta demolată a PSD. Dar nu poate. Pentru că și dumnealui și-a legat cumva cureaua lui lată de acest referendum păcătos.
După alegerea sa în funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban a dat numai rateuri! A declarat, într-o manieră teatrală, război celor din PSD, dar nu s-a ținut de cuvânt. Și-a asmuțit toți negrii mititei asupra pesediștilor, dar inutil. Că tot vorbim de lucrul inutil bine făcut. Le-a indicat și materialul războinic de unică folosință recomandat în astfel de situații: bâta. Nu se aștepta nimeni ca liberalii să pună de o răscoală după modelul Bobâlna, dar nici să trateze cu un dispreț total indicațiile primite. A fost al nu știu câtălea semnal că, în varianta actuală, cu conducerea prezentă, PNL e prins de nas de PSD!
Mai mulți membri ai partidului, care fac parte din elita PNL, au cerut demisia lui Orban, care s-a văzut de mai multe ori depășit de situație. Ca și acum, cu ocazia referendumului, cu o luare de poziție destul de palidă, fără un mesaj coerent. După eșecul lamentabil al referendumului care a întors țara pe dos, PSD se comportă precum un înecat care are tendința de a-i trage și pe alții după el în adâncuri. Niciodată PSD nu s-a aflat atât de aproape de buza prăpastiei. Ca să cadă în ea, ar trebui să fie puțin ajutat... Dar cine să o facă!
Mă așteptam ca PNL să se manifeste ca un buldog autentic. Nu ca unul de complezență precum Vasile Blaga. Numărul celor nemulțumiți de prestația lui Ludovic Orban, care și-a rupt pantalonii în fund pe toboganul prezidențial, tinde să crească. Se vorbește din nou de reintegrarea în conducerea partidului a domnului Antonescu, semn că liberalii se află într-o degringoladă totală, încît, nu mai știu de ce să se agațe ca să nu își rupă gâtul! Ludovic Orban a venit de câteva ori și la Constanța, în "vizite de lucru" la organizația județeană. Unii spun că a fost doar umbra lui Ludovic Orban, care i-a băgat în cap președintelui Iohannis că el este cel mai bun...
Ce voce de tenor avea pe atunci și ce miorlăite sunt discursurile sale pe tema referendumului! Și nu numai. Scurtele sale treceri pe la Constanța nu au avut un efect benefic pentru nucleul liberal de aici. Ca de fiecare dată când PSD își prinde piciorul într-o capcană, liberalii ratează din nou șansa de a pune singuri partidul lui Dragnea cu botul pe labe. Cine să-i conducă în luptă? Un lider care se manifestă ca unul care s-a rătăcit în pădure și constată că are telefonul descărcat? După care intră în panică și îi cere ajutor președintelui Iohannis!
Lucian Cristea
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu