„CRISTOSUL MAMII VOASTRE DE NEMERNICI"

• Tweet

Am ratat calificarea, mai ceva decât ratează Iordănescu acordul dintre subiect şi predicat. Shqipari (vulturii - Albania se numeşte „Ţara Vulturilor", Sqiperia, în limba albaneză) au halit cu fulgi cu tot prăpăditul pui românesc de Gostat. Însă abia la jumătate de oră după terminarea meciului, am aflat de ce ni s-a întâmplat nouă umilinţa asta, în sfânta zi de Rusalii. Cu toate icoanele făcătoare de minuni ale lui Iordănescu. Sau, ca să fim în ton cu locul unde am păţit-o, Per Poule, pe franţuzeşte.

Nu ne-am calificat nu pentru că ne-am luat-o de la albanezi prin toate găurile, de trebie să ne ungem la cur cu alifie ca să ne treacă de usturime şi să ne clătim bine pe dinţi ca să ne dispară gustul de cocleală. Nici pentru că Tătătruşanu este înalt ca o prăjină şi prost ca o băşină. Nici din cauză că am fost reprezentaţi de o gaşcă de imbecili impotenţi şi cretini congenitali, de nişte împiedicaţi sub comanda unui dobitoc agramat care fracturează limba română atunci când vorbeşte, de o adunătură de nemernici care pur şi simplu şi-a bătut joc cu seninătate de România, de Tricolor, de Imnul Naţional, de noi toţi în ultimă instanţă.

Motivul necalificării l-am aflat în interviul pe care l-a dat Per Poule după meci. Mai întâi, când i-am auzit aberaţiile, am crezut că a văzut alt meci, nu pe cel cu Albania, deşi mi s-a părut că l-am zărit pe stadionul din Lyon. „Am jucat bine, ne-am dorit victoria". La următoarea frază însă, am înţeles totul. Am înţeles mai întâi că acest nesimţit care vorbeşte cu „e multe", are un tupeu de nemăsurat. Că nici nu-i trece prin cap să se care. După aceea am avut şi revelaţia motivului înfrângerii. Întrebat dacă pleacă de la Naţională, Per Poule a răspuns (crede dobitocul) şmechereşte: „Mă gândesc să plec în concediu".

Asta era. Per Poule avea bilete la împachetări cu nămol, ca să se obişnuiască cu pământul şi calificarea l-ar fi împiedicat să ajungă la timp. Calificare însemna că trebuia să mai rămânem în Franţa şi pierdea omul programarea. Vă daţi seama cam cu ce fel de calitate de nămol se dă Poule pe la încheieturile-i scârţâitoare, dacă pentru a face praf Naţionala a încasat 1.000 de euro pe zi salariu?

Imediat după meci, un român a sunat la 112 şi a anunţat că vrea să-il împuşte pe Iordănescu. Are tot dreptul. Noi toţi avem tot dreptul să-i înjurăm pe nătângii care ne-au făcut de râs în faţa Europei. Pentru că spre deosebire de ei, noi, galeria, ne-am calificat. Ne-am calificat în Europa civilizată, de care Tătătruşanu, Chiricheş, Hoban şi ceilalţi desculţi îmbrăcaţi fraudulos în tricoul Naţionalei, sunt foarte departe.

Celebrul cotidian L'Equipe, compara „marea galbenă" a suporterilor români, plecaţi în marş pe străzile din Paris, din Fan Zone către stadionul Parc des Princes, cale de 3,8 kilometri, cu celebrul "zid galben" al Borussiei Dortmund şi considerau prezenţa suporterilor români drept una dintre atracţiile partidei cu Elveţia. I-auziţi aici ce scriu francezii: „Organizarea fanilor a fost una ireproşabilă, incidentele au lipsit cu desăvârşire, la fel ca şi la meciul cu Franţa. Mai mult, românii au impresionat cântând în mai multe rânduri în drum spre stadion Imnul."

Spre comparaţie, uite ce scrie L'Equipe despre Per Poule: „Selecţionerul Anghel Iordănescu a decis ca, odată ajunşi în Franţa, fotbaliştii din lotul României să fie invizibili pentru ziarişti şi suporteri. Trebuia să fii pe fază ca să-i vezi pe jucătorii români. Anghel Iordănescu îi ţine lângă el, la cald." Aici, un pic, jurnaliştii de la L'Equipe se înşeală. Nu au scos capul în lume nu pentru că pregăteau cine ştie ce tactică secretă, ci pentru că sunt proşti făcuţi grămadă, idioţi cu creier de muscă. Nu s-au arătat pentru că se făceau de râs. Ce să le spună Iordănescu? „Ambele echipe poate să câştige", aşa cum a debitat cretinul la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Elveţia, de a dat în depresie translatorul pentru că nu înţelegea nimic? Ce să spună ceilalţi fotbalişti, care nu sunt în stare să scoată două vorbe coerente? De aceea au fost invizibili. Că e proşti şi nu ştie să vorbescă.

S-ar cuveni, totuşi, să tragem şi o învăţătură din această umilinţă cruntă. Să înţelegem că s-a terminat cu şmecheria de doi bani. Că analfabeţii nu mai au ce căuta în lupta pentru performanţă. Că antrenorii şi jucătorii din fotbalul de azi vorbesc două, trei sau chiar patru limbi străine, că au în bagaje şi cărţi, pe lângă echipament, că în căştile pe care le au pe urechi nu ascultă nici Florin Salam, nici Guţă, ci Pink Floyd şi Queen, ca să nu zic Pavarotti sau Placido Domingo. Că meştereala aia să aranjezi să fii singurul candidat pe o funcţie de conducere în FRF sau în LPF, ca să fii singur că o câştigi, a apus demult în Europa. Că Europa înseamnă stil, educaţie, civilizaţie, respect. Onoare. Nu coteţării, cardeli, şmenuri, găinării, ciordeli, şpringării. Că vremea idioţilor cu ifose, care au pretenţia ca toată lumea să le execute tâmpeniile pe care le cacă pe gaura gurii, a trecut. Că e vremea competenţei şi a competiţiei adevărate, nu mimate. Şi mai este vremea respectului până la sacrificiu faţă de Sfântul Tricolor, faţă de Patrie, faţă de Imnul Naţional, faţă de Popor. Nu a celor care mimează că sunt generali, făcuţi când se împărţea bromura în ceai.

Ce bine zicea Adrian Păunescu:

„Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Si nu albanizaţi această ţară.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!"

(„MARŞ DE ADIO" - Adrian Păunescu, 6 iunie 1997)

Sorin Ovidiu Bălan