Cine păcălește pe cine?
Postat la: 07.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Este clar că proiectul constituțional, în acest moment, este o utopie. Și atunci se pune întrebarea: îl păcălește PSD-ul pe Klaus Iohannis, transformându-l într-un Don Quijote atunci când promite revizuirea legii fundamentale? Sau Klaus Iohannis știe ce face și așteaptă ca PSD să greșească? Și ca opinia publică să observe acest lucru?
Am văzut de ce nu se poate face nimic acum. Și de ce trebuie așteptate alegerile, iar o nouă Constituție sau una revizuită nu vom putea avea decât dacă electoratul îi va oferi, încă o dată, șansa unui partid de a avea majoritatea pe care a avut-o USL în Parlament, la sfârșitul anului 2012.
Asta înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că, până la urmă, trebuie așteptate alegerile, care vor avea loc la finele anului viitor. Iar o nouă Constituție va putea există, în cel mai fericit caz, abia în 2017.
Și, în aceste condiții, de ce solicita Iohannis un proiect și de ce se angajează PSD, ca partid majoritar în Parlament, să-l livreze? Cine pe cine încearcă să tragă pe sfoară? Să analizăm, pe rând, cele două posibile ipoteze. PSD, cum este și firesc, încearcă, pe de o parte, să demonizeze PNL, demonstrând că proiectul constituţional nu a fost dus până la capăt din vina lui Crin Antonescu, care a condus Comisia de revizuire și și-a asumat, în mod expres, această sarcină. Și, iată că, acum, când PSD a preluat, nu numai majoritatea, ci și conducerea Comisiei de revizuire, operațiunea va putea fi dusă până la capăt. Și, în această situație, ce urmează să facă PSD?
Să livreze un proiect constituţional inacceptabil pentru PNL și la fel de inacceptabil pentru președinte și, care atunci când va fi respins de către aceștia, să-i depuncteze, evident, în beneficiul socialiștilor. Care vor și, iată, nu sunt lăsați să facă ceea ce vor. Și cum ar trebuie să arate acest proiect? Acest proiect acceptabil pentru PSD și inacceptabil pentru PNL și Iohannis. Răspunsul este simplu. Să fie, în esența lui, asemănător proiectului elaborat sub conducerea lui Crin Antonescu. Și anume ca în raportul dintre instituții, pentru a ieși din starea de struţo-cămilă a statului român, prerogativele președintelui să fie mult diminuate, în raport cu cele ale Guvernului.
O soluție cu care Crin Antonescu și PNL fuseseră de acord, dar neîmpărtăşită de PSD, care, în secret, intenționa să-l proiecteze pe Victor Ponta în calitate de preşedinte, iar Victor Ponta dorea, tot în secret, să aibă prerogative mai mari decât cele ale viitorului prim-ministru. Acum situația pare că s-a inversat. Ciocnindu-se mereu de piedicile puse de majoritatea parlamentară, dar și de operațiunile machiavelice ale lui Victor Ponta, în calitatea sa de prim-ministru, în mod natural, Klaus Iohannis este împins spre cealaltă variantă, prin care să poate ieși din starea de struţo-cămilă.
O republică prezidențială. După modelul francez. Dacă nu cumva, chiar după modelul american. Nereușind să îi impună majorității o asemenea viziune, Klaus Iohannis nu va avea încotro și, prin intermediul PNL, în mod subtil, va încerca să boicoteze proiectul lui Ponta. Și, astfel, se va ajunge la blocaj. Nici una dintre părți nu va ajunge să o păcălească pe cealaltă. Iar România va rămâne, încă mult timp, cu o Constituție, în multe privințe, anacronică.
SR Stanescu
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
-
Răspund clar întrebării "de ce nu-l susțin pe Călin Georgescu": pentru că e SECURICI, MASON și MINCINOS!
Ieri am avut ocazia sa remarc, prin discuții cu mai mulți romani, sprijinul pe care-l are candidatul Calin Georgescu. Am ...
-
Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere
Confiscarea procesului electoral nu are nicio legatura cu apararea "valorilor" amenințate. Acestea sunt doar baliverne p ...
-
Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial!
Donald Trump a hotarat „sa arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si genereaza haos in plan globa ...
-
Clipa demnității tale - „Ridică-te, popor român!"
Timpurile grele de deznadejde și mai ales de cumplita ratacire pe care le traim astazi vor trece și ele, caci nimic din ...
-
Cronica unei morți politice anunțate. Victima nu știe, apropiații nu-i spun, susținătorii nu pricep. Suveranismul începe și se termină cu Călin Georgescu?
Astazi Gabriel Garcia Márquez ar fi împlinit 98 de ani și am gasit astfel nimerit sa parafrazez în ti ...
-
Stați liniștiți, nu pe Călin Georgescu susține Moscova
Ma îndoiesc ca SVR, agenția de spionaj a Rusiei, l-ar susține pe Calin Georgescu, odata ce scade progresiv î ...
-
America is Back!
Ar fi bine ca, înainte de a comenta, de a se poziționa, toți sfertodocții sa priceapa ca, din punctul de vedere al ...
-
Războaiele ascunse - Mineralele Ucrainei și marile jocuri de putere globale
Se întâmpla lucruri bizare în geopolitica, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelensk ...
-
Crin și-a asumat doctrina Statului Paralel ca program electoral!
"Cu mine președinte, CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Țarii) va avea atribuții asupra corupției!", afirma Crin î ...
-
E momentul să explic ce anume este soroșismul și de ce anti-soroșismul e folosit în exces de către mulți dintre "noii patrioți"!
Acum vreo 10 ani, daca vizitai Ungaria, puteai vedea în orașe sau pe marginea autostrazilor panouri uriașe cu figu ...
-
Frații Tate au fost eliberați în baza Acordului SOFA Suplimentar
SOFA Special este Acordul între România și SUA privind statutul forțelor SUA în România, semnat ...
-
Elena Lasconi intră într-un "carre de dame" cu Bolojan în coadă!
O știre foarte puternică, dar tratată necorespunzător, deși era un mare Breaking News, a apărut sâmbătă seara, dup ...
-
Procurorul Michiduță. De la uciderea Elodiei la asasinarea Democrației
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație ...
-
Analiză despre prezidențiale după inculparea lui Georgescu: "Adio Democrație"!
Mai sunt două săptămâni până când prezidențiabilii își vor depune listele cu semnături de susțin ...
-
Conspirația globalistă a proștilor făcuți grămadă
Creștem și îngrășăm cea mai nevertebrată clasă politică din UE, cele mai luxoase, ineficiente și inutile servicii ...
-
Veți citi și vă veți îngrozi: Mandarină continuă să paradească familii și destine. În parteneriat cu Bolojan!
Paradeala lui Man pentru alde Bolojan (și ciracii săi liberali deputatul Cușca, prefectul Țiplea, viceprimarul Roman, s ...
-
Novus Ordo Trumporum
Noua ordine mondială este resetarea alianței dintre SUA și Rusia. Interesele lor comune sunt infinit mai câștigate ...
-
Ce se întâmplă în Germania
După 1949 Germania de vest (care în 1990 a înghițit-o pe cea de est) a fost o democrație stabilă, consolidat ...
-
Băncile dintre blocuri așezate față în față
Băncile dintre blocuri așazate față în față făceau parte din viața lor. Bunicii cartierului aici se adunau pest ...
-
Mai poate fi oprit Călin Georgescu?
Cu „lovitura de stat" din 6 decembrie 2024, cu lanțul de propagandă, de intoxicări, minciuni, decizii politice abe ...
-
Banda marii trădări naționale
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
O nouă etapă in epoca post-adevăr
In perioada pe care o trăim, adevărul a devenit „versatil". Cum spunea Blaise Pascal, „ceeea ce este adevăr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu