Cu Ceaușescu drept exemplu și spirit tutelar

• Tweet

Printr-o coincidență despre care nu putem spune prea multe, săptămâna trecută, mai exact pe 26 ianuarie, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Istoria României nu poate decât să consemneze această coincidență, pentru că Nicolae Ceaușescu face parte din istoria noastră, alături de Marea Unire, alături de regalitate, alături de totalitarisme și de revenirea la democrație. Într-un fel, viața lui a fost un rezumat al acestei istorii.

Dacă omul Ceaușescu se odihnește acum într-un colț de cimitir, spiritul lui pare tot mai prezent printre noi, oameni simpli, și politicieni. Mai ales politicieni. Ceaușismul nu este un cuvânt în lipsă de altceva mai bun, o simplă etichetă folosită pentru a descrie regimul politic patronat de el. Este o ideologie cu normă întreagă. Un amestec de stalinism sublimat în naționalism, de carlism, de fanatism ideologic și de dispreț față de realitate.

Nu despre meritele lui Ceaușescu (multe, puține, ele au existat) sau despre limitele, erorile și ororile lui, vreau să vorbesc aici, ci despre persistența gândirii totalitare și despre continuitatea ceaușismului politic până în zilele noastre. De unde perenitatea ceaușismului? De unde și acum intoleranța față de cei care gândesc altfel, față de diversitate? De unde acest ceaușism rezidual, această permanentă tentație a cultului personalității? De unde această nevoie de lider autoritar, care bântuie politicul și societatea?

Ceaușescu a pus capăt perioadei de liberalizare din anii 60-70. Mă tem că acum, un soi de putere colectivă încearcă același lucru: să pună capăt liberalismului democratic. Cu Ceaușescu drept exemplu și spirit tutelar. Aceeași personalizare a instituțiilor, aceeași fidelitate lipsită de demnitate și de discernământ față de "lider", același feudalism instituțional, aceeași domnie a bunului-plac.

Deși tot mai mulți înclină să creadă asta, Ceaușescu și ceaușismul nu au cum fi modele pentru ieșirea din situația în care ne aflăm acum. Mai ales în plan politic, unde influența ceaușismului este cel mai puternic simțită. Ca un omagiu nemeritat pentru cineva care și-a ascuns proiectul totalitar sub un munte de bune intenții.

De ce nu ne rupem de ideologia nefastă a ceaușismului? Greu de spus, dar important de meditat la consecințele acestei neputințe. Mă tem ca nu cumva, tot la un bilanț de etapă, cei care vin în urma noastră să nu se întrebe: "Anul 2018 a fost despre "Centenarul Ceaușescu" sau despre "Centenarul Marii Uniri"? Ar avea toate motivele să-și pună această întrebare. Cum ar avea motive să se îndoiască de capacitatea noastră de a ne rupe de ceaușism, de fapt, de o gândire totalitară care împlinește și ea un secol de existență.

Ionut Vulpescu