Contra - revoluţie şi genocid
Postat la: 25.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Astăzi, când Majestatea Sa Regale Mihai împlineşte 94 de ani, este un bun prilej ca, după ce îi urăm sănătate, să ne gândim la cei care se află în antiteză. La "sistem". La "sistemul" care a făcut contra-revoluţia, a organizat genocidul şi, mai târziu, represiunea denumită "Mineriada".
Avem, într-o parte, un Rege care a reuşit să rămâne vertical în cele mai cumplite momente prin care a trecut România şi el însuşi. Şi avem, în cealaltă parte, un grup de personaje care au reuşit, în ciuda unei extraordinare presiuni populare şi în ciuda presiunilor democraţiilor occidentale, să frâneze dezvoltarea României. Pentru că scopul "sistemului" nu este doar acapararea şi menţinerea puterii. A puterii de dragul puterii. Şi nici măcar acela de a ocupa, în mod forţat şi împotriva liberei concurenţe, teritoriul economiei şi finanţelor. Pentru a se îmbogăţi ei, familiile lor şi colaboratorii lor. Scopul final are şi o importantă componentă ideologică.
Aceşti oameni, în frunte cu Ion Iliescu, sunt descendenţii direcţi ai KBG-ului. Ai celei mai dure şi sofisticate structuri a Rusiei comuniste. Iar România, după cum aflăm, chiar şi din declaraţiile lui Vladimir Putin, era gajată la ruşi. Ar fi trebuit să rămână în sfera de influenţă a Moscovei. Cu un regim cosmetizat. Chiar după modelul Federaţiei Ruse. Numai o teribilă, crâncenă şi îndelungată opoziţie a populaţiei, care a beneficiat şi de susţinerea, din ce în ce mai fermă, a democraţiilor occidentale a făcut ca, încet-încet, cu mari poticneli, lucrurile să se schimbe. Iar democraţia din România să nu mai fie pur şi simplu o clonă a "democraţiei" din Federaţia Rusă. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că, în România, se poate afirma că instituţiile democratice ar funcţiona cu adevărat, cât de cât comparabil cu Occidentul.
Deci, planul conspiratorilor, planul celor care au confiscat revoluţia în decembrie 1989 şi în prima parte a anului 1990, printr-o lovitură de stat, desfăşurată în timp, nu a fost îndeplinit decât parţial. Am reuşit, cât de cât, să ne smulgem din orbita Moscovei. Atât politic, cât şi economic. Dar, pe modelul sistemului post-comunist de la Moscova, reprezentanţi ai fostei poliţii politice şi ai fostei nomenclaturi de partid au pus mâna pe putere. Şi, în linii mari, se menţin la putere.
Noi ne uităm astăzi, pentru că aşa a vrut CEDO, la cei care sunt cercetaţi în dosarul "Mineriadei". Pentru represiune. Pentru o represiune care a făcut victime. Morţi, răniţi, oameni traumatizaţi şi o întreagă istorie dată înapoi. Observăm, cu uimire, cum, de fapt, ei sunt aceeaşi. Tot cu Ion Iliescu în frunte. Aceeaşi cu cei care au pus mâna pe putere. În decembrie 1989, instalând la pupitrul de conducere al României, toate cârtitele şi conservele KGB. Care, evident, s-au grăbit să pună mâna şi pe servicii. Pe aşa-zisele servicii inteligente. În acest caz, în acest dosar al genocidului organizat în decembrie 1989, după ce Ceauşescu fusese capturat, iată că, aşa cum procurorii au procedat şi în cazul „Mineriadei", dosarul a fost clasat. Aruncat la lada de gunoi. Şi nimic nu-l mai poate readuce în actualitate, cu excepţia CEDO. Dar esenţial este că sunt aceeaşi.
Aceeaşi vizibili şi aceeaşi invizibili. Aceleaşi nume vehiculate împotriva cărora există probe indiscutabile că se fac vinovaţi de uciderea a aproape 1000 de oameni, după ce Ceauşescu fusese capturat şi aceeaşi invizibili, de data asta mult mai mulţi, ca şi la Mineriadă. Ca şi astăzi, oameni buni! Pentru că le simţiţi permanent prezenţa. În primul rând, în serviciile secrete. Unde s-au înfipt din capul locului. Şi mai târziu şi-au creat clone, lanţuri de moştenitori, prin care îşi perpetuează puterea. Şi îi mai vedeţi înfipţi şi în politică. Atunci când vă întrebaţi, de ce Dumnezeu, nu funcţionează cum trebuie Parlamentul. Sau Guvernul. Şi, din nou, îi vedeţi înfipţi în economie şi finanţe. Atunci când descoperiţi, mereu şi mereu, că sunt alţii mai iuţi la mâna care pun mâna pe contacte. Care câştigă licitaţii. În baza unor caiete de sarcini făcute tot de ei.
„Sistemul" s-a clonat şi s-a corcit. S-a corcit niţel, occidentalizându-se, mimând sau schimonosind democraţia. Şi „sistemul" a fost lăsat în pace. Inclusiv de către partenerii noştri euroatlantici. Pentru că, în definitiv, este mai importantă poziţia geostrategică a României decât România în sine.
Altfel ar fi stat lucrurile dacă am fi avut şansa să ne păstrăm Monarhia. Şi Regele. La mulţi ani, Majestate!
Sorin Rosca Stanescu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu